Incredibil! Judecătorul Ion-Tudoran avea decizie de pensionare emisă din anul 2009, dar a mai profesat încă 10 ani

0
758

O serie de documente oficiale conturează un fapt incredibil, de-a dreptul unic până acum în România: judecătorul Corneliu Bogdan Ion-Tudoran s-ar fi pensionat de la Curtea de Apel București încă din luna martie a anului 2009!!! Dar ar fi continuat să profeseze ca magistrat încă 10 ani și șapte luni, până la 22.08.2019, când a demisionat fără preaviz, pe loc. Deși avea decizia de pensionare 189600/12.03.2009, Ion-Tudoran a împărțit dreptatea încă un deceniu, având aspirații să ajungă judecător la Înalta Curte de Casație. Ceea ce face ca recentele lui internări prin spitale de psihiatrie să pară, de fapt, pe deplin justificate. Căci numai grave tulburări psihice ar fi putut să determine un magistrat să își obțină în 2009 pensia de serviciu, dar să continuie să profeseze până în 2019, riscând astfel să arunce în aer toate pronunțările în dosarele penale repartizate.

Retras prin decizia de pensionare 189600/12.03.2009

Un răspuns oficial al Consiliului Superior al Magistraturii și o decizie irevocabilă a Tribunalului București – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale demonstrează negru pe alb acest fapt nemaiîntâlnit. Istoricul pensionării judecătorului Ion-Tudoran începe în decembrie 2006. Atunci, în anul 2006 conform înscrisului din cartea sa de muncă, președintele Curții de Apel București de la acea dată, Dan Lupașcu, i-a aprobat cererea de pensionare 10687/C/27.10.2006. „Propus pentru pensionare la cerere conform art. 82 alin. 2 din Legea 303/2004”, s-a notat în carnetul de muncă a lui Ion-Tudoran. Chestiunea pensionării judecătorului Corneliu Bogdan Ion-Tudoran reapare în sentința civilă 1712 din dosarul 37591/3/2009 a Tribunalului București. Nemulțumit de faptul că instituția Casei de Pensii întârzia să îi comunice decizia de pensionare din dosarul 4638/02.03.2009 și îi greșise o cifră privind anul nașterii, Ion-Tudoran a deschis proces.

„Prin acțiunea civilă promovată la aceasta instanță și înregistrată cu nr. XXXXXXX/24.09.2009, reclamantul Ion-Tudoran Corneliu Bogdan a chemat-o in judecată pe pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, ca prin hotărârea ce se va pronunța, aceasta să fie obligată să îi comunice decizia de pensionare care a fost emisă în dosarul nr. 4638/02.03.2009, să se constate că la emiterea deciziei nu s-au avut în vedere toate elementele necesare calculării pensiei și să fie obligată pârâta la emiterea unei decizii care să aibă la bază toate elementele și datele referitoare la persoana sa, respectiv vârsta, durata și valoarea contribuției la asigurările sociale etc”, solicita în septembrie 2009 judecătorul Ion-Tudoran. Conform însă constatărilor instanței Tribunalului București, pensia de serviciu mult-râvnită îi fusese totuși aprobată judecătorului. „Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține că prin Decizia nr. R xxxxx/15.03.2007, pârâta a respins cererea de înscriere la pensie de serviciu pe care reclamantul a formulat-o la data de 07.12.2006, motivând că acesta nu are vechimea de 25 de ani în magistratură conform art. 82 din Legea nr. 303/2004. Ulterior, la data de 12.03.2009, pârâta a emis decizia nr. 189600 prin care i-a recunoscut reclamantului dreptul la pensie de serviciu începand cu data de 25.02.2009, pe baza unei vechimi in magistratura de 27 de ani.”, se arată în Hotărârea nr. 1712 din 01/03/2010 din dosarul 37591/3/2009 a Tribunalului București. Parte, evident, în acest dosar, Corneliu Bogdan Ion-Tudoran nu a cerut atunci anularea deciziei sub motivul că își mai desfășoară, încă, activitatea de judecător. Astfel că hotărârea Tribunalului București a rămas definitivă. Așadar, din data de data de 12.03.2009, cu decizia de pensionare emisă, Ion-Tudoran era pentru statul român un pensionar. Unul de lux, căci pensia sa de serviciu fusese stabilită atunci la suma de 10.053 lei.

Puteti consulta aici hotărârea Tribunalului București

La CSM nu s-a știut de cererea de pensionare din anul 2006

Încercând să dezlege misterul judecătorului-pensionar, ziarul Național a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii  (CSM) lămurirea situației. Conform răspunsului oficial, în baza de date a CSM cererea de pensionare 10687/C/27.10.2006 aprobată de Dan Lupașcu lui Ion-Tudoran „nu se regăsește în evidențe”. Însă se află cererea de eliberare din funcția de judecător, prin pensionare, numărul 28730/1154/08.09.2009. La 17.09.2009 plenul CSM a amânat luarea în discuție a solicitării. După trei ani (timp în care Casa de Pensii i-a emis decizia de pensionare) Ion-Tudoran a revenit și a solicitat CSM, prin adresa 2/7819/2012, fie suspendarea analizării cererii de eliberare din funcție, fie retragerea acesteia. Motivul invocat de Ion-Tudoran era acela că nu îi fusese încheiat procesul de recalculare a pensiei. Total fals, așa cum o arată decizia Tribunalului București nr. 1712 din 01/03/2010 din dosarul 37591/3/2009.Neștiind acest fapt, CSM a întocmit Nota Completatoare 7/28730/1154/08.06.2012 prin care s-a aprobat clasarea lucrării.

Greu de urmărit datorită abundenței de cifre și date, traseul pensiei descris până acum s-ar rezuma, simplu, astfel: Ion-Tudoran avea dosar de pensionare și Decizia de pensionare 189600/12.03.2009 recunoscută până și în fața Tribunalului București, însă la CSM se juca de-a retrasul cererilor. Interesant este însă și ce a urmat.

A demisionat fără preaviz, pe loc, la data de 22 august 2019

Cum nici o instituție nu bănuia faptul că judecătorul penalist Corneliu Bogdan Ion-Tudoran de la Curtea de Apel are bine-merci acasă o decizie de pensionare, magistratul a continuat să lucreze până în anul 2019. La 07.06.2019 judecătorul a înaintat din nou CSM cerere de pensionare. I-a fost aprobată prin Hotărârea 1183/02.07.2019, fiind înaintate actele spre Președinția României în vederea emiterii decretului de eliberare din funcție. S-a răzgândit în august 2019 și și-a înaintat demisia. „Prin cererea înregistrată la Departamentul Resurse Umane și Organizare sub numărul 16667/23.08.2019, conducerea Curții de Apel a înaintat Consiliului Superior al Magistraturii cererea domnului Corneliu Bogdan Ion-Tudoran – judecător la Curtea de Apel București Secția I Penală, prin care a solicitat eliberarea din funcția de judecător, prin demisie, fără preaviz, începând cu data de 22.08.2009”, se arată în adresa CSM. Ceea ce înseamnă, categoric, că prin demisia dată fără preaviz judecătorul Ion-Tudoran și-a încetat activitatea exact la data înaintării ei, adică la 22.08.2009. Și s-a retras, în sfârșit, la pensie. Însă despre care pensie se poate vorbi în acest caz?

Ce se întâmplă cu dosarele judecate de pensionarul Tudoran?

Așa cum o arată actele,  Decizia de pensionare 189600/12.03.2009 a Casei de Pensii a Muncipiului București nu a fost niciodată revocată sau anulată. În scriptele acestei instituții, Corneliu Bogdan Ion-Tudoran apare menționat ca fiind un blajin pensionar încă din primăvara anului 2009. Și totuși acesta a profesat ca judecător până la data de 22 august 2019, când a demisionat fără preaviz. Se poate vorbi doar de o simplă eroare atât timp cât Ion-Tudoran s-a judecat cu instituția Casei de Pensii și și-a primit acasă decizia? Ce calitate i se poate totuși atribui lui Ion-Tudoran pentru perioada 2009-2019? De ce ar fi mai importantă procedura retragerii magistratului prin CSM atât timp o altă instituție a statului, Casa de Pensii, îl are în evidențe ca pensionar? Și, cel mai important, ce se întâmplă cu toate dosarele în care pensionarul Corneliu Bogdan Ion-Tudoan a participat?

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here