Licitație Publică Suspectată de Favoritism: Condiții direcționate către o singură firmă. Adevărat sau fals? Cine se sesizează? Cine verifică?
În cadrul unei recente licitații publice, au apărut suspiciuni legate de imparțialitatea procesului de selecție. Firmele de profil bănuiesc organizatorii de condiții direcționate și favorizarea unei singure firme, ridicând semne de întrebare asupra transparenței și corectitudinii procedurii.
Proiectul de dotare a unităților de învățământ din Municipiul Ploiești cu echipamente TIC și materiale educaționale moderne este esențial pentru îmbunătățirea calității educației.
Totuși, suspiciunile de favorizare și istoricul controversat al firmei Maguay Impex ridică întrebări importante asupra transparenței și corectitudinii procesului de achiziție.
În ciuda transparenței anunțate, au apărut suspiciuni legate de favorizarea unei singure firme, Maguay Impex. Aceasta a fost implicată, anterior, într-un scandal de corupție legat de trucarea unei licitații pentru un proiect european. Corvin Pughin, directorul comercial al Maguay Impex, a fost reținut într-un dosar de corupție pentru trucarea unei licitații pentru platforma de educație electronică a Universității de Medicină și Farmacie “GR.T. Popa” din Iași și nu numai.
19 milioane de lei pentru un singur operator economic!
19 milioane de lei pentru un singur operator economic!
Proiectul “Dotarea cu echipamente TIC, mobilier și materiale educaționale și sportive a unităților de învățământ din Municipiul Ploiești” a fost inițiat de Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Ploiești, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 15 – Educație.
Scopul proiectului este modernizarea infrastructurii educaționale pentru a răspunde nevoilor actuale și viitoare ale pieței muncii și pentru a asigura un proces educațional de calitate, modern și inclusiv. Așa cum am precizat, proiectul face parte din Componenta C15 a PNRR și urmărește modernizarea unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul Ploiești prin dotarea acestora cu echipamente TIC, mobilier și materiale educaționale și sportive. Aceste investiții sunt menite să sprijine îmbunătățirea calității actului educațional și să contribuie la creșterea performanțelor școlare ale elevilor. În mod normal, un astfel de proiect ar fi fost indicat să se desfășoare în condiții concurențiale de piață.
Obiectivul general expus este creșterea calității actului educațional prin dotarea unităților de învățământ preuniversitar cu echipamente TIC, mobilier și materiale educaționale și sportive moderne.
Obiectivele specifice, de importanță majoră, înscrise în documentația de licitație sunt:
- Dotarea a 24 de laboratoare de informatică din unități de învățământ primar, gimnazial și liceal.
- Dotarea a 9 laboratoare de informatică din unități de învățământ profesional și tehnic.
- Dotarea unui laborator de informatică din unități de învățământ de nivel preșcolar.
- Dotarea a 659 de săli de clasă cu echipamente digitale pentru organizarea învățării în mediul virtual.
- Dotarea a 28 de laboratoare de științe cu echipamente digitale pentru organizarea învățării în mediul virtual.
- Dotarea cu echipamente digitale a 8 cabinete școlare pentru organizarea învățării în mediul virtual.
- Dotarea cu echipamente digitale a 11 ateliere de practică pentru organizarea învățării în mediul virtual.
Pentru claritate prezentăm o descrierea rezumativă a produselor solicitate: Achiziția include o gamă variată de echipamente TIC, inclusiv:
- 710 display-uri interactive de 65″.
- 710 suporturi mobile compatibile cu display-urile interactive.
- 1018 laptopuri de 15.6″ cu procesor i3.
- 434 laptopuri de 15.6″ cu procesor i5.
- 205 sisteme All-In-One.
- 38 sisteme desktop cu monitor.
- Alte echipamente TIC, inclusiv multifuncționale, sisteme de sunet, camere pentru videoconferințe, Cerințe Tehnice și Garanții / Livrare și Instalare:
- Echipamentele trebuie să respecte standardele de performanță energetică ENERGY STAR și alte cerințe ecologice.
- Garanție minimă de 24 de luni pentru toate produsele, cu opțiuni pentru reparații și înlocuiri.
- Disponibilitatea pieselor de schimb pentru o perioadă de cel puțin 2 ani de la achiziție.
- Respectarea cerințelor de reciclare și gestionare a substanțelor periculoase conform reglementărilor REACH.
- Termenul de livrare a tuturor produselor este de maxim 90 de zile calendaristice de la transmiterea notei/notelor de comandă.
- Produsele vor fi livrate direct la fiecare unitate de învățământ în parte și vor include toate subansamblele și accesoriile necesare.
- Instalarea și configurarea echipamentelor furnizate, precum și instruirea personalului desemnat, sunt incluse în contract.
- routere wireless, tablete, scannere portabile, hard disk-uri externe, și echipamente de stocare.
Întrebarea legitimă, care se pune este într-o economie de piață matură: cum de la un portofoliu de produse important și diversificat nu se poate califica decât un singur participant?
Și din nou o întrebare?? Cine cu cine se compară la un singur participant, participând cu ofertă la buget???
Criteriul de Evaluare și Atribuire: Atribuirea contractului de achiziție publică se face pe baza criteriului “Cel mai bun raport calitate-preț,” conform Legii nr. 98/2016. Evaluarea ofertelor va ține cont de prețul ofertei (40%), termenul de furnizare a produselor (10%), termenul de garanție acordat produselor (20%), performanța procesorului (10%), și funcționalitățile de securitate ale produselor (20%).
Pare o ironie a pieței de IT&C, trecutul pare să se fi translatat în prezent! De ce nu : Pleacă–ai noștri, vin ai noștri, noi rămânem…. !
Cât despre procedura și legalitatea achiziției, organizată de Municipiul Ploiești, și conformitatea Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cine verifică, găsește !!! Dar verifică?
Valoarea totală estimată a achiziției este de 19.690.000 lei fără TVA, atrăgând interesul mai multor companii din domeniu.
Companiile interesate au subliniat că specificațiile tehnice și criteriile de eligibilitate sunt excesiv de restrictive și par a fi personalizate pentru a se potrivi profilului firmei respective.
Maguay Impex, integrator și distribuitor local de sisteme informatice, nu este la prima controversă.
Achiziția prezentă se încadrează în implementarea proiectului “Dotarea cu echipamente TIC, mobilier și materiale educaționale și sportive a unităților de învățământ din Municipiul Ploiești”, cod F-PNRR-Dotari-2023-1614, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 15 – Educație, conform contractului de finanțare nr. 208DOT/2023 încheiat între Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării – UEFISCDI, în numele și pentru Ministerul Educației, în calitate de agenție de implementare a proiectelor, și MUNICIPIUL PLOIEȘTI, beneficiar al finanțării.
Reprezentanții Unității Administrativ Teritoriale din Municipiul Ploiești vor nega acuzațiile de favoritism, menționând faptul că procesul de licitație a fost transparent și conform reglementărilor legale. Ei au subliniat că putea participa orice firmă care îndeplinea criteriile tehnice și financiare. Cum se explică, atunci, că s-a calificat un singur operator economic, de altfel singurul participant?
Cum anume, ne întrebăm, pe bună dreptate, dacă se califica un singur operator economic dintre ”un singur participant”?
Poate ar fi normală implicarea Autorităților de Supraveghere pentru a demara o anchetă și a verifica dacă licitația a fost organizată în mod corect într-un cadru cocurențial.
Proiectul de dotare a unităților de învățământ din Municipiul Ploiești cu echipamente TIC și materiale educaționale moderne este esențial pentru îmbunătățirea calității educației. Din acest motiv, considerăm că nu ar trebui să existe suspiciuni, având în vedere și istoricul controversat al firmei Maguay Impex.
Toate aceste aspecte ridică întrebări importante asupra transparenței și corectitudinii procesului de achiziție. Este esențial ca toate aspectele legale și de conformitate să fie respectate pentru a asigura o abordare corectă și echitabilă, în condiții de imparțialitate și utilizare eficientă a banului public, cu atât mai mult cât sunt implicate fonduri din PNRR.

































