KazMunayGas şi Ministerul Energiei au înfiinţat Fondul de Investiţii în Energie kazah-român, cu investiţii estimate la un miliard de dolari

0
1086

KazMunayGas International (fostul Rompetrol Group) și Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE) deținută de Ministerului Energiei au semnat un contract de asociere prin care se înființează Fondul de investiții în energie kazah – român, obligație cuprinsă în Memorandumul de Înțelegere dintre statul român și KMGI (fostul Grup Rompetrol). Fondul estimează că va desfăşura investiţii de aproximativ 1 miliard de dolari pe o durată de 7 ani.

Acest memorandum a fost semnat în februarie 2013 și prevedea că statul român renunță la un litigiu prin care încerca să recupereze aproape 600 de milioane de dolari de la ​KazMunayGas International, în schimbul unor obligații ale kazahilor.

Statul român a renunțat imediat la litigiu, însă punerea în aplicare a obligațiilor din partea kazahă a fost tărăgănată timp de cinci ani. Nici acum nu este pus în aplicare integral, ci doar o parte din el.

Pe scurt, ​acum KazMunayGas International anunță că va construi în baza memorandumului, 80 de benzinării și o centrală pe cogenerare, proiecte care erau oricum în planul companiei. Reprezentanții KMGI susțin că nu mai au nicio datorie față de statul român.

”Contribuţia KMGI la capitalul fondului este de 150 milioane de dolari, iar o parte din aceasta, contribuţia statului român în valoare de 30 milioane de dolari, va fi achitată de către KMGI. Structura acţionariatului fondului de investiţii ce va derula proiecte în domeniul energiei este: KMGI – 80% şi statul român – 20%”, se arată în comunicat.

Principala prioritate a fondului vizează dezvoltarea proiectelor energetice şi diversificarea surselor de aprovizionare cu petrol, potrivit părţile implicate. KMGI a anunţat că identificat cel puţin două proiecte majore, cu o valoare a investiţiilor care depăşeşte 200 de milioane de dolari, ce pot fi dezvoltate în cadrul Fondului kazah – român şi care ar putea crea direct aproximativ două mii de locuri de muncă.

”Unul dintre proiectele vizate de Fondul mixt de investiţii se referă la construcţia unei centrale de cogenerare (de producere combinată de energie electrică şi termică) pe platforma Petromidia, în parteneriat cu Uzina Termoelectrică Midia. Centrala de cogenerare va avea capacitatea de a alimenta cu energie atât oraşul Năvodari, cât şi rafinăria Petromidia. Valoarea investiţiei se ridică la 120 de milioane de dolari şi se estimează că proiectul va fi finalizat în 4 ani din momentul demarării”, se arată în comunicat.

Un alt proiect se referă la extinderea cu aproximativ 80 de staţii a reţelei de benzinării pe piaţa locală. Noile staţii vor fi dezvoltate prin investiţii de tip greenfield, suma totală estimată ridicându-se la 100 de milioane de dolari, potrivit companiei.

”Constituirea Fondului de Investiţii kazah-român nu este doar o oportunitate de a atrage noi investiţii în sectorul energetic românesc dar, de asemenea, un semnal clar că putem să contribuim la dezvoltarea industriei energetice naţionale. Prin investiţiile pe care crearea acestui fond le presupune vor fi create noi locuri de muncă în România, iar sectorul energetic naţional va beneficia de un aport de capacitate de producţie”, a spus Constantin Văduva, preşedintele directoratului SAPE.

Fondul este construit având la bază o politică de investiţii în care ambele părţi au posibilităţi egale de a propune proiecte spre finanţare, iar reprezentaţii SAPE au drept de veto asupra tuturor proiectelor de investiţii, pe considerente de securitate naţională, potrivit anunţului.

”Statul român, prin SAPE este reprezentat la nivelul tuturor organelor de conducere ale Fondului. Astfel, în conformitate cu structura acţionariatului, SAPE va desemna un membru în componenţa Consiliului de Administraţie, părţile agreând desemnarea câte unui membru SAPE şi la nivelul Consiliului Director şi a Comitetului de Iniţiere a Investiţiilor”, se arată în comunicat.

KMGI a fost asistat în această tranzacţie, în domeniul juridic, de compania Suciu Popa.

Memorandumul de înţelegere dintre KMGI şi statul român, încheiat în anul 2013, prevede mecanismul de privatizare al acţiunilor deţinute de statul român în Rompetrol Rafinare şi crearea unui fond de investiţii comun în domeniul energetic.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here