Infrastructura rutieră, una dintre cele mai mari probleme ale României, a evoluat foarte puţin în ultimii 13 ani. Chiar dacă s-au alocat aproape 11 miliarde euro pentru drumuri, România nu are nici măcar 1.000 km de autostradă

0
1064
autostradă

Guvernele şi politicienii au avut grijă ca fondurile de miliarde de euro alocate modernizării şi reabilitării de drumuri şi autostrăzi să se scurgă în conturile firmelor, fără să avem, nici acum, după 10 ani în UE, o autostradă care să străbată România de la est la vest sau măcar un tronson care să treacă munţii. Deşi banii ar fi fost de ajuns pentru construcţia a peste 2.000 kilometri de autostradă, România are puţin peste 700 de kilometri.

Contractele încheiate la preţ de dumping, plata pentru lucrări inxistente, legislaţia care permite câştigarea proceselor pentru despăgubiri, pretenţiile firmelor de construcţii, lipsa autorizaţiilor şi avizelor de mediu sunt câteva dintre cauzele pentru care România nu va avea autostrada Sibiu-Piteşti sau Comarnic-Braşov nici în 2030. În perioada 2004-2016, România a cheltuit peste 10 miliarde de euro pentru 633 km de autostradă. Anul trecut, Guvernul a cheltuit 1,7 miliarde de lei fără să deschidă nici măcar un kilometru de autostradă. În acest an, Compania de Drumuri are alocate fonduri aproape duble faţă de cele de anul trecut, adică 3,2 miliarde de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here