- Cupru Min a semnat în octombrie 2017 un contract pe doi ani cu o companie din Hong Kong reprezentată tocmai de Wang Yan, care a apărut și a câștigat licitația de la Abrud!
- Rețeaua de mafioți de la salonul de masaj ”Shanghai” a ajuns la resursele naturale ale României.
- Aceiași oameni care, în 2005, exploatau fete în vârstă de 15-17 ani și filmau ofițeri români făcând sex cu ele au, în 2018, acces nestingherit la zăcămintele din Apuseni.
- Cel care apărea în stenogramele DIICOT drept ”Senatorul”, temutul Wang Yan, a revenit bine mersi în România, deși SRI, ANC și Tribunalul București îl declaraseră în 2013-2014 ”un pericol pentru securitatea națională”.
- Trei ani mai târziu, în octombrie 2017, el semnează la Abrud contractul cu Cupru Min.
- Și iată cum cazul Shanghai devine un subiect de actualitate.
- Chiar în timpul în care citiți aceste rânduri, un nou transport de minereu pleacă de la Roșia Poieni spre China, sub semnătura celui căruia i s-a retras cetățenia română din cauză că ”aparținea unei organizații care submina statul român”.
- 100 de tone de cupru pe zi, cu aur și argint în el, sunt livrate de Cupru Min lui Merlion Resources, firma ”Senatorului”.
- Fiecare frază din articolul care urmează e un citat dintr-un document oficial!
- Nicio părere de la jurnaliști, toate datele provin din acte oficiale: contracte, stenograme din dosare și hotărâri judecătorești definitive, pe care redacția le-a descoperit în ultimele trei luni și pe care le pune azi cap la cap.
”Sprijinit de Wang Yan, Mihai trimitea polițiști de la Secția 11 la anumiți chinezi acasă pentru ca acestora să li se verifice vizele. Mihai mergea și discuta cu acei cetățeni chinezi, le spunea că le poate rezolva problema cu poliția contra 10.000 – 15.000 de dolari, sumă care se împărțea cu cei din poliție și cu Wang Yan” Declarație de inculpat, DIICOT, decembrie 2005, Dosarul ”Shanghai”
”Solicităm retragerea cetățeniei române lui Alexandru Ioan, pe numele anterior Wang Yan, în temeiul articolului 32 alin (1) din Legea nr. 21/1991, care prevede retragerea cetățeniei pentru <Persoana care este cunoscută ca având legături cu grupări teroriste sau le-a sprijinit, sub orice formă, ori a săvârșit alte fapte care pun în pericol siguranța națională>” Serviciul Român de Informații către Autoritatea pentru Cetățenie, 13 septembrie 2012
”Societatea Cupru Min, cu sediul în Abrud, reprezentată prin director general ing. Nicolae Turdean, numită în continuare vânzător, și Societatea Merlion Resources Holding Limited, cu sediul în Hong Kong, reprezentată prin domnul Wang Yan – împuternicit, numită în continuare cumpărător” Preambulul contractului din 10 octombrie 2017, prin care chinezii cumpără toată producția de concentrat de cupru a țării, pe doi ani
Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan
Cine din statul român poate explica publicului această succesiune uluitoare de evenimente?
Fiecare dintre faptele care urmează provine exclusiv din documente oficiale.
Am preferat să lăsăm să vorbească doar actele.
Cine poate justifica pentru cetățenii români complicitățile și mușamalizările acestea:
1999 Chinezul Wang Yan primește cetățenia română sub numele de Alexandru Ioan.
Hotărârea de Guvern nr. 360 / 6 iunie 1999
2005 Alexandru Ioan, zis și ”Senatorul” Wang Yan, apare alături de chinezul Mihai în dosarul DIICOT de prostituție cu minore și trafic transfrontalier. Conform martorilor și inculpaților din caz, Wang Yan comite acte de șantaj, violență și extorcare, în complicitate cu ofițeri români corupți!
Dosar nr.719/D/P/2005
14polițiști, procurori, comisari de Gardă Financiară și angajați ai SRI au fost fișați de DIICOT pentru că protejau rețeaua de mafioți de la ”Shanghai”
2007 Ambasada Chinei intervine printr-o scrisoare către Înalta Curte în favoarea cetățeanului său Mihai. Mihai era secretar general, iar Wang Yan era președinte al Camerei de Comerț și Industrie Chino-Române.
Adresa 07341 din 10 iulie 2017, aflată la Dosarul ”Shanghai”
2009 DIICOT închide cazul disjuns, fără ca Wang Yan sau ofițerii români corupți din dosar să fie trimiși în instanță. Statul recunoaște că ”procurorii au clasat cazul fără să administreze alte probe în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt”.
Comunicatul Parchetului General, 1 februarie 2018
LA UN AN DUPĂ CE EMIL BOC ÎI INAUGUREAZĂ AFACEREA, WANG ESTE DECLARAT ”PERICOL PENTRU SECURITATEA NAȚIONALĂ”
Wang Yan (stânga) și Emil Boc în 2011, la deschiderea China Town din Afumați. În dreapta, în spate se vede ambasadorul Chinei, Liu Zengwen
2011 Ambasadorul Chinei la București, Liu Zengwen, și prim-ministrul României, Emil Boc, inaugurează afacerea condusă de Wang Yan, Mihai și de alți mafioți la ”China Town”, în Afumați.
Agenda publică a premierului României, 19 iulie 2011
2012 SRI solicită retragerea cetățeniei lui Alexandru Ioan (Wang Yan) pentru că ”a săvârșit fapte care pun în pericol siguranța națională”.
Dosarul de retragere a cetățeniei române nr 275/R/2012
2013 Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie dispune retragerea cetățeniei. ANC motivează prin art. 3, literele f) și l) din Legea Siguranței Naționale, ceea ce înseamnă că Alexandru Ioan a făcut parte din organizații care s-au ocupat fie cu ”subminarea, sabotajul sau orice alte acțiuni care au ca scop înlăturarea prin forță a instituțiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor români sau pot aduce atingere capacității de apărare ori altor asemenea interese ale țarii ”, fie cu ”acte de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare a structurilor necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice sau apărării naţionale”.
Ordinul președintelui ANC 365/P/ 5 iunie 2013
2014 Wang Yan face contestație la Tribunalul București. Pierde cererea de suspendare a retragerii cetățeniei, mai face o contestație, dar, brusc, renunță!
Hotărârea nr. 4185/ 17 septembrie 2013 a Tribunalului București
SE ÎNTOARCE FIIND CETĂȚEAN CHINEZ ȘI REPREZENTANT AL MERLION RESOURCES
2017 ”Senatorul” Wang reapare în România, de data asta în calitate de cetățean chinez, și locuiește actualmente în București. Participă la licitația organizată de societatea strategică Cupru Min. Procedura contestată de restul participanților este câștigată de Merlion Resources, un trader din Hong Kong al cărui reprezentant este Wang Yan!
Contract Cupru Min – Merlion, 10 octombrie 2017
80.000de tone uscate de concentrat de cupru va cumpăra Merlion de la statul român în doi ani de zile
2018 După ce DIICOT pasează cazul licitației câștigate de Wang Yan la Cupru Min, ”nu a reieșit săvârșirea vreunei infracțiuni de competența DIICOT”, plângerea ajunge în 2018 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba-Iulia.
Adresă DIICOT 3095-VIII-I/2017
2018 Declarat de statul român ”pericol de siguranță națională”, Wang Yan semnează în numele firmei care cumpără și exportă azi de la Cupru Min întreaga producție de concentrat de cupru a României.
Contract Cupru Min – Merlion
Semnătura lui Wang Yan, în dreapta, alături de iscăliturile șefilor de la Cupru Min, la finalul documentului prin care tot cuprul României pleacă spre China
CUPRU MIN ARE DREPTUL DE EXPLOATARE PE CARE NU L-A OBȚINUT ROȘIA MONTANĂ!
Cupru Min are 60% din rezervele de cupru ale țării și scoate 100% din producția curentă, pentru că nu mai există o altă mină de cupru funcțională.
Minereul pus în vagoane conține, de asemenea, aur și argint.
- Subiectul licitației și contractului dintre Merlion și Cupru Min a fost îndelung relatat de ziaristul Radu Ciobotea, de la siteul Opinia Transilvană din Alba Iulia.
Prin semnătura lui Wang Yan, toată producția este transportată în China, pentru că România nu mai are industrie metalurgică neferoasă.
Devenită în 2017 partenera afaceristului Wang, pe care statul român îl considera în 2013-2014 autorul unor fapte ”care aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români sau pot aduce atingere capacităţii de apărare ori altor asemenea interese ale ţării”, Cupru Min este o companie strategică.
Aria ei de exploatare se învecinează și se suprapune cu cea de la Roșia Montană.
În plus, Cupru Min are ceea ce RMGC nu a primit și nici nu va primi: dreptul de exploatare a resurselor. Pe licențe și tehnologii diferite.
Este cineva în statul român care poate explica această epopee în care te asociezi cu un pericol la propria siguranță națională, pe care l-ai scăpat din dosare penale?!
În ziarul de mâine.
Contractul din octombrie 2017 prin care Cupru Min vinde toată producția sa către Merlion, firmă în numele căreia semnează Wang Yan.
Răspunsul Autorității Naționale pentru Cetățenie către public, în care explică toți pașii cazului retragerii cetățeniei lui Wang Yan, Alexandru Ioan pe fostul său nume românesc.
https://www.scribd.com/document/375265410/Autoritatea-Nationala-Pentru-Cetatenie#download&from_embed
CUPRINS: Toate capitolele din investigația GSP în cazul „Shanghai”
Citeste mai mult pe Tolo.ro
Asa, si?
In afara faptului ca puneti in pagina lucrurile astea, altceva mai puteti face?
Parerea mea e ca in fapt aveti o mult mai mare putere decat aparentele unei simple investigatii de presa.
Cum ar fi sa trimiteti cate un ex. din dosarul complet de presa tuturor autoritatilor statului implicate sau care ar trebui sa fie implicate in megaescrocheria asta cu iz de spionaj si tradarea intereselor nationale!
Cate un ex. la DNA, la SRI, la SIE, la ICCJ, la primul ministru, Guvernul Romaniei si ministerele de resort, la Avocatul Poporului (care se presupune ca apara interesele poporului, nu-i asa?), la Consiliul Concurentei, la cele 2 camere ale Parlamentului si, nu in ultimul rand, la Presedintele Romaniei, aparatorul si garantul intereselor nationale ale tarii, nu-i asa?
Ca doar ca sa citim noi ce golanii si memernicii se intampla in tara asta asa-zis democratica si capitalista, cand in fond ea e doar o tara pseudo-capitalista da’ profund securistico-oligarhica, nu mai intereseaza pe nimeni si nici sa facem depresii datorita ‘neputintelor’ statului parca nu e cazul.
Oricum hartia necesara tiparirii acestor ‘dosare de presa’ e infinit mai ieftina decat pagubele facute de chinez cu clarul ‘ajutor’ al unor inalti functionari ai statului cica roman.
Sau va imaginati pe bune ca vreo institutie abilitata din tara asta mioritica chiar se sesizeaza cand … baciul chinez fura ziua in amiaza mare oile baciului roman?!?