La nivel declarativ dezbaterea pe tema “dare in plata” a avut loc la nivel principial, fara partinire.
Zilele trecute banca de stat CEC a actionat conform prognozei si sugestiei BNR si a crescut avansul la creditele ipotecare ca si penalizare a “intregului sat” pentru o lege aprobata care a inclus doar partial sugestiile BNR. Este o mare suparare pentru limitarea veniturilor menite a acoperi fraudele realizate cu participarea bancherilor.
Doar pentru exemplificare CEC-ul a finantat cu “succes” cu aproximativ 30 milioane de euro o afacere a lui Bucsaru. Link-ul de mai jos arata legatura prin intermediul Panama Papers dintre Bucsaru, Saramet (fost Sef la Fondul de Garantare a Creditelor) si Ghetea (Sef la CEC la a 3-a prelungire “tehnica”).
Link aici http://www.riseproject.ro/panamapapers/detail.php?id=35
Desi o lege corecta, care nu face decat sa normalizeze partial situatia din piata bancara din Romania, legea privind darea n plata a fost atacata cu multa virulenta si patima.
Coordonate de unii exponenti ai BNR, bancile comerciale de stat sau private, au investit major in campania de denigrare si de mistificare a realitatii.
Dincolo de diminuarea veniturilor, ce oricum puteau fi considerate imbogatire fara justa cauza de bancile care oricum aplicau marja de risc la intregul portofoliu delincvent sau nu, au fost 2 motive care au sustinut continuarea luptei de anulare a acestei legi.
Primul este legat de planurile anumitor bancheri de a vinde la discount major proprietatile recuperate. Cooperativele functionau conectate la decidentii de la risc (the workout variety of risk professionals) de la Ploiesti la Valcea. Aceste vanzari ce prejudiciaza in mod evident clientii nu se pot efectua fara cunostinta supraveghetorilor si a auditorilor. Vanzarile de portofolii ce includ credite de consum cu garantii imobiliare sunt o sursa buna de vile si vacante pentru aranjori.
Cel de al doilea motiv este legat de dosare aflate in lucru la Diicot (unele deja trimise in judecata) si aflate in domeniul public. Acestea vizeaza finantari mari acordate unor persoane fizice sau persoane fizice autorizate.
Invocand lipsa posibilitatii de dare in plata, bancherii implicati puteau pleda ca “asimptotic” pierderea bancii este zero: in zeci si sute de ani, clientul urmarit va achita. Rescadentari pe 80 de ani au fost deja vazute inaintea aprobarii legii privind darea in plata.
Marile credite de milioane de euro pe persoana fizica, eventual date in 24 de ore si cu rambursare totala la scadenta, nu puteau fi acordate fara o sumedenie de exceptii de la normele de creditare ale bancii, aprobate in prealabil de BNR. Pe masura exceptiilor este si senioritatea decidentilor dar si vizibilitatea situatiilor la nivelul departamentelor de audit, respectiv a supragherii bancare.
Aceste credite nu puteau fi acordate decat in urma unor telefoane. Mai mult, aceste telefoane trebuiau sa fie suficient de credibile incat sa confere bancherilor care au semnat protectia fata de autoritatile de control.
Din acest lant de iubire, ce risca sa fie divulgat de procesele respective daca pierderea nu este zero, vine coordonarea luptei si resursele investite.
Si in cazul Bancorex tot cu o complicitate ampla a fost posibila devalizarea. Daca in cazul Bancorex pierderea a fost acoperita din taxa pe benzina platita de toti romanii timp de 10 ani, pierderile diferitelor banci erau partial acoperite din veniturile generate de clauze abuzive si de abuzurile posibile fara dare in plata.
Pierderile bancilor pe fond de frauda sunt majore. In aceasta categorie intra atat credite acordate din prima fara sanse de rambursare pe documente false precum si insolventele aranjate cu participarea unor bancheri. La nivel de falsificare a documentelor existau “fabrici” de falsuri. Cea mai mare care opera in Bucuresti a aparut prin expansiunea “afacerilor” unei grupari din Prahova.
Prin urmare nu este o mirare reactia suparacioasa la limitarea acoperirii pierderilor pe spatele clinetelei normale.
“Nu pare nimic in neregula” este de obicei reactia supraveghetorului. Macar sa iasa o ciorba de peste …
