La sfârşitul lunii noiembrie 2018 erau aproximativ 4,69 milioane de pensionari; pensia medie – 1.180 lei

0
1026

Datele centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), aratau ca la finele lunii noiembrie 2018, în România, era înregistrat un număr de 4.688.813 pensionari, în creştere cu 2.504 persoane faţă de luna precedentă, iar pensia medie a fost de 1.180 lei.

Numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.561.578 persoane, dintre care 1.978.465 femei, în timp ce pensia medie se situa la 1.340 de lei.

Pensie anticipată au primit, în noiembrie 2018, 20.742 persoane (1.417 lei, pensie medie), pensie anticipată parţială 87.244 de persoane (1.018 de lei pensia medie) şi pensie de invaliditate 529.378 persoane (pensie medie de 646 lei), dintre care 47.661 persoane pentru gradul I de invaliditate (516 lei, pensie medie).

În aceeaşi lună, pensia de urmaş s-a acordat unui număr de 489.563 de persoane (615 lei pensia medie), în timp ce ajutor social au primit 308 pensionari (290 de lei pensie medie).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here