Legea dării în plată: Din 8.500 de notificări ale clienţilor,doar 2.400 s-au înţeles amiabil cu banca

0
1164

La sfârşitul lunii martie, circa 2.436 de notificăti de dare în plată au fost soluţionate pe cale amiabilă de către bănci, pentru restul de peste 6.000 procesele fiind în diverse stadii de desfăşurare pe rolul instanţelor de judecată. Din statisticile BNR se observă că, în doi ani, au fost înregistrate în total 8.459 de notificări de dare în plată. BNR nu poate însă să spună care este situaţia la zi a proceselor şi a soluţiilor date de judecători.

Notificările de dare în plată nu au crescut prea mult, cu circa 1.500 de cazuri noi pe an. La doi ani de la intrarea în vigoare a Legii 77/2016, legea dării în plată, Banca Naţională a României arată că la 31.03.2018 au fost înregistrate 8.459 de notificări de dare în plată. “Conform informaţiilor primite, până la 31.03.2018, au fost contestate un număr de 6023 de notificări , însă BNR nu deține informații privind stadiul soluționării notificărilor”, precizează banca centrală în răspunsul său.

Mai exact, două treimi din notificările făcute de clienţii persoanelor fizice au fost contestate de instituţiile de credit în instanţă, în timp ce 2.436 de notificări au fost soluţionate pe cale amiabilă de către bănci. Fie au fost cazuri sociale, fie au căzut la înţelegere cu banca şi şi-au eşalonat datoriile. Rămâne de văzut câte dintre cele 6.023 de notificări de dare în plată contestate de bănci în instanţă vor fi soluţionate în favoarea băncilor şi câte în favoarea clienţilor.

BNR arată că, “valoarea expunerii la data notificării (echivalent lei) este de 2.397.537.640 lei”, adică aproximativ 539 de milioane de euro. Dintre creditele date în plată, 6,92% sunt împrumuturi în moneda naţională, 46,83% în euro şi 45,18% credite în franci elveţieni.

Legea dării în plată a fost promulgată în luna aprilie a anului trecut. Curtea Constituțională a dat decizie definitivă și obligatorie la 33 de excepții de neconstituționalitate a legii ridicate de șase instituții de credit.

Decizia admite excepția de neconstituționalitate din art.11 teza întâi din Legea nr.77/2016 și constată că prevederile din art.11 teza întâi raportate la art.3 teza a doua, art.4, art.7 şi art.8 din Legea nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, sunt constituționale în măsura în care instanța judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here