Să te pună gaia să încerci să plătești pentru parcarea neregulamentară în București ca te trezești automat cu musiu Kafka în bătătură.
În primul rând, un agent constatator întocmește (cu chimicu’ pe hârtie) un proces verbal de o pagină, în trei exemplare, semnate și, musai, ștampilate. Procesul verbal este apoi depus la Direcția Generală de Poliție Locală și Control și de-acolo este emisă o înștiințare sau cum i-o spune, care este semnată de trei (TREI!) angajați. Trei angajați plătiți de mine care să mă informeze, cu multe cuvinte inutile, că am de plătit o amărâtă de amendă.
Dar plata nu te scutește de vina de a fi contribuabil într-un stat rămas în evul mediu. Trebuie să faci dovada plății și să o trimiți prin poștă sau prin email la “organ”, îndărăt, să vadă nea’ că ai marcat banu’.
Lipsa de logică și de eficiență a acestor idioți sunt depășite doar de propria lor prostie. Dacă nu aș fi trăit și în lumi mai puțin tembele, probabil că mi s-ar fi părut firesc. Dar nu e!
Digitalizarea ar însemna că un tichet de parcare scos la un palm top și pus în geamul mașinii îți indică un cont în care să se facă plata. Odată cu plata, misiunea ta se încheie! De ce? Pentru că e treaba statului să-ți dovedească faptul că nu ai plătit, nu a ta să dovedești contrariul. De ce? Pentru că statul îți oferă servicii, chiar și atunci când te penalizează.
Nu își bate joc de tine, nu te pune să pierzi ore doar pentru că el este îngâmfat și ineficient! Dar la noi? La noi statul te penalizează de două ori: prima dată din vina ta, deși semnele de parcare interzisă sunt amplasate de-a-n boulea, a doua oară pentru că îndrăznești să crezi că plata ta contează mai mult decât ștampila lui!
Trei angajați ca să semneze o hârtie, zero neuroni ca să-și dea seama că sistemul ăsta e o insultă. Și dacă te întrebi de ce pleacă lumea din țara asta – ei bine, nu pleacă din sărăcie. Pleacă din prospețimea asta infinită a umilirii administrative și a prostiei fără margini.
