În România este un deficit de un milion de locuinţe. Prima Casă a garantat credite de 4 mld. euro

1
2404
locuinte noi

Programul Prima Casă va continua să dea un imbold pieţei imobiliare şi în acest an, alocările fiind similare cu cele de anul trecut, însă statul va încerca, treptat, să încurajeze băncile să vină cu oferte avantajoase de creditare. Iar TVA 0% la achiziţia de locuinţe aşteaptă avizul Comisiei Europene.

Oficialii Ministerului Finanţelor invitaţi la conferinţa „Piaţa Imobiliară în 2017“ au dat asigurări dezvoltatorilor că Programul Prima Casă va continua să ofere acelaşi volum de garanţii şi în acest an, iar, la nevoie, ar putea fi suplimentat. Însă, treptat, statul vrea să lase loc băncilor să înlocuiască această variantă de creditare cu garanţia statului cu oferte proprii.

„Anul acesta plafonul de garanţii este de 2,5 miliarde de lei. Acesta va scădea treptat, conform strategiei aprobate de Guvern. Nivelul de expunere a statului pe garanţii acordate prin program a ajuns la aproape 4 miliarde de euro, respectiv circa 2% din PIB“, a declarat Enache Jiru, secretar de stat MFP.

Adrian Vasilescu, consultant de strategie la BNR, consideră că sunt mai multe variante avantajoase care susţin creditarea populaţiei pentru cumpărări de locuinţe. Oferta „Casa Mea“, ca alternativă venită din sectorul bancar la “Prima Casă“, este răspunsul băncilor la iniţiativa guvernului lansată în perioada de criză.

„Este o variantă avantajoasă de creditare. Avansul este de 15%, iar valoarea imobilului poate ajunge până la 100.000 de euro, mult peste pragul de 65.000 de euro impus de Prima Casă. Este un semnal pozitiv că băncile vin cu iniţiative şi oferte care să concureze programul guvernamental“, a explicat Adrian Vasilescu .

Potrivit acestuia, în România este un deficit de un milion de locuinţe, cum reiese din anchetele de piaţă. Întrebarea este dacă există finanţare pentru construcţia lor, dar şi dacă cumpărătorii au bonitate pentru accesarea împrumuturilor. „Venitul mediu al unei gospodării este de 3.000 de lei în România. Din aceşti bani, 87% sunt cheltuiţi, restul se economiseşte. Pentru investiţii apetitul e foarte jos, cheltuielile nu depăşesc 0,1% din totalul veniturilor unei gospodării medii. Trebuie să mişcăm lucrurile, inclusiv stimulând creşterile salariale. Dar nici nu putem să acoperim PIB-ul cu salarii. Bătălia trebuie să se dea pentru calitate şi productivitate. În această ţară trebuie să ne batem pentru lucruri bine făcute, o altă cale pentru creşteri salariale nu există“, a adăugat Vasilescu.

Măsura aşteptată de constructori şi anunţată inclusiv în programul de guvernare al PSD, prin care TVA scade la 0% la achiziţia de locuinţe, rămâne sub semnul întrebării.

„Acum aşteptăm un răspuns de la Comisia Europeană pentru că, teoretic, nu putem avea mai mult de două cote reduse de TVA. Astăzi avem deja 19% şi 5%. Facem lobby şi explicăm importanţa unei astfel de decizii, mai ales că nu suntem singura ţară din Europa care ar obţine o astfel de derogare. Guvernul vrea să susţină dezvoltarea pieţei imobiliare“, a declarat Ionuţ Mişa, secretar de stat în Ministerul Finanţelor. Potrivit acestuia, răspunsul ar trebui să vină în 90 de zile.

„Am văzut aici că există o legătură a pieţei imobiliare chiar şi cu piaţa IT. Există multe iniţiative legislative pentru susţinerea domeniilor de cercetare – dezvoltare. Ieri, în comisie, s-a aprobat ca salariile personalului implicat într-un proiect de cercetare să fie scutite de impozit. Sperăm că astfel vom dezvolta zona de cercetare şi chiar că vom genera venituri mai mari care, ulterior, pot dezvolta şi zona imobiliară“, a adăugat oficialul MFP.

 

1 COMMENT

  1. Deficit de 1 milion (estimat) de locuinte era in 2007. Astazi suntem in 2017, cu o populatie mai mica decat in 2007 cu aprox 1 milion de oameni. Tinerii pleaca in strainatate, in tara mor mai multi decat se nasc. Pentru ce scrieti asadar balarii? Ah, stati ca stiu. Faceti jocul colosilor imobiliari care va platesc articolele si publicitatea.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here