În România consumatorul nu mai este, începând de astăzi, actorul principal din lanțul comercial

0
2501
supermarket

Asociația Marilor Rețele Comerciale din România își exprimă regretul că azi Președintele României, dl. Klaus Iohannis, a promulgat legea pentru modificarea și completarea Legii 321 privind comercializarea produselor alimentare.

AMRCR consideră că această lege este îndreptată împotriva marilor rețele comerciale și, în pofida celor exprimate public, nu garantează sprijin pentru producătorii locali sau produsele românești. În schimb restrânge libertatea consumatorilor români de a alege cele mai bune produse la prețuri competitive.

De acum înainte, obiectivul principal al oricărui comerciant nu va mai fi satisfacerea clientului ci respectarea termenilor extrem de restrictivi impuși de lege în ceea ce privește termenele de plată sau serviciile comerciale pentru că altfel sancțiunea pentru nerespectarea acestora poate merge până la închiderea magazinelor.

Marii retaileri sunt obligați să-și reanalizeze politicile comerciale, să renegocieze contracte în mijlocul desfășurării acestora, să renunțe la facilități și servicii oferite pentru promovarea produselor locale, inclusiv cele românești și să se orienteze pentru a găsi modalități de a susține un flux financiar imens, impus fără justificare.

Apreciem că toate acestea se vor răsfrânge asupra prețurilor la raft și vor avea repecursiuni majore și asupra programelor de susținere a producătorilor locali.

Această lege este de asemenea împotriva mecanismelor concurențiale și a principiilor după care funcționează piața unică comunitară.  Acest lucru se întamplă la câteva zile după anunțul referitor la lansarea unor programe precum „România Competitivă” dar și la puțin timp după ce în cadrul Consiliului European s-a vorbit despre întărirea Uniunii Europene, în contextul referendumului referitor la ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

AMRCR va continua demersurile în cadrul organismelor comunitare, pentru analizarea compatibilității acestei legi cu normele europene, știut fiind deja că la nivelul Comisiei Europene există în desfășurare o procedură în acest sens.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here