După ce Sebastian si Alexandru Ghita au cumparat iNES Group, fosta companie telecom construită prudent de Silviu Săbău și-a multiplicat spectaculos afacerile, activele și, mai ales, datoriile. Cifra de afaceri a trecut de 70 de milioane de lei, activele au depășit 280 de milioane, însă profitul net a rămas la aproximativ 1,3 milioane de lei. Întrebarea firească este simplă: unde s-au dus banii și când vor începe investițiile să producă randamente pe măsura finanțării?
Timp de peste două decenii, iNES Group a fost una dintre companiile românești cunoscute din zona serviciilor de telecomunicații destinate în special clienților de business.
Fondată și dezvoltată de antreprenorul Silviu Săbău, societatea a crescut într-un stil mai degrabă conservator: venituri relativ stabile, datorii controlate și profit raportat cu regularitate.
Nu era o companie cu salturi spectaculoase de la un an la altul, dar nici una dependentă de sute de milioane de lei pentru a-și susține activitatea. Era, în esență, o afacere telecom echilibrată, construită în timp și finanțată într-un ritm apropiat de capacitatea sa de a produce venituri.
După schimbarea proprietarului, modelul financiar al companiei pare să fi fost întors pe dos.
În numai aproximativ doi ani, iNES Group a ajuns la o cifră de afaceri de peste 70 de milioane de lei, active totale de peste 280 de milioane de lei și datorii apropiate de 192 de milioane de lei.
Profitul net? Aproximativ 1,3 milioane de lei.
Cu alte cuvinte, la aproape 200 de milioane de lei datorii, compania generează un profit anual care reprezintă mai puțin de 1% din valoarea obligațiilor înscrise în bilanț.
Este dezvoltare accelerată sau doar o expansiune alimentată masiv cu bani împrumutați?
De la antreprenoriatul prudent la expansiunea cu accelerația la podea
În perioada 2019–2023, înainte de modificarea structurii de proprietate, iNES Group raporta anual o cifră de afaceri situată în jurul valorii de 20 de milioane de lei.
În același interval, compania avea profituri constante, iar datoriile se mențineau, în general, între aproximativ 2 și 4,5 milioane de lei.
Era o structură financiară relativ simplă:
- venituri previzibile;
- profitabilitate constantă;
- datorii reduse în raport cu activitatea;
- investiții realizate gradual.
Important este că iNES investea și atunci în infrastructură, comunicații de date și rețele de fibră optică. Nu vorbim despre o companie care a descoperit abia după schimbarea proprietarului că telecomunicațiile presupun echipamente, rețele și cheltuieli de capital.
Și înainte existau investiții. Diferența este că ele nu împinseseră bilanțul spre aproape 200 de milioane de lei datorii.
Schimbarea proprietarului, schimbarea bilanțului
În urmă cu aproximativ doi ani, compania a intrat într-o etapă nouă, odată cu modificarea acționariatului.
Potrivit informațiilor publicate după tranzacție, iNES Group a ajuns sub controlul lui Alexandru Ghiță, fratele omului de afaceri Sebastian Ghiță. În spațiul public, preluarea a fost asociată cercului de afaceri al acestuia din urmă.
După tranzacție, indicatorii companiei au început să crească într-un ritm greu de ignorat.
Cifra de afaceri a urcat de la aproximativ 20 de milioane de lei la peste 70 de milioane. Activele totale au trecut de 280 de milioane de lei. Datoriile s-au apropiat de 192 de milioane.
La prima vedere, avem imaginea unei companii care s-a extins rapid.
Numai că expansiunea nu se măsoară exclusiv prin dimensiunea bilanțului. O companie poate cumpăra active, poate atrage credite și poate muta sume importante prin conturi fără ca toate acestea să se transforme automat în profit sau valoare economică durabilă.
Iar aici apare problema.
192 de milioane de lei datorii. Profit: 1,3 milioane
Raportând profitul net de 1,3 milioane de lei la cifra de afaceri de peste 70 de milioane, rezultă o marjă netă de aproximativ 1,9%.
Nu este neapărat o marjă imposibilă în telecomunicații, mai ales într-o perioadă de investiții. Dar devine relevantă atunci când este comparată cu dimensiunea datoriilor și a activelor.
Pentru fiecare leu de profit net raportat, compania are aproximativ 148 de lei datorii.
Iar datoriile reprezintă aproape 69% din activele totale.
În aceste condiții, întrebarea nu este dacă iNES Group a crescut. Cifrele arată clar că a crescut.
Întrebarea este ce fel de creștere a avut loc și cât de eficient a fost utilizat capitalul atras.
O companie nu devine automat mai performantă doar pentru că are un bilanț mai mare. Uneori, dimensiunea bilanțului arată dezvoltare. Alteori, arată doar cantitatea de finanțare necesară pentru a menține dezvoltarea în mișcare.
Pentru ce au fost necesare aproape 200 de milioane de lei?
Bilanțul public indică volumul total al datoriilor, dar nu răspunde singur la întrebările esențiale:
Cât reprezintă credite bancare?
Cât reprezintă leasinguri financiare?
Cât reprezintă obligații comerciale către furnizori?
Cât reprezintă împrumuturi acordate de acționari sau de companii afiliate?
Au fost cumpărate rețele, echipamente ori alte societăți?
Ce active au fost achiziționate și la ce valoare?
Ce fluxuri de numerar generează concret investițiile realizate?
Fără aceste informații, aproape 192 de milioane de lei reprezintă doar o cifră impresionantă din bilanț. Nu știm însă cât din această sumă finanțează infrastructură productivă și cât susține operațiuni, achiziții, transferuri în interiorul grupului sau obligații curente.
Tocmai de aceea este necesară o explicație din partea managementului.
Fibra optică nu poate fi răspunsul universal
Explicația evidentă pentru creșterea datoriilor ar putea fi extinderea infrastructurii de fibră optică.
Telecomunicațiile sunt o industrie intensivă în capital. Rețelele presupun investiții importante, iar recuperarea banilor se face pe perioade lungi.
Numai că această explicație nu poate fi acceptată automat, fără cifre.
iNES construia și opera infrastructură de telecomunicații și înainte de schimbarea proprietarului. Compania investea în rețele, comunicații de date și servicii pentru clienți de business, fără ca datoriile să se apropie de nivelul actual.
Diferența dintre cele două perioade nu este existența investițiilor, ci amploarea finanțării utilizate.
Dacă aproape 200 de milioane de lei au fost direcționate către infrastructură nouă, managementul ar trebui să poată preciza:
- câți kilometri de rețea au fost construiți;
- ce capacități tehnice au fost adăugate;
- câți clienți noi au fost conectați;
- ce venituri suplimentare generează investițiile;
- în câți ani este estimată recuperarea capitalului.
Altfel, formula „am investit în fibră” riscă să devină o explicație suficient de tehnică încât să sune convingător, dar prea generală pentru a putea fi verificată.
Veniturile s-au triplat, dar unde este profitul?
Creșterea cifrei de afaceri de la aproximativ 20 de milioane la peste 70 de milioane de lei este spectaculoasă.
Dar cifra de afaceri nu reprezintă banii care rămân în companie. Ea arată valoarea totală a activității facturate, nu eficiența economică.
O companie poate avea vânzări mari și profit foarte mic atunci când:
- costurile operaționale cresc aproape la fel de rapid ca veniturile;
- investițiile generează amortizări ridicate;
- finanțarea produce cheltuieli importante cu dobânzile;
- sunt practicate marje comerciale reduse;
- contractele aduc volum, dar nu și profitabilitate;
- afacerea se află într-o etapă de expansiune în care randamentele vor apărea ulterior.
Toate aceste variante sunt posibile.
Dar tocmai pentru că sunt posibile mai multe explicații, piața are nevoie de informații suplimentare.
Nu este suficient să se arate că veniturile au crescut. Trebuie explicat de ce o companie care și-a triplat afacerile și și-a mărit masiv activele produce un profit atât de redus comparativ cu capitalul utilizat.
Cine finanțează dezvoltarea iNES Group?
O altă întrebare esențială este proveniența banilor.
Dacă datoriile sunt în principal bancare, atunci trebuie analizate dobânzile, garanțiile și capacitatea companiei de a rambursa creditele din fluxul său operațional.
Dacă finanțarea provine de la acționari sau de la societăți afiliate, devine relevantă arhitectura financiară a grupului:
- cine a împrumutat compania;
- în ce condiții;
- cu ce dobândă;
- pentru ce proiecte;
- cu ce scadențe;
- și dacă există garanții asupra activelor iNES.
O companie poate avea datorii mari fără să fie în dificultate, dacă acestea sunt pe termen lung, au costuri rezonabile și finanțează active productive.
Dar poate exista și situația inversă: un bilanț aparent impresionant, construit pe obligații care trebuie rostogolite permanent și pe investiții ale căror randamente nu sunt încă vizibile.
Din datele agregate de bilanț nu poate fi stabilit care dintre aceste scenarii se aplică.
Capital blocat, randament minuscul
Din perspectiva eficienței capitalului, fotografia actuală ridică însă semne de întrebare.
Activele de peste 280 de milioane de lei produc un profit net de aproximativ 1,3 milioane. Rezultă un randament contabil al activelor de sub 0,5%.
Cu alte cuvinte, pentru fiecare 100 de lei înregistrați în active, compania produce mai puțin de 50 de bani profit net anual.
Este posibil ca o parte dintre investiții să fie recente și să nu fi ajuns încă la maturitate. Este posibil ca infrastructura să genereze venituri semnificativ mai mari în anii următori.
Dar, până când această profitabilitate viitoare apare, rămâne o realitate simplă: în prezent, randamentul raportat este foarte redus în comparație cu dimensiunea capitalului angajat.
O strategie legitimă, dar care trebuie explicată
Creșterea accelerată a datoriilor nu reprezintă, în sine, dovada unei nereguli.
O companie poate decide legitim să își asume un nivel ridicat de îndatorare pentru a câștiga cotă de piață, a cumpăra infrastructură sau a dezvolta proiecte cu recuperare pe termen lung.
Problema este că o asemenea strategie trebuie însoțită de transparență.
În cazul iNES Group, ar fi util ca managementul să explice public:
- Structura exactă a celor aproape 192 de milioane de lei datorii.
- Identitatea principalilor finanțatori și costurile finanțărilor.
- Activele și proiectele pentru care au fost utilizate sumele atrase.
- Proporția dintre investițiile organice și eventualele achiziții.
- Evoluția fluxului de numerar din activitatea operațională.
- Calendarul în care investițiile ar trebui să producă profituri relevante.
- Ținta de profitabilitate pentru următorii trei până la cinci ani.
- Gradul în care datoriile sunt garantate cu activele companiei.
Acestea nu sunt acuzații. Sunt întrebări elementare care s-ar pune în cazul oricărei societăți ce ajunge, într-un interval scurt, de la câteva milioane la aproape 200 de milioane de lei datorii.
De la Silviu Săbău la epoca Ghiță
Sub conducerea fondatorului Silviu Săbău, iNES Group a funcționat într-un model mai mic, dar previzibil.
După modificarea structurii de proprietate, compania a devenit mult mai mare, mult mai activă și mult mai îndatorată.
Este posibil ca noul model să producă rezultate spectaculoase în anii următori. Este posibil ca investițiile actuale să urmărească o strategie pe termen lung care nu poate fi judecată numai după profitul unui singur exercițiu financiar.
Dar este la fel de legitim să observăm că, până acum, expansiunea bilanțului nu s-a transformat într-o creștere comparabilă a profitului.
Datoriile au explodat.
Activele au explodat.
Cifra de afaceri a crescut puternic.
Profitul a rămas la 1,3 milioane de lei.
Întrebarea de 192 de milioane
Până la prezentarea unor explicații detaliate privind structura finanțărilor și destinația investițiilor, bilanțul iNES Group rămâne imaginea unei companii care s-a extins accelerat, dar cu o eficiență financiară încă dificil de justificat prin rezultatul net raportat.
Poate fi începutul unei dezvoltări importante.
Poate fi o etapă temporară, în care investițiile preced veniturile și profitul.
Poate fi un model de consolidare finanțat pe termen lung.
Dar fără transparență, piața vede doar atât:
aproape 192 de milioane de lei datorii, active de peste 280 de milioane de lei și un profit net de numai 1,3 milioane.
Iar întrebarea rămâne:
