INTERVIU – dr. ing. Daniel Petcu – Clinica de Podiatrie

1
3736

„Încălţămintea ortopedică nu înseamnă numai medicină şi inginerie… Aici avem confluenţa dintre medicină, inginerie şi artă pentru că trebuie să creezi o formă frumoasă, să alegi materialele potrivite şi apoi să realizezi un produs cu efecte terapeutice pentru un picior cu probleme.”

„În privinţa viitorului podiatriei în România, eu sunt foarte optimist văzând eforturile susţinute care se fac de către Asociaţia de Podiatrie şi personalităţile internaţionale care o susţin. Sunt convins că la un moment dat va reuşi.”

În acest moment, peste 11,6 % dintre români, adică aproape 2 milioane de pacienți, suferă de diabet zaharat, conform unui studiu făcut de Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice în anul 2016. Una dintre cele mai importante complicaţii ale aceste boli se manifestă la nivelul picioarelor, afecţiunea purtând denumirea de picior diabetic. Tratamentul acesteia este extrem de anevoios şi costisitor mai ales că pentru un picior diabetic este nevoie de încălţăminte medicală specifică sau, în cazurile complexe, de încălţăminte medicală individualizată. Este o zonă de nişă care în mod evident nu aduce profituri uriaşe aşa cum se întâmplă în industria încălţămintei de serie dar care ar trebui privită cu multă atenţie şi dezvoltată pentru că, la urmă, urmei, nimeni nu şi-a dorit să aibă această afecţiune. Este destul faptul că oamenii suferă şi din acest motiv nu ar merita să fie lăsaţi fără opţiuni care ar putea să le facă viaţa, cât de cât, mai frumoasă. Veţi vedea în cele ce urmează ca în România, din păcate, acest domeniu al proiectării şi realizării încălţămintei medicale se află la începuturi iar podiatria, o specialitate medicală extrem de importantă, încearcă cu eforturi deosebite să-şi facă simţită prezenţa…

Zilele trecute, am avut o discuţie extrem de interesantă, fascinantă, aş putea spune, cu dl dr. ing. Daniel Petcu, specialist preocupat de proiectarea şi utilizarea încălţămintei medicale pe bază de evidenţă ştiinţifică.

F.S. Cine sunteţi dle Daniel Petcu?

D.P. Sunt inginer de profesie, cu o specializare iniţială în domeniul încălţămintei. Am absolvit în anul 1994 Universitatea Tehnică ‘Gh. Asachi’ din Iaşi, Facultatea de Textile-Pielarie, specializarea Inginer confecţii din piele şi înlocuitori. După terminarea facultăţii şi a unei perioade de activitate de 3 ani în domeniul cercetării în cadrul Universităţii, am venit în Bucureşti, la S.C. Antilopa S.A care avea la acel moment în jur de 2.400 de angajaţi. Nu m-am simţit niciodată atras de producţia încălţămintei de serie motiv pentru care pe parcursul primilor ani de activitate în cercetare am avut o primă tentativă de a face o teză de doctorat pe partea de încălţăminte ortopedică…

F.S. Foarte interesant… Când toată lumea se îndreaptă mai mult către design, dvs. aţi mers spre zona de încălţăminte ortopedică…

D.P. Da, în primul rând pentru că nu m-am simţit ca având un simţ artistic suficient de dezvoltat pentru a putea gândi şi proiecta încălţămintea din perspectiva unui designer. Dacă aş lucra cu un designer aş avea cunoştinţele necesare pentru a realiza proiectarea din punct de vedere tehnic dar, în general, nu m-am simţit suficient de înzestrat ca să concep eu un model nou în acord cu tendinţele momentului în modă. Până la urmă fiecare cu propria capacitate ale cărei limite este bine să ni le cunoaştem.

F.S. Deci aţi fost atras mai mult de partea tehnică…

D.P. Da, încă de la început m-am gândit la anumite tipuri de încălţăminte pentru care, estimam eu, că nu se va pune un accent atât de mare pe design, pe formă, ci pe funcţionalitate. Mi-am imaginat anumite tipuri de încălţăminte dedicată persoanelor cu patologii, cu deformaţii, pentru care designul, credeam eu, că nu este atât de important. Am lucrat trei ani, în cercetare, la Iaşi, cu un profesor excepţional, care mi-a fost şi mentor după care am trecut în activitatea de producţie de serie. Am lucrat un timp în fabrică şi, în paralel, am început să caut informaţii despre proiectarea încălţămintei ortopedice. Astfel am ajuns la domeniul ortezelor pentru picior care este foarte bine documentat din punct de vedere ştiinţific, în literatura medicală străină. Din păcate, în România nu există astfel de informaţii. Sunt doar câteva cărţi, scrise prin anii 60-70, foarte bune şi cu o abordare corectă a rolului încălţămintei la nivelul acelor timpuri. Între timp am absolvit şi şcoala post-liceală de tehnician protezist-ortezist. Vedeţi dvs, la noi această disciplină se studiază atât teoretic cât şi practic doar într-o şcoală postliceală în comparaţie cu Marea Britanie unde studiile în acest domeniu sunt pe 6 niveluri, până la învăţământ superior. În urmă cu 10 ani, am revenit în domeniul cercetării, în cadrul unui proiect legat de piciorul diabetic. În acest context am avut onoarea să îl cunosc pe dl. Acad. Prof. Dr. Constantin Ionescu Târgovişte care m-a acceptat în cadrul unui program de doctorat. Sub tutela domniei sale şi a dnei Dr. Cristiana Glavce, director al Institutului de Antropologie “Francisc I. Rainer”, mi-am realizat lucrarea de doctorat, în domeniul medical, cu o temă legată de piciorul diabetic.

F.S. În domeniul piciorului diabetic… dacă vreţi să fiţi mai explicit… Vă referiţi la încălţăminte ortopedică?

D.P. Mai exact În domeniul soluţiilor ortetice pentru piciorul diabetic. Încălţămintea ortopedică este tot o orteză. Proteza este un dispozitiv medical care suplineşte o parte anatomică absentă, cum este în cazul amputaţiilor. Orteza este un dispozitiv care se atașază pe un segment anatomic pentru a-i îmbunătăţi funcţionalitatea. Este o întreagă discuţie pornind de la definiţii. Având formaţie tehnică mie îmi plac definiţiile care, dacă sunt corecte, conţin indicaţii despre ceea ce ai de făcut. Consider că definiţiile sunt foarte importante. Dacă veţi căuta, la noi, definiţiile pentru ortezele de picior sau susţinătorii plantari nu veţi găsi enunţuri clare, chiar dacă acestea se află pe lista de dispozitivelor medicale compensate. La susţinătorul plantar, doar prin dex este ceva de genul, “aparat ortopedic dintr-o lamă pentru susținerea bolții unui picior plat”. Aşa se confecţionau aceşti “susţinători plantari”, cu ceva timp în urmă, din metal. Practic şi încălţămintea este tot o orteză dar, în general, formează o categorie distinctă faţă de orteze, mai ales în domeniul asigurărilor care au un rol foarte important în a susţine domeniul dispozitivelor medicale. În lista dispozitivelor medicale compensate figurează ca articole diferite: orteze de picior, susţinători plantari şi încălţăminte ortopedică pentru diferite deformaţii, amputaţii sau scurtări. Din punctul meu de vedere denumirea de “susţinători plantari” este improprie… Denumirea corectă este: ORTEZĂ DE PICIOR, cea care este utilizată în domeniul podiatriei. Această orteză nu îşi poate îndeplini rolul dacă nu este introdusă într-o încălţăminte corespunzătoare. Aici apar o mulţime de probleme practice, mai ales vara pentru că nu prea ai cum să intervii, majoritatea pacienţilor, în special cei de sex feminin, preferând să poarte sandale. Se simte faptul că la noi nu există o astfel de industrie dezvoltată şi specializată pe încălţămintea medicală care să propună soluţii adecvate pentru diferitele situaţii întâlnite în clinică. Eu caut încontinuu soluţii prin care să pot ajuta pacienţii şi să pot finaliza implementarea unei soluţii ortetice. Am găsit câteva surse de încălţăminte prefabricată asupra cărei pot interveni, în sensul că pot detaşa branţul interior pentru a face loc ortezei pe care o realizez ţinând cont de toate caracteristicile biomecanice ale pacientului. La noi se discută prea mult în termeni generali. La toate prezentările la care am participat se vorbeşte despre încălţăminte care ar trebui să fie “foarte comodă” sau “corespunzătoare” ori eu nu pot să lucrez cu astfel de informaţii generale. Când proiectez o orteză, parametrii de prescripţie trebuie să fie extrem de clar indicaţi: grosimea, lungimea, adâncimea, duritatea, etc… Nu poţi spune atât de simplu: „să fie confortabil”… În regulă, dar cum se transpune în parametrii de prescripţie acest “să fie confortabil” sau “adecvat”? Din păcate în şcoala românească opinia mea este că nu se învaţă aceste lucruri şi îmi asum riscul ca multe cadre didactice să se supere dar asta este realitatea. Nu ai la îndemână astfel de produse pe care să le utilizezi… Au apărut câteva produse prefabricate asupra cărora poţi interveni într-o măsură mai mare sau mai mică pentru a le ajusta dar acestea nu pot rezolva şi cazurile complexe.

F.S. Dar în afara persoanelor cu diabet, există oameni perfect sănătoşi, tineri chiar, care calcă defectuos. Pentru aceştia nu se pot face astfel de orteze?

  1. Aici este o întreagă discuţie… Părerile sunt împărţite mai ales când vine vorba despre copii… Părinţii sunt îngrijoraţi când văd picioruşele plate ale copiilor, până în jurul vârstei de 6-7 ani, perioadă în care acestea îşi formează morfologia normală. Există studii care încearcă să fixeze câteva criterii pentru a stabili când se poate interveni cu o soluţie ortetică dar nu avem o evidenţă medicală exactă pentru a cunoaşte câţi sau care dintre copii vor avea probleme reale datorate lipsei măsurilor considerate preventive. Aici ne întoarcem iar la definiţii… Concepţiile cele mai simple sunt legate de forma piciorului… Spre exemplu noi vedem un picior plat care are o formă, altfel decât a unui picior normal: fără arc longitudinal, cu o amprentă pe sol mult mai lată şi cu un călcâi rotit către interior. Ne imaginăm că punând copilului o orteză vom modifica această formă readucând-o la normal. Nu avem nici o evidenţă medicală despre rolul pozitiv sau eficienţa ortezelor în îmbunatăţirea aspectului formei piciorului. Veţi întâlni prin magazine, sloganuri care prind foarte bine la publicul neavizat. Spre exemplu, ni se prezintă un călcâi înclinat către partea interioară atunci când stă pe o suprafaţă de sprijin dar care revine la o poziţie verticală după ce se aşează piciorul pe o orteză. Nimic mai fals… Studiile biomecanice efectuate în laboratoare complexe au demonstrat că efectul ortezelor pentru picior în modificarea poziţiei călcâiului este nesemnificativ, fiind de ordinul a 1-2 grade!!! Aici există riscul unei alte greşeli, foarte mari, după părerea mea pe care specialistul poate să o facă. Încercând să aduci călcâiul la verticală cu ajutorul unei orteze, poţi să creşti risul de instabilitate laterală sau de apariţie a durerii în altă parte a piciorului. Din punctul meu de vedere definiţia din domeniul podiatriei a obiectivului principal al ortezelor de picior mi se pare a fi cea mai potrivită: „ortezele de picior sunt proiectate pentru a reduce tensiunile patologice din ţesuturile afectate”. Practic, în urma unui examen biomecanic clinic se identifică structura anatomică în care sunt exercitate forţe patologice care provoacă durere, urmând ca prin utilizarea unei orteze de picior să se modifice forţele de reacţiune care acţionează la interfaţa piciorului cu suprafaţa de sprijin şi să se diminueze senzaţia de durere iniţială.

F.S. Când se fac aceste intervenţii?

D.P. În general intervenţiile se fac atunci când apar simptomele. Bineînţeles că pot fi discuţii despre rolul preventiv al ortezelor dar dacă intervii înainte de apariţia simptomelor, doar pe baza unor supoziţii neverificate, poţi să faci şi rău pentru că suprafeţele articulare deja au căpătat o formă, o geometrie şi o mecanică funcţională.

F.S. În această situaţie, înţeleg că nu prea se poate face prevenţie…

  1. Depinde acum ce înseamnă prevenţie. Spre exemplu, dacă vorbim despre piciorul diabetic, un astfel de pacient are deja nişte deformaţii sau, mai bine zis, o biomecanică defectuoasă. Un pacient cu diabet care nu îşi mai simte piciorele datorită neuropatiei, se află la risc de a dezvolta ulceraţii, din cauza mai multor factori… Din punct de vedere mecanic avem în vedere presiunea ridicată exercitată pe suprafaţa plantară a piciorului pentru care zonele cu o valoare mai mare de 200 kilo pascali sunt definite ca potenţiale zone de risc. Categoric, riscul de ulceraţie este multifactorial… Este vorba şi despre diabetul insuficient controlat sau despre circulaţia periferică deficitară dar din punctul de vedere al ortezistului, ca parte a echipei multidisciplinare, presiunea ridicată pe suprafaţa plantară a piciorului este cea care atrage atenţia. Aceasta poate fi cauzată, spre exemplu, de faptul că în cazul degetelor în ciocan, ţesutul protectiv de sub articulaţiile metatarso-falangiene se deplasează distal, reducând gradul de protecţie mecanică al articulaţiilor. Dacă pacientul are şi neuropatie, adică are dificultăţi în aşi simţi picioarele, se poate ajunge la ulceraţii, provocate atât de presiunea ridicată, de forţele de frecare cât şi de biomecanică alterată datorită lipsei feedback-ului dinspre suprafaţa de sprijin.

F.S. Deci, dumneavoastra vi se pot adresa şi persoanele care nu au neapărat o problemă de diabet..

D.P. Categoric! Orice persoană care are dureri de picioare cauzate de factori mecanici. Ideal este că persoana care are dureri să meargă, prin reţeaua de specialitate, la un medic specialist care să analizeze natura problemei şi să-i recomande dispozitivul medical necesar. Dacă durerea este de natură mecanică, aceasta poate fi tratată cu o orteză de picior. Şi aici este o întreagă discuţie pentru că Regulamentul Uniunii Europene privind dispozitivele medicale face clar distincţie între un dispozitiv prefabricat care poate fi adaptat nevoilor pacientului, în funcţie de patologie şi un dispozitiv fabricat la comandă. Prin urmare, acesta din urmă trebuie făcut în funcţie de parametrii puşi la dispoziţie de cel care îl comandă, deci este foarte important cel care face prescripţia. Acest lucru nu este definit cu exactitate… Se spune foarte vag că prescripţia este făcută de o persoană care are calificarea necesară în acest sens dar, vedeţi dvs, există o mare diferenţă între ţări. Modelul cel mai bun îl avem în Australia unde în statul New South Wales pedortistul (specialistul din industria de încălţăminte medicală) are drept de prescripţie. Şi acolo se merge la medic dar acesta face doar o recomandare către pedortist. În Australia, prin dreptul de prescripţie se recunoaşte pregătirea şi statutul social al pedortistului. Mai mult, podiatria şi pedortica se studiază la nivel de învăţământ superior medical. Specialiştii sunt certificaţi şi înregistraţi în cadrul sistemului de sănătate. Acelaşi lucru se întâmplă şi în Germania unde profesia de specialist în domeniul încălţămintei medicale este una cu titlu protejat. Nu ai dreptul să realizezi încălţăminte medicală dacă nu eşti certificat.

F.S. La noi?

D.P. La noi, această profesie nu există! În toate statele civilizate există mai multe profesii care se ocupă de picior… Ortezistul – protezistul, se ocupă de dispozitive medicale pentru întregul corp. Există pedortistul, în ţările anglofone, Australia, SUA, Canada. Există tehnicianul în încălţăminte ortopedică, în Germania. Există podo-ortezistul în Franţa. Toţi aceştia sunt specialişti care se ocupă de dispozitive medicale, în general, până la nivelul gleznei. Noi avem o singură profesie situată pe una din cele mai jos trepte ierarhice, aceea de “confecţioner încălţăminte ortopedică” deasupra căreia, în acord cu COR (Clasificarea Ocupaţiilor din România) se află toţi specialiştii din industria de încălţăminte de serie care nu au nici o pregătire în domeniul medical. Curicula pentru această ocupaţie nici măcar nu există. A fost la un moment dat prinsă într-un standard de cizmar care confecţionează încălţăminte la comandă dar fără nicio competenţă din domeniul medical. Dacă vă uitaţi pe curicula profesiilor din statele enumerate mai sus veţi vedea că acolo se studiază foarte multe discipline medicale pentru a înţelege patologia şi a putea genera soluţia tehnică adecvată.

F.S. Există deschidere? Aveţi semne că se poate întâmpla şi la noi, în viitor, aşa ceva?

D.P. Experienţa mea îmi spune că nu există, decât la nivel declarativ. Acum, prin Asociaţia de Podiatrie, se fac eforturi foarte mari pentru introducerea podiatriei la nivel de program de masterat în cadrul Facultăţii de Medicină, ceea ce ar fi extraordinar pentru ca podiatrul este specializaţi strict pe problemele piciorului. Există numeroase studii care arată că prezenţa unui podiatru în cadrul unui spital a redus foarte mult numărul de amputaţii la pacienţii cu diabet.

F.S. Întorcându-ne la încălţămintea ortopedică, aceasta din păcate are o mare problemă… lipsa unui design care să o facă atractivă la cumpărare.

D.P. Aşa cum v-am spus la început, iniţial m-am orientat spre încălţămintea ortopedică pentru că aceasta credeam că se impune a fi mai mult funcţională fără a avea nevoie de un design sofisticat. Ulterior, în cadrul studiilor doctorale făcute la Institutul de Antropologie am înţeles că această încălţăminte caracterizată drept inestetică sau chiar urâtă, nu este acceptată de un număr semnificativ de pacienţi, chiar dacă este extrem de funcţională, pentru că nu are un design atrăgător.

F.S. Corect, pentru că trăim într-o lume în care imaginea contează din ce în ce mai mult. Până la urmă, imaginea este cea care ne „vinde”, în primul rând.

D.P. Mai mult… O persoană cu picioare deformate are o imagine de sine alterată. Îşi schimbă ţinuta. Unui pacient cu un picior la risc i se recomandă să poarte încălţămintea ortopedică în casă şi când se ridică din pat pentru a merge până la baie pentru a proteja picioarele de presiunile ridicate ce apar pe suprafaţa plantară. Acum, este foarte complicat să accepţi să porţi şi în casă încălţămintea în general şi cea cu care ai fost pe stradă în special. Ideal ar fi să ai aceiaşi soluţie şi pentru stradă şi pentru casă.

F.S. Producătorii de încălţăminte se consultă cu specialiştii din domeniul piciorului?

D.P. Cu siguranţă, firmele mari fac acest lucru. În primul rând producătorii de încălţăminte sportivă de mare performanţă. În ţările avansate există laboratoare de biomecanică arondate spitalelor. Nu neapărat în mod special pentru încălţăminte dar dacă vă uitaţi la studii privind, spre exemplu, osteoartrită genunchiului, veţi găsi o multitudine de analize biomecanice ale soluţiilor de ortezare. Există centre de cercetare specializate în biomecanica piciorului, extrem de folositoare inclusiv pentru producătorii de încălţăminte. Vă dau exemplul podiatrului Howard Dananberg, cunoscut pentru dezvoltarea teoriei numită „teoria facilitării mişcării în plan sagital”. Acesta aplică toate cunoştinţele în domeniul biomecanicii şi în mod particular al presiunilor exercitate pe suprafaţa plantară a piciorului în timpul mersului în proiectarea încălţămintei. Dananberg este cel care a fundamentat halux-limitus funcţional, o mişcare temporară de blocare a mişcării de dorsi-flexie a halucelui, în timpul fazei de propulsie a mersului, mai precis după ridicarea călcâiul de pe suprafaţa de sprijin. Această blocare temporară a mişcării în articulaţia metatarso-falangiana duce la apariţia compensărilor în altă parte anatomică a corpului, chiar şi în cazul unui picior fără deformaţii. Dananberg a studiat forma calapoadelor şi a observat că la foarte mulţi producători suprafaţa de sprijin a piciorului în încălţăminte este foarte abruptă, fapt care generează alunecarea piciorului spre înainte. În astfel de cazuri, dacă încălţămintea este cu vârf ascuţit, aceasta provoacă forţe de compresie anormale la nivelul degetelor. Ei bine, Danenberg a modificat curbura calapodului şi a creat un dispozitiv brevetat care poate fi introdus în încălţăminte pentru a modifica această curbură. Prin această modificare s-a constatat că centrul de greutate se deplasează în spate asigurând o distribuţie corectă a greutăţii pe suprafaţa plantară şi o corectare a posturii corpului. Acest caz arată cât de importantă este pregătirea teoretică în acest domeniu. De multe ori se spune că fabricarea încălţămintei este o artă şi este perfect adevărat mai ales atunci când ai diferenţe majore de morfologie între piciorul stâng şi cel drept şi trebuie să găseşti acea soluţie estetică prin care aceste diferenţe să fie mascate. Astfel, ca să închid cercul, am constatat, după 20 de ani, că fără un design plăcut nu poţi să determini un pacient să accepte un produs chiar dacă este funcţional şi util în cadrul tratamentului. Aici este frumuseţea acestei profesii şi din punctul meu de vedere această nu mai corespunde doar imaginii de meşteşugar.

F.S. Sunt întru totul de acord cu dumneavoastră pentru că degeaba creezi un pantof care arată superb dacă nu este în stare să suporte toate forţele din interiorul său.

D.P. Aşa este dar pentru aceasta este nevoie de educaţie. Eu am înţeles complexitatea cunoştinţelor de biomecanica piciorului necesare pentru proiectarea unui dispozitiv medical după ce m-am ataşat de podiatrie.

F.S. Când v-aţi ataşat de podiatrie?

D.P. Practic, în urmă cu 20 ani, în perioada în care mă documentam pe internet pentru a înţelege cum se proiectează încălţămintea ortopedică. Aşa am ajuns la noţiunea de orteze de picior, eu căutând informaţii despre încălţămintea ortopedică. Ulterior am căutat şi cărţi în limba română dar nu am găsit decât vreo două… Prima scrisă în anul 1964, cea mai importantă, intitulată „Bolile piciorului” a profesorului Denischi. Nu veţi găsi în nicio altă carte referinţe la încălţăminte aşa cum sunt în aceasta, la fiecare capitol dedicat chirurgiei piciorului. Din păcate linia profesorului Denischi nu a mai fost urmată pentru că lucrările ulterioare de chirurgie nu mai fac niciun fel de referire atât de detaliată la încălţăminte. Spre exemplu în cartea sus-mentionata există şi un capitol referitor la tehnica de luare a mulajului cu piciorul suspendat asemănătoare cu cea standard din domeniul podiatriei. Cea de-a doua este „Piciorul reumatismal” a profesorului Rădulescu, apărută prin anul 1975, în care se vorbeşte pentru prima dată despre podologie, probabil datorită afinităţii noastre pentru şcoala medicală franceză.

Ceea ce doresc să menţionez este că acum 20 ani, când am citit primele lucrări din domeniul podiatriei a trebuit să-mi însuşesc termenii medicali utilizaţi în legătură cu dispozitivele medicale, pentru că studiile mele erau tehnice, fără nicio legătură cu medicina, cu anatomia, biomecanică, etc. Descopeream o profesie nouă din domeniul medical care avea legătură cu încălţămintea. Practic punctul de intersecţie dintre podiatrie şi pedortică este dat de orteza de picior. Categoric, podiatrul care are o bază teoretică de biomecanică mult mai largă şi mai profundă poate da indicaţii despre cum ar trebui să fie încălţămintea ortopedică. El nu are cunoştinţele tehnice necesare despre cum ar putea să o proiecteze şi aici intervine rolul pedortistului care deţine expertiza necesară realizării încălţămintei utilizată în procesul terapeutic.

F.S. Reiese foarte limpede că aceste probleme se rezolvă de o echipă multidisciplinară…

  1. Aşa este dar dacă urmăriţi toate prezentările susţinute la noi, la congresele medicale, veţi vedea că nu se întâmplă aşa. De fiecare dată am intervenit şi am spus: „Includeţi protezistul! Includeţi ortezistul! Includeţi specialistul din domeniul încălţămintei!” Veţi vedea că partea de dispozitiv medical în general, în majoritatea prezentărilor privind componenţa echipei multidisciplinare nu este menţionată. În străinătate lucrurile stau altfel.

F.S. Aceste orteze, sunt compensate de Casa de Sănătate?

D.P. Da. Susţinătorul plantar, în jur de 80 lei iar încălţămintea ortopedică, împărţită în trei tipuri: pentru diformităţi, amputaţii şi scurtări, undeva între 250 şi 400 lei. Dacă producătorul nu se încadrează în această marjă de preţ, pacientul trebuie să achite diferenţa. Comparativ, în Australia, SUA, Germania, Olanda, preţul este undeva între 1.300 şi 1.500 de euro pentru încălţămintea medicală fabricată la comandă. Este adevărat că şi veniturile lor sunt altele dar diferenţele sunt foarte mari. În SUA prin sistemul Medicare există categorie distinctă „încălţăminte pentru diabet” iar orteza acomodativă este descrisă în detaliu: numărul de straturi de material, grosimea de minim 5 mm şi duritatea minimă. Pentru a se deconta trebuie să cumuleze toate aceste caracteristici. Pacienţii au dreptul, pe an, la două orteze acomodative şi o pereche de încălţăminte.

F.S. Până la urmă, dacă se doreşte introducerea acestei discipline va trebui să se facă o conştientizare la ambele capete… Pe de o parte la nivelul guvernanţilor pentru a înţelege şi a conştientiza necesitatea aceste discipline iar pe de altă parte la nivelul pacienţilor deasemenea pentru a înţelege că podiatria le este necesară.

D.P. Categoric. Eu am mai scris prin mai multe articole şi în toate proiectele pe care le-am avut despre necesitatea introducerii podiatriei şi a pedorticii. M-am documentat cu tot ceea ce trebuie făcut. Am căutat cele mai bune modele. Nu am reinventat roata. Dacă doriţi vă arăt fişa de prescripţie a unui pedortist din Australia care are trei pagini în care sunt analizate până şi soluţiile tehnice precedente care au fost utilizate în tratament… De ce nu au funcţionat, care sunt obiectivele, ce caracteristici trebuie să aibă, ce preţ, s.a.m.d. Sunt trei pagini de indicaţii… La noi fişa de prescripţie are o singură pagină şi doar un singur rând dedicat recomandării şi aceea este foarte generică: tipul de dispozitiv… Atât, restul sunt date administrative. Acolo şi asociaţiile profesionale joacă un rol foarte important. Numai dacă ne uităm pe curicula programului de pedortica din SUA veţi vedea câte materii se studiază: anatomie şi fiziologie, analiza mersului, patologie clinică aşa cum este legată cu pedortica, ştiinţa materialelor, teoria încălţămintei şi a ortezelor, evaluarea pacientului, testarea muşchilor, testarea capacităţii de mişcare, testarea senzorială, analiza observaţională a mersului, măsurători şi cel mai important, formularea şi implementarea unui plan de tratament… Dacă aţi avea curiozitatea să căutaţi pe oricine spune că a urmat aici la noi un curs de încălţăminte ortopedică şi veţi compara curiculele veţi vedea că la noi nu se face nimic din toate acestea, nu se învaţă nimic legat de încălţămintea medicală.

F.S. Câţi specialist, ca dumneavoastră avem în România?

D.P. Sincer să fiu, nu m-a interesat acest aspect. Poate că şi eu sunt foarte exigent pentru că, în opinia mea, o colaborare trebuie să fie realizată pe bază de evidenţă medicală. Nu am găsit pe nimeni cu dorinţa de a lucra împreună şi de a analiza un articol ştiinţific care apoi să fie transferat în practică clinică. În ultima perioadă am întâlnit o colegă din domeniul fizioterapiei cu care am colaborat bine dar din păcate ea locuieşte în altă parte a ţării. Am avut în schimb o colaborare foarte interesantă cu o doamnă doctor din domeniul diabetului, un medic excepţional, aş spune că de şcoală veche, cu care mă completez foarte bine, domnia sa fiind pasionată de ultrasonografie. Împreună am căutat să identificăm modalitatea de a evalua împreună un proces terapeutic bazat pe ortezele de picior prin intermediul ultrasonografiei.

F.S. Aveţi colaborări cu specialişti în domeniu din străinătate?

D.P. Da, sunt prezent pe forumuri de foarte multă vreme… Am mers şi la câteva congrese în Spania, Marea Britanie sau Germania, unde erau prezentate lucrări ale unor specialişti cu care eu comunicasem îndelung pe forumuri şi prin mail şi ale căror lucrări le cunoşteam foarte bine.

F.S. Cum vedeţi viitorul dvs. ca specialist în încălţăminte medicală şi al podiatriei, în România?

D.P. Vedeţi dvs., am lucrat mulţi ani în cercetare unde pentru a obţine finanţarea în puţinele competiţii deschise se pune foarte mult accentul pe dezvoltarea unui parteneriat cu întreprinderile mici şi mijlocii. De acord, dar când ai o zonă de nişă, rămasă mult în urmă comparativ cu statele dezvoltate, în care se impune şi formarea profesională a unor specialişti care nu există în acele întreprinderi mici şi mijlocii care la rândul lor nu au capacitate de co-finantare şi unde rezultatul imediat nu poate apare, ce şanse ai să obţii finanţare pentru a dezvolta ceva? Dacă mai adăugăm şi o lipsă de deschidere, de comunicare şi de implicare a managementului, dezvoltarea eficientă devine imposibilă. Încălţămintea ortopedică nu înseamnă numai medicină şi inginerie… Aici avem confluenţa dintre medicină, inginerie şi artă pentru că trebuie să creezi o formă frumoasă, să alegi materialele potrivite şi apoi să realizezi un produs cu efecte terapeutice pentru un picior cu probleme. Mie mi se pare fascinant acest domeniu, din punctul de vedere al dezvoltării personale. Dacă ai o bază teoretică foarte solidă poţi realiza foarte multe lucruri. Când vezi satisfacţia, bucuria, unui pacient când primeşte o pereche de încălţăminte cum nu a avut, poate, în ultimii 20 de ani, încerci un sentiment deosebit. În privinţa viitorului podiatriei în România, eu sunt foarte optimist văzând eforturile susţinute care se fac de Asociaţia de Podiatrie şi personalităţile internaţionale care o susţin. Sunt convins că la un moment dat va reuşi.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here