Că tot a fost astăzi ședință la BNR, unde să scadă rata rezervelor la depozitele în valută. Masa monetară sau cantitatea de bani din economie este formată din (1) numerarul aflat în posesia populației și a instituțiilor, (2) conturile curente deschise la bănci (din care putem face instantaneu plăți cu cardul) și (3) din depozitele la termen (pe care le putem retrage cu mare ușurință oricând). Suma primelor două elemente se numește M1 sau masa monetară în sens restrâns. Suma tuturor celor trei elemente se numește M2 sau masa monetară în sens larg.
Există o structură optimă a masei monetare? Întrebarea este dificilă și nu-mi propun să răspund la ea. Important este să ne gândim însă că dimensiunile relative ale diverselor componente ale masei monetare reflectă starea economiei și a sistemului financiar-monetar.
De exemplu, o economie primitivă, fără o structură complexă a producției și fără mari investiții de capital, sau una marcată de profunde incertitudini, nu va dezvolta un sistem financiar propice economisirii și acumulării de capital. Cu cât lumea se teme mai mult de ceea ce îi rezervă viitorul, cu atât va prefera să fie mai lichidă, adică să țină bani la saltea – deci ponderea cash-ului va fi mare. Alt exemplu: cu cât preferința societății pentru economisire este mai importantă, cu atât ponderea economiilor bănești (depozite la termen) în masa monetară va fi mai mare.
Graficul de mai jos arată cât de importantă a devenit masa monetară M1 în M2, adică dimensiunea preferinței sociale pentru lichiditate. Datele pe 2015 se opresc la luna noiembrie, când raportul M1/M2 a depășit 50%, dar acesta probabil a continut să urce în decembrie, ceea ce reflectă o stare de fapt similară celei care exista în anul 1992.
Să ne amintim ce era în 1992: hiperinflație, după ce fusese păcălită cu tiparnița de bani lumea fugea de bănci, economia se dolariza, economisirile populației se împuținaseră. Situația a fost rectificată greu (așa numita macro-stabilizare). Despre ce a fost în timpul boom-ului nu cred ca este cazul să mai povestesc, se știe: era prost cine economisea, era “dăștept” cine făcea credit cu buletinul sau descoperit de cont și spărgea banii.
Astăzi situația este similară. Într-un articol din 2014 am spus că acestă evoluție (creșterea importanței numerarului și a conturilor curente) se datorează scăderii artificiale a dobânzilor,adică politicii greșite a autorităților monetare, politică ce a provocat boom-ul și care s-a regăsit, evident, și la începutul anilor 90. În acel articol afirmam că nu ascensiunea economiei subterane a provocat în primul rând creșterea lichidității, ci politica monetară. Astăzi, după un an în care economia subterană probabil a regresat (nimeni nu poate nega efectele campaniei ANAF împotriva evaziunii), vedem că numerarul și conturile curente au continuat să-și crească dimensiunea, ceea ce îmi validează încă o dată ideea expusă atunci.
Nu am timp acum să comentez mai pe îndelete politica monetară, dar vreau să spun foarte clar un lucru: dacă în România nu se încurajează economisirea, atunci nu vom avea nici investiții, nici capital românesc, nici stabilitatea financiar-monetară – fiindcă ce stabilitate e aia când băncile își finanțează creditele acordate pe 30 de ani din banii depuși în conturi curente de populație?)
