„România liberă” a vorbit despre aceasta cu Gabriel Sincu, Associate Partner Ernst & Young România.
RL: În ce stadiu se mai află aplicarea OG 79/2017 din 8 noiembrie 2017, pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015, privind Codul Fiscal?
Gabriel Sincu:Ordonanţa respectivă este în vigoare şi produce efecte încă de la momentul intrării în vigoare. Au existat discuţii vis-à-vis de o eventuală lege de aprobare şi modificare a acesteia, dar fără un rezultat concret. Aşadar, momentan putem spune că, din această perspectivă, pentru contribuabili este “business as usual”.
Cum mai stăm cu planificarea fiscală agresivă?
Discuţiile pe această temă continuă. Există presiuni mari la nivel internaţional din partea guvernelor pentru o reglementare mai strictă a operaţiunilor care pot cădea sub incidenţa acestui termen.
Desigur, lucrurile nu pot fi rezolvate peste noapte, este nevoie de o analiză atentă, discuţii şi analize, cu evaluarea impactului negativ asupra afacerilor şi investitorilor.
„România liberă” a aflat că modul excesiv în care doresc autorităţile române să reglementeze contractele de consultanţă creează mari probleme pentru Big4, pentru că efectiv blochează afacerile acestora. De asemenea, că în acest moment se discută găsirea unei soluţii de compromis legislativ. Ce comentariu aveţi?
Reglementarea unor aspecte nu ar trebui să fie o problemă pentru nimeni. Rolul firmelor de consultanţă este să îşi ghideze clienţii în direcţia respectării regulilor fiscale aplicabile într-o jurisdicţie sau alta. Problema apare nu în faptul că avem de-a face cu reguli noi, ci în impredictibilitatea schimbărilor şi introducerea lor în lipsa unor studii de impact şi a unui dialog real cu mediul de afaceri.
Iar principalii perdanţi nu sunt consultanţii, ci clienţii, contribuabilii care şi-au făcut un plan de afaceri pe termen mediu sau lung şi care sunt nevoiţi să ajusteze din mers, să suspende sau să anuleze anumite decizii investiţionale din pricina unor astfel de măsuri.
Şansele ca Fiscul Român să monitorizeze acum preţurile de transfer au mai crescut sau nu faţă de situaţia de acum un an sau doi?
Reglementările privind preţurile de transfer sunt aplicabile în România de ani buni, iar Fiscul are la dispoziţie toate instrumentele pentru a controla acest domeniu.
Faptul că nu o face la potenţialul maxim, că vedem în continuare multe abuzuri la care sunt supuşi anumiţi contribuabili reprezintă, din păcate, un adevăr acceptat de toată lumea. Cauzele sunt multiple, dar pornesc în primul rând de la resursele limitate ale Fiscului şi de la lipsa unei abordări unitare.
Una dintre metodele de fentare legală a Fiscului era prin plata de către subsidiara din România, către centrala companiei, a unei francize anuale egale, de exemplu, cu 80% din profit. Această metodă controversată mai este folosită acum? Se mai foloseşte acum metoda prestării de servicii externe de consultanţă şi/sau management, prin mutarea rezidenţei firmei-destinaţie pentru bani în afara ţării, într-o ţară mai prietenoasă fiscal?
Îndrăznesc să afirm că astfel de operaţiuni intră mai degrabă în categoria legendelor cu “am un prieten care are un prieten, ce lucrează la o firmă care…”. Desigur, orice companie mare (locală sau internaţională), are nevoie de o structură juridică şi operaţională care să permită conducerea şi administrarea optimă a fiecărei linii de business.
Implicit, aceasta înseamnă o structură de contracte, prin care aceste activităţi sunt remunerate, iar preţul pentru acestea trebuie să se înscrie în condiţiile pieţei. În măsura în care Codul Fiscal din România prevede dreptul organului fiscal de a reconsidera orice tranzacţie care nu are scop economic, astfel încât tratamentul fiscal să reflecte conţinutul economic al acesteia, se confirmă afirmaţia că Fiscul are în mână toate instrumentele de urmărire, control şi corecţie a oricăror sincope venite din partea contribuabililor.
După izbucnirea scandalului Panama Papers, presa a nominalizat nişte oameni de afaceri români care ar fi implicaţi. În prezent, există semne că Fiscul român a luat urma unora dintre aceştia?
Este public faptul că în cadrul Fiscului există un departament de control al marilor averi, iar Codul de Procedură Fiscală dă posibilitatea organelor de inspecţie să facă verificări. Nu au fost dezvăluite publicului rezultatele unor astfel de acţiuni de control. Aşteptăm şi noi rapoarte de la ANAF pe această temă.
Care mai este situaţia cu declaraţia de TVA pentru firme? S-a ajuns la o soluţie care să scoată veniturile ascunse în paradisurile fiscale sau nu?
Declaraţiile privind TVA sunt operaţionale, iar Fiscul face verificări regulate în ceea ce priveşte tranzacţiile intracomunitare. Sistemul complex al TVA la nivel de UE rămâne în continuare un călcâi al lui Achile al fiscalităţii, iar fraudele de tip carusel continuă să dea bătăi de cap autorităţilor. Lucrul este confirmat de statisticile Comisiei Europene.
Conform ultimelor cifre disponibile, indicatorul numit VAT Gap a fost în anul 2015 la nivelul de circa 151,8 miliarde de euro, adică o pierdere de circa 12% din veniturile estimate din TVA. Problema este una complicată şi e greu de crezut că în condiţiile actuale ar putea fi rezolvată cu succes.
În anul 2016, se discuta despre faptul că se va introduce în Codul Fiscal o declaraţie de patrimoniu pentru marile averi. S-a introdus?
A fost într-adevăr o idee, dar care nu a fost dusă până la capăt. Pentru a fi o reuşită, măsura ar trebui însoţită de o reformare profundă a administrării fiscale şi de marcarea unui moment zero, adică o amnistie fiscală generalizată. Lucruri pentru care societatea şi administraţia românească nu sunt încă pregătite.
Toate detaliile pe: