Manager TeraSteel: „Softul de planificare a producției ne-a dus din Liga Națională de Fotbal în Campionatul European”

0
1007

TeraSteel – liderul pe Europa Centrală și de Est în producția de panouri termoizolante –  a implementat un soft cu ajutorul căruia își coordonează producția din cele 3 fabrici din România și Serbia. De când folosește soluția de planificare de la Senior Software, compania a crescut producția cu 10%, colaborarea cu clienții s-a îmbunătățit și orice modificare se produce în timp real, fără întârzierea comenzilor în curs.

TeraSteel – lider european între producătorii de panouri termoizolante și structuri zincate – a obținut o creștere de peste 10% a producției, folosind soluția APS de la Senior Software. Prin automatizare, sistemul a contribuit atât la optimizarea producției din cele 3 fabrici aflate în România și Serbia, cât și la îmbunătățirea relațiilor cu clienții.

Cu o cifră de afaceri de peste 46 milioane de euro, TeraSteel – subsidiara Grupului TeraPlast – a ajuns la o capacitate de producție anuală de panouri sandwich de peste 3,7 milioane metri pătrați, iar producția de panouri zincate se ridică la peste 7.000 de tone. Acestea sunt doar câteva dintre rezultatele obținute după implementarea softului dedicat planificării.

Printre beneficiile înregistrate de producător cu soluția APS, se numără:

  • Atingerea unei capacități de producție de: 7000mp/zi în România și 8000mp/zi în Serbia
  • Posibilitatea de replanificare a cca. 400-500 de comenzi în 10-15 sec.
  • Flexibilitate în planificarea operațiunilor de zi cu zi și trasabilitate în relația cu clienții
  • Posibilitatea de planificare de la distanță a producției din Serbia
  • Aplicarea de modificări în timp real și obținerea unui control deplin asupra businessului
  • Eliminarea timpilor morți și a pierderilor de bani

”Implementarea APS a adus o creștere de peste 10% a producției”

Potrivit conducerii TeraSteel, după implementarea soluției APS, producția de panouri din România a crescut de la 1,5 milioane mp la 2,2 milioane mp pe an.

”Înainte să implementăm soluția oferită de Senior Software, produceam 1,5 milioane mp, iar anul acesta, cu fabrica din România, vom produce 2,2 millioane mp. Pentru TeraSteel, implementarea acestui soft a adus o creștere de peste 10% a producției totale, însă, din punctul meu de vedere, cele mai importante lucruri sunt flexibilitatea pe care ne-o oferă soluția și trasabilitatea obținută în relația cu clienții noștri.

Orice modificare pe care o facem pe linia de producție sau la livrare poate fi anunțată foarte repede și în timp util clienților noștri, astfel încât ei să-și poată realiza organizările de șantier. Toate acestea se transformă într-un câștig financiar mult mai mare pentru clienții noștri, iar pe noi, ca business, ne poziționează ca o firmă foarte serioasă, a declarat Cosmin Pătroiu, General Manager TeraSteel.

Fie că este vorba de introducerea de noi comenzi de la clienți, ajustarea comenzilor curente sau planificarea aprovizionării, reprezentanții companiei susțin că, în prezent, astfel de modificări se pot realiza doar din câteva clickuri. Mai mult, potrivit echipei manageriale, în cazul în care se întâmplă ceva cu o linie de producție, în maxim 15 secunde producătorul reușește să replanifice chiar și 500 de comenzi. Toate aceste sunt posibile datorită funcționalităților avansate ale sistemului APS, oferit de Senior Software.

”Dacă se întâmplă ceva cu furnizarea materiei prime sau dacă un șantier, un client este în întârziere, noi putem să replanificăm totul, astfel încât să fim perfect optimizați în orice moment. Faptul că putem schimba planificarea producției de 3, 7, 10 ori pe zi fără să pierdem bani este lucrul cel mai important și asta ne dă control, adică noi suntem stăpâni pe situația de la noi din curte.

Din punctul meu de vedere, implementarea acestui soft ne-a dus din Liga Națională de Fotbal în Campionatul European și îl recomand cu foarte multă tărie și încredere altor companii românești care au curajul să meargă și în străinătate. Folosind sisteme la zi în toată lumea, pot să spun tuturor că nu e greu, a completat managerul general al companiei TeraSteel.

Despre TeraSteel

Înființată în 1994, TeraSteel –  parte a Grupului TeraPlast –  acționează în domeniul panourilor sandwich și structurilor zincate ușoare, atât în România (cu doua fabrici în Sărățel și Bistrița), cât și în Serbia, fiind liderul pieței în Europa Centrală și de Est.

Cu o cifră de afaceri de peste 46 milioane de euro, produsele TeraSteel sunt exportate în peste 25 de țări. Astfel, prin structuri logistice și informatice moderne, care permit prelucrarea și onorarea rapidă a comenzilor, compania s-a dezvoltat din punct de vedere comercial atât la nivel național, cât și pe piețe precum: Ungaria, Slovacia, Cehia, Moldova, Ucraina, Austria, Germania, Slovenia, Croația, Olanda și Elveția.

Despre Senior Software

Senior Software este singurul furnizor de sisteme software din România cu un pachet complet de soluții integrate. Fondată în 2003, compania a realizat până în prezent peste 400 de implementări de succes, utilizând cele mai noi tehnologii de la Microsoft alături de platforme testate la nivel internațional precum Tableau Software sau Logistics Vision Suite de la Mantis Informatics.

Senior Software a pornit businessul cu o singură divizie, iar, în prezent, dispune de 6 divizii prin care se implementează sisteme intuitive de tip ERP, BI, SCM, MES, E-commerce și Hardware. Compania își desfășoară activitatea în patru locații din România (București, Constanța, Cluj, Iași) cu o echipă formată din aproximativ 150 de angajați.

Printre companiile care utilizează soluțiile Senior Software customizate după nevoile de business, se mai numără: Băneasa, Sano Vita, Libris.ro, Ocean Fish, Royal Computers, Parmafood, Delaco, Alexandrion și nu numai.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here