La vremuri noi, metehne vechi? Sancționarea penală a simplelor greșeli fiscale revine pe agenda legislativă

0
1703
Dan Dascălu, Partener coordonator litigii fiscale D&B David și Baias, societatea corespondentă PwC în România

Se pare că devine deja o cutumă ca, o dată la 2 ani, să fie reintrodusă brusc pe agenda modificărilor legislative sancționarea cu închisoarea a procedurii de administrare a impozitelor reținute la sursă. Astfel, în 2017 și 2019 s-a încercat incriminarea nereținerii sau neîncasarea, respectiv, reținerea sau încasarea, urmate de neplata  unor impozite și contribuții supuse regimului reținerii la sursă, de fiecare dată proiectul legislativ fiind abandonat în urma argumentelor logice și coerente invocate de către mediul de afaceri în procedura transparenței decizionale.

Acum, proiectul legislativ revine în atenția publică, după ce în toată perioada de timp scursă de la ultima discuție asupra sa nu s-au mai derulat niciun fel de analize și dezbateri pentru rezolvarea marilor probleme pe care le ridică această abordare agresivă și nepotrivită a raporturilor juridice fiscale. Dintr-o dată, deci, fix în data de 15 decembrie 2015, urgența iminentă a unor probleme ignorate ani de zile impune desigur adoptarea unei ordonanțe de urgență publicată cu câteva ore înainte de aprobarea sa, spre a fi bifată (și) formalitatea consultării publice.

Acum, ca și în trecut, proiectul este prezentat public ca o reintroducere a unei infracțiuni care a existat anterior declarării neconstituționale, fiind reglementată de art. 6 din Legea evaziunii fiscale nr. 241/2005, cu intenția de a fi mai ușor acceptat de către destinatarii legii, dar și cu speranța că poate așa nu vor mai fi remarcate marile sale deficiențe. Reamintim, astfel, că Decizia nr. 363/2015 a CCR a declarat neconstituțională prevederea originară din Legea evaziunii fiscale pentru rațiuni de ordin formal, anume lipsa de predictibilitate și previzibilitate a dispoziției legale de ordin penal care, pur și simplu, nu permitea a stabili care tipuri de impozite intră în sfera sa de aplicare. Astfel, urma ca legiuitorul să aducă clarificările necesare, enumerând categoriile de impozite și contribuții cu reținere la sursă care intră sub incidența faptei de infracțiune.

În 2017, conformând-se acestei solicitări, Ministerul de Finanțe propunea o listă de impozite și contribuții ce intră în sfera de aplicare a proiectului reglementării propuse, dar, totodată, introducea o incriminare „nou-nouță” care nu avea nicio legătură cu vechea reglementare declarată neconstituțională. Proiectul de ordonanță de urgență a și fost, de altfel, la acel moment abandonat, tocmai pentru că ridica probleme majore, dar acum este reluat și pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului.

Într-un stat de drept și democratic, o simplă dispută fiscală cu privire la măsura în care ar fi sau nu cazul să se rețină sau încaseze impozitele nu poate să reprezinte infracțiune la începutul secolului XXI; neplata datoriilor fiscale, ca efect al aplicării eronate a legii fiscale nu poate să reprezinte infracțiune, cu atât mai mult cât este notoriu că în România textele sunt de multe ori atât de neclare încât nici măcar organele fiscale nu pot să dea un răspuns corespunzător contribuabililor atunci când li se adresează întrebări în procedura de îndrumare și asistență. Introducerea unui asemenea text legislativ va putea aduce din nou în actualitate invocarea legislației penale ca mijloc de șicanare și intimidare a contribuabililor în cadrul controalelor fiscale, așa cum nu de mult se întâmpla când aproape toate disputele fiscale erau susceptibile să ducă la sesizări penale, în realitate fiind de-a dreptul infim numărul acestora finalizate până la urmă cu condamnări, după ani și ani în care cauzele au rămas în nelucrare.

Este absolut necesar, însă, să facem deosebirea între cele două fapte prevăzute de acest articol din proiectul de lege și, anume, între nevărsarea la buget a sumelor reținute la sursă ca impozite și contribuții, respectiv nereținerea la sursă sau neîncasarea unor impozite.

Prima dintre ele – nevărsarea la buget a sumelor reținute la sursă – ar putea fi la limită considerată din perspectivă conceptuală a avea în esență menirea unui substitut al infracțiunii de delapidare (sancționată penal). În schimb, cea de-a doua – nereținerea la sursă sau neîncasarea sumelor datorate ca impozite – nu este și nu ar trebui să fie niciodată mai mult decât o simplă dispută fiscală. Aceasta întrucât ea poate avea nenumărate cauze. Cea mai importantă și periculoasă dintre acestea poate fi legată de faptul că plătitorul venitului ar putea avea o interpretare asupra unei anumite operațiuni înregistrate în contabilitatea sa, care la final se dovedește a fi una contrară celei împărtășite de organul fiscal. Acest lucru exclude practic sub orice formă incidența evaziunii fiscale, fiind o problemă care trebuie rezolvată la instanțele de contencios administrativ fiscal.

În concluzie, aspectele legate de sancționarea penală a nevărsării sumelor reținute la sursă trebuie discutate,  inclusiv cu mediul de afaceri, pentru ca factorii de decizie politică să aibă siguranță că implementează o măsură legislativă care are și adeziunea celor care activează acolo unde urmează a se aplica, pentru a-i asigura gradul necesar de eficiența și adeziune socială. În schimb, se impune cu necesitate renunțarea la măsura legislativă de incriminare a nereținerii la sursă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here