Italia isi salveaza doua banci cu 17 mld. euro

0
1140

Guvernul italian este dispus să plătească 17 miliarde de euro pentru a salva două bănci – Veneto Banca şi Banca Popolare di Vicenza. Oficialii de la Roma vor să le salveze în ultimul moment fiindcă Banca Centrală Europeană vrea să le închidă, din cauza neîndeplinirii cerinţelor de capitalizare. Una dintre ele, Banco Veneto, este prezentă şi în România. Sucursala din ţara noastră a fost scoasă la vânzare în urmă cu aproximativ un an, fără ca negocierile să ducă la vreun rezultat.

Problemele celor două bănci au început în urmă cu doi ani, când Banca Centrală a Italiei a constatat un deficit de capital. Le-a recomandat celor două instituţii să se pună rapid pe picioare, dar problemele au continuat. În ciuda unor investiţii de trei miliarde şi jumătate de euro în 2016, cele două bănci nu au convins Banca Centrală Europeană, nemulţumită de planurile de recapitalizare şi restructurare a activităţii.

Vrem ca aceste bănci să meargă înainte, dacă băncile ar fuziona, ar avea cu siguranţă un viitor bun. Important este ca băncile să vrea fie bănci. Iar politicienii să înceapă să facă ceva concret, pentru că până acum nu a făcut nimic”, spune Patrizio Miatello, analist economic.

În urmă cu câteva săptămâni, ministrul Economiei dădea asigurări că cele două bănci nu vor fi închise. Acum, oficialii italieni s-au întâlnit în şedinţă de urgenţă pentru stabilirea procedurilor de lichidare, astfel încât să nu fie afectaţi deţinătorii conturilor curente. Pentru Comisia Europeană soluţia este una simplă: Veneto Banca şi Banca Popolare di Vicenza trebuie închise.

Putem spune că urmărim situaţia şi suntem în permanenţă în legătură cu Ministerul Economiei şi autorităţile financiare din Italia, din Europa. Vreau să confirm că siguranţa clienţilor este un aspect important al discuţiilor pe care le avem”, a spus Paolo Gentiloni, premierul Italiei.

Este de aşteptat acum ca activele neperformante ale celor două bănci, estimate la circa 20 de miliarde de euro, să fie preluate de o altă bancă. Iar potrivit informaţiilor din presă, Intesa Sanpaolo, a doua bancă din Italia, negociază cu autorităţile de la Roma preluarea activelor, contra unor condiţii foarte stricte.

Una dintre cele două bănci, Veneto Banca, este prezentă şi în România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here