Legea Pensiilor a fost modificată. Se reduce stagiul de cotizare şi vârsta standard de pensionare cu 13 ani. Care sunt categoriile vizate de noua lege a pensiilor

1
2856

Modificarea adusă Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prevede că „pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani în activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale (aviaţia civilă, siderurgie, subteran, risc radiologic, unităţi de transport maritim şi fluvial, foraj sonde de ţiţei şi gaze, etc.) prevăzute în anexele nr. 1, 2 şi 3 din Legea nr.263/2010, reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani şi raportarea pentru calculul pensiei la un stagiu de cotizare de 25 de ani”.

De asemenea, modificarea legislativă stipulează reducerea stagiului complet de cotizare de la 30 la 25 de ani pentru personalul artistic care a realizat cel puţin 20 de ani în locurile de muncă respective (anexa nr.4).

De reducerea stagiului de cotizare la 25 de ani vor beneficia şi persoanele înscrise la pensie după anul 2011.

„Prin acest document Guvernul şi majoritatea parlamentară PSD corectează inechităţile pensionarilor care au muncit în grupele speciale de muncă şi au fost privaţi de anumite drepturi băneşti din cauza unor ambiguităţi legislative survenite ulterior. Practic, sunt corectate diferenţele de pensii existente între oamenii care au ieşit la pensie înainte de 2011 şi cei care s-au pensionat ulterior”, se arată într-un comunicat al Camerei Deputaţilor.

Iniţiativa legislativă a fost respinsă în Senat, ca primă cameră sesizată, pe 20 iunie 2017, dar a fost adoptată de către Camera Deputaţilor, ca for decizional, astfel încât legea va merge spre promulgare la preşedintele României.

În prezent, Legea 263/2010 prevede, în anexa nr. 5, eşalonarea vârstei standard de pensionare, a stagiului minim de cotizare şi a stagiului complet de cotizare, în funcţie de sex. Astfel, vârsta standard de pensionare creşte pentru bărbaţi – de la 64 de ani la 65 de ani, în intervalul ianuarie 2011 – ianuarie 2015; iar pentru femei – de la 59 de ani la 63 de ani, în intervalul ianuarie 2011 – ianuarie 2030.

Stagiului minim de cotizare creşte de la 13 ani la 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, în intervalul ianuarie 2011 – ianuarie 2015. Stagiul complet de cotizare creşte pentru bărbaţi – de la 33 de ani la 35 de ani, în intervalul ianuarie 2011 – ianuarie 2015; pentru femei – de la 28 ani la 35 de ani, în intervalul ianuarie 2011 – ianuarie 2030.

Pentru cadrele militare în activitate, soldaţii şi gradaţii voluntari, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi vârsta standard de pensionare este de 60 de ani; stagiul minim de cotizare în specialitate este de 20 de ani; stagiul complet de cotizare este de 30 de ani.

1 COMMENT

  1. Sunt pensiont pentru limită de vârstă și stagiu complet de cotizare -depus cerere de pensoinare la CJP Bacău pe 6 dec 2011-decizie de pensionare nr.208934 /27 feb 2012-vârsta la data pensionării 59 ani 6 luni-vârsta standard de pensionare 65 ani-stagiul complet de cotizare în sistemul public – condiții normale de muncă 35 ani-stagiul total de cotizare realizat 45 ani 8 luni 28 zile din care: a) în sistemul public în condiții normale de muncă 10 ani 8 luni 28 zile b) în gr. II (Lg 3/1977) 25 ani 1 luni 15 zile c) stagiu aferent grupei/condiții de muncă 6 ani 3 luni d) perioade asimilate 3 ani 11 luni 16 zile. INEGALITATEA DISCRIMINATORIE introdusă a fost și este că mi s-a împărțit punctajul anual la 35 pentru că sunt născut în anul 05.06.1652 iar colegul (lucrat bot în bot de la angajare până la pensionare la aceiași intreprindere, loc de muncă, specialitate, studii, stagiu de cotizare pensie etc. deci condiții trase la indigo) fiind născut în anul 1948 -29 sept. are alt stagiu complet de cotizare în funcție de anul nașterii din Anexa 5/ L263-2010. Deci anexa aia 5 nu a ținut cont că am cotizat aceiași perioadă și care ar fi trebuit să fie BAZĂ PENTRU PENSIE, a ținut cont de anul nașterii și a dat drepturi de pensie pentru anul nașterii- halal lege L263/2010- colegul fiind premiat cu o pensie mai mare că a terminat și el o facultate după 4 ani de repetenție și de chin care trebuie apreciat dar nu și premiat iar subsemnatul integralist penalizat cu legea cu acea coloană “anul nașterii” din Anexa 5 L263/2010. Nimeni nu a vrut să mă înțeleagă: CJP Bacău, Casa centrală de Contestație București, Tribunalul Bacău, Avocatul poporului mi s-a invocat că nu aș pricepe legea L263/2010 și că nu am motive întemeiate. Lege a pensiei anticonstituțională și discriminatorie L263/2010, lege cu care am fost executat de toate instituțiile statului român lege care prevede la “art.2 punctul d) principiul egalității prin care se asigură tuturor participanților la sistemul public de pensii, contribuabili și beneficiari, aflate în aceeași situație juridică în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege” și tocmai egalitate nu mi s-a făcut cu acest articol cu tot și Avocatul poporlui nu a înțeles că acest articol se bate cap în cap cu acea coloană din Anexa 5 “luna și anul nașterii”, coloană inventată numai în Anexa5 – L263/2010 că pe vechea lege a pensiei L19/2000 Anexa 3 nu există acesă nelegiuire. Am invocat și Decizia nr 4/04.04.2011 pronnțată de ÎCCj și publicat în MO nr 349/mai2011 care spune că modalitate de stabilire a vârstei standard de pensionare și a stagiului complet de cotizare utilizate pentru determinarea punctajului mediu anual în operațiunile de calculare a pensiilor din sistemul public se determiună în funcție de data formulării cererii de pensionare. Mi s-a invocat că nu este cazul meu, decizie care ar mai fi făcut un pic de egalitate, în sensul că se împărțea punctajul mediu anual la același numitor nu funcție de anul nașterii ci funcție de data înscrierii la pensie conform Anexa 5. Nimeni nu a vrut să mă înțeleagă, toți au respectat legea discriminatorie L263/2010 iar eu cu 25 ani de gr II și 10 ani de gr III de contribuție la CAS am avut impus stagiul complet de cotizare 35, ar fi trebuit să se ia în considerare 25 ani gr II și L3/1977 stabilește ca stagiu complet de cotizare 25. NU AM FOST SINGUR, AM VORBIT SINGUR, AM FOST BUN ROMÂN, BUN CONTRIBUABIL ȘI ATÂT. Vreau să analizeze Ministrul Muncii, Primul Ministru.
    “O persoană care a muncit acelaşi număr de ani în acelaşi domeniu, dar a ieşit la pensie într-un an diferit (sau în același an) de o altă persoană care a muncit similar, are o pensie diferită” să nu existe această inechitate, am citat Primul Ministru.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here