În următoarele 12 luni analiştii financiari estimează o depreciere a leului şi o majorare a primei de risc a României

0
823

Analiştii CFA România estimează o depreciere a leului în următoarele luni, o rată medie a inflaţiei de 3,82% în octombrie 2020 şi o majorare a primei de risc a României.

“În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/LEU, peste 75% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7967, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8471”, se arată într-un comunicat CFA România remis Agerpres.

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (octombrie 2020/octombrie 2019) a înregistrat o valoare medie de 3,82%.

“Sunt de remarcat anticipaţiile privind majorarea primei de risc a României (peste 70% dintre participanţii la sondaj anticipează majorarea preţului CDS pentru România)”, precizează sursa citată.

În luna septembrie 2019, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut faţă de luna anterioară cu 4,8 puncte, până la valoarea de 47,6 puncte, în timp ce, faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul a scăzut cu 2,9 puncte. Aceasta evoluţie s-a datorat ambelor componente ale Indicatorului, arată CFA România.

Astfel, Indicatorul condiţiilor curente a crescut faţă de luna anterioară cu 3,6 puncte, până la valoarea de 65,3 puncte, iar faţă de aceeaşi lună a anului anterior, acesta a crescut cu 3,1 puncte.

Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 5,4 puncte, până la valoarea de 38,7 puncte, iar comparativ cu perioada similară a anului trecut, Indicatorul a scăzut cu 5,9 puncte.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la condiţiile curente (referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii) şi anticipaţiile (pentru un orizont de timp de un an pentru mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here