La cererea Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, Ministerul Finanţelor a aprobat alocarea rezervei nerepartizate de 500 de milioane de lei pentru Programul „Prima Casă“

0
1909

Aceasta înseamnă că băncile româneşti vor putea să dea credite ipotecare „Prima Casă“ în valoare de circa un miliard de lei.

Recent, plafonul de garantare la Programul „Prima Casă“ a fost suplimentat cu 500 de milioane de lei. Suma aceasta însă nu este una nouă, alocată de la buget, ci o redistribuire a resturilor nefolosite de diverse bănci.

Un credit ipotecar „Prima Casă“ ajunge, în medie, la 50.000 de euro. Aşadar, e vorba despre un supliment de circa 4.500 de credite. Băncile cărora le-a fost repartizat plafonul: Piraeus, OTP, BCR, ING, Bancpost, Raiffeisen, BRD, CEC şi Leumi. În ultimele săptămâni, erau înregistrate zilnic 600 de noi solicitări. Anul acesta, în program au mai fost alte şapte bănci ce nu au epuizat plafonul alocat: Alpha Bank, Intesa Sanpaolo, Banca Românească, Banca Transilvania, Crédit Agricole, Marfin, UniCredit Ţiriac.

 „Prima Casă“ a debutat în anul 2009, la izbucnirea crizei. Creditatul poate primi un credit imobiliar garantat 40% de stat la locuinţele vechi şi 60% la cele noi, conform Avocat.net. Pe 2017, plafonul total de garantare stabilit e de 2,67 miliarde de lei. Suma alocată de Executiv a fost de 2,5 miliarde de lei, plus încă 175 de milioane de lei rămase de anul trecut.

În ultima decadă a lunii martie, brokerul de credite Dragoş Nichifor previziona că există o cerere imensă de credite şi fondurile s-ar epuiza într-o lună. O bancă a anunţat că a dublat avansul de la 5% la 10%. Cătălin Ioniţă, reprezentantul unei bănci, estima că plafonul de 2,5 miliarde de lei ar acoperi necesarul pentru aproximativ 6.000 de dosare. În februarie, se depuneau zilnic 42 de dosare. Era vorba, în martie, despre o miză de 30.000 de credite ipotecare, conform BankingNews.

În România sunt peste opt milioane de unităţi locative. În ultimii ani, conform Statisticii, s-au construit în jur de 40.000 anual. Cam jumătate sunt în mediul urban. Cele din rural sunt făcute în regie proprie de românii ce muncesc în străinătate, a arătat analistul imobiliar Ion Radu Zilişteanu.

Din celelalte 20.000 din mediul urban, jumătate sunt făcute de dezvoltatori, iar jumătate în regie proprie. „Practic, cam 10.000 de unităţi locative anual sunt făcute de dezvoltatori. Aceasta este piaţa de nou. După criză, dezvoltatorii au rămas cu multe unităţi nevândute. O perioadă destul de lungă, a existat o ofertă foarte mare de locuinţe noi”, a explicat Zilişteanu. Se absorbea, practic, fondul de locuinţe noi ce nu fusese vândut în criză.

Cifrele de la ultimul târg imobiliar: în Bucureşti, ar fi cam 6.000 de unităţi locative disponibile, construite de 60 de dezvoltatori. Pe piaţa românească se tranzacţionează 500.000-700.000 de unităţi locative anual: aşadar, contribuaţia unităţilor noi, anual, este de circa 1%. Foarte puţin, subliază analistul. La fel ca „Prima Casă“, program ce a generat cam 20.000 de tranzacţii pe an, din mai 2009, când a fost lansat. Puţin peste 3%.

Avantajul acestor blocuri vechi, explică analistul financiar Aurelian Dochia, este că sunt amplasate în zone deja constituite cu scop de locuire, cu toate facilităţile. „Situaţia aceasta nu poate fi schimbată prea curând. Multe dintre dezvoltările noi au apărut în câmp. Nu au multe facilităţi, nici linii de transport”, a explicat Dochia.

Cazul american, cu reînnoirea fondului imobiliar la fiecare criză, ar putea fi un exemplu pentru România? „În SUA este o situaţie diferită de cea din toate celelalte ţări din lume. Nu se construiesc locuinţe de către stat. Statul american impulsionează construirea de noi dezvoltări imobiliare prin două fonduri de împrumut, Fannie Mae şi Freddie Mac, care îi aparţin. Există o piaţă pentru titlurile asociate.  Atât Fannie Mae cât şi Freddie Mac au falimentat la criza subprimelor şi, dacă nu intervenea statul, nu mai existau, deci nici aceasta nu e o soluţie mult mai bună”, explică Dochia.

Există şi alte soluţii, spune expertul. De exemplu, cooperativele de credit constituite de către dezvoltatori. Şi în America, unul dintre marile falimente de la începuturile crizei a fost tocmai în jurul unei asemenea cooperative. Însă cel puţin nu au importan-ţă naţională. „Se prăbuşeşte, dar nu trage după sine tot sistemul. Ca la o bancă. E rău că pică una, dar nu se dărâmă tot sistemul”, a declarat Aurelian Dochia .

Pasul următor, susţine Dochia, ar fi crearea unor pieţe de titluri de valoare legate de ipoteci, care să poată fi tranzacţionate pe o piaţă publică. Aceasta ar permite băncilor şi instituţiilor financiare să ruleze mai repede creditele. Banca ar putea să-şi vândă pachetul de credite ipotecare şi să facă rost de bani, cu care să se dezvolte în continuare.

Dar lucrurile au rămas în aer de la debutul crizei, din deceniul trecut. „În anul 2006, a fost regândit pachetul de legi privind creditul ipotecar. S-a acordat o atenţie deosebită securitizării creanţelor la creditele ipotecare. Apoi, a venit criza şi nu s-a mai făcut nici o piaţă a titlurilor pentru creditele ipotecare. Aceasta avea rolul de a securitiza aceste credite”, explică Ion Radu Zilişteanu.

În prezent, din toată piaţa de credite ipotecare, securitizate sunt doar cele cu „Prima Casă“, garantate de stat, dar numai în proporţie de 40% sau 60%. „Restul creditelor ipotecare, în România, nu au o plasă de siguranţă”, a atras atenţia Zilişteanu.

Politicile imobiliare naţionale aproape că nu există, susţine acesta. „ANL a fost un eşec, ce s-a scufundat în corupţie şi scandaluri. Revigorarea ar putea veni dând dezvoltatorilor facilităţi fiscale. Cea cu TVA zero nu era posibilă. Dar dezvoltatorii ar putea primi scutiri fiscale pe o perioadă limitată de timp”, a opinat expertul.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here