Mai multe comisioane percepute de bănci vor fi eliminate din 27 ianuarie după ce România a transpus în legislaţia naţională o directivă europeană.

0
1200

Comisioanele percepute de bănci pentru deschiderea şi închiderea unui cont, precum şi cele pentru retrageri de bani sau interogarea soldului nu vor mai exista, începând cu data de 27 ianuarie, anul acesta. Reglementarea este inclusă într-o lege adoptată recent de parlament, care prevede că băncile nu vor mai putea să perceapă anumite comisioane pentru conturile de plăţi, cu servicii de bază.

Legea a fost adoptată sub presiunea Comisiei Europene care ameninţa ţara noastră cu procedura de infrigment. Directiva Europeană (92/2014) are ca scop principal să crească accesul populaţiei la serviciile de plată, transparenţa serviciilor şi mobilitatea conturilor, în condiţiile în care doar 6 din 10 români au un cont bancar.

De eliminarea comisioanelor vor beneficia cei care au “venituri lunare care nu depăşesc echivalentul a 60% din câştigul salarial mediu brut pe economie, previzionat în ultima prognoză macroeconomică, respectiv prognoza de toamnă, publicată de către Comisia Naţională de Prognoză în anul în curs pentru anul următor, sau al cărui venit din ultimele 6 luni nu depăşeşte echivalentul a 60% din câştigul salarial mediu brut pe economie”, se arată în proiectul adoptat de Parlament. Salariul mediu brut în 2018 este prognozat la 4.162 de lei de către CNP, ceea ce înseamnă că persoanele cu venituri de sub 2.497 de lei vor beneficia de eliminarea comisioanelor.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here