După ani la rând, în care aproape că nu am mai avut nevoie de gaze de la Gazprom, 2016 a reprezentat anul în care ruşii au revenit puternic în piaţa de gaze din România, după o perioadă de câţiva ani în care importurile au fost aproape nesemnificative. Până vom ajunge să ardem gaze din Marea Neagră, autorităţile vor să mărească în acest an capacitatea de înmagazinare.
Astfel, importurile de gaze au ajuns anul trecut la 1,48 miliarde de metri cubi de gaze, de 8,4 ori mai mult decât în 2015, potrivit datelor Transgaz, operatorul sistemului de transport gaze din România.
„Noi nu am importat decât 20 -30 de milioane de metri cubi, pentru echilibrarea sistemului“, spune directorul companiei, Petru Văduva. Aceeaşi cifră a fost menţionată şi de Gazprom, într-un comunicat din 11 ianuarie, privind vânzările grupului rusesc în ţări ale Europei.
Preţul mediu al gazului anul trecut, a fost de circa 70 lei/MWh, după cum arată rapoartele trimestriale ale ANRE, ceea ce corespunde unui preţ, la 1.000 de metri cubi, de circa 185 de dolar (la un curs mediu de 4 lei pentru un dolar). Prin urmare, România a importat gaze de la ruşi de 275 de milioane de dolari. În 2015, preţul mediu al gazelor de import a fost de aproximativ 110 lei/MWh, adică 291 dolari/1.000 mc. Factura din 2015, de circa 50 mil. dolari, pentru gazele importate a fost cea mai mică din istoria relaţiilor bilaterale cu Rusia.
Cei 275 de milioane de euro cheltuiţi cu importurile anul trecut, deşi par mulţi bani, sunt totuşi puţini faţă de facturile la gazele de import de dinainte de criză. În anii 2007, 2008, când toate combinatele chimice încă lucrau, România importa circa 6 miliarde de metri cubi de gaze, pentru care achita 3 miliarde de dolari anual. La acea dată, gazul rusesc costa 530 de dolari/1.000 mc, de trei ori mai mult decât în prezent.
Din noiembrie 2016 şi până în prezent, importurile de gaz rusesc au acoperit circa 30% din necesarul de consum al României. Anul trecut, până în noiembrie, media lunară era de până în 10%. Gazprom vinde gaze în România exclusiv prin intermediul a două firme: WIIE, deţinută 100% de Gazprom, şi Conef, controlată de oligarhul rus Vitali Machitsky, proprietarul Alro Slatina.
Preţul gazului tras in jos de ţiţei
Preţul gazului rusesc îl urmează pe cel al petrolului, cu o întârziere de 6-9 luni. Astfel, gazul din 2015 se raporta la preţul petrolului din 2014, în jurul a 80 -100 de dolari barilul. Petrolul a atins minime de 27 de dolari pe baril în ianuarie 2016, iar minimul de preţ la gaze s-a văzut în partea a doua a anului trecut. Astfel se explică preţul mediu al gazului de import, în România, de 291 de dolari/1.000 de mc în 2015 şi de 185 de dolari/1.000 de mc în 2016. Odată cu scăderea drastică a preţului gazului rusesc, au crescut puternic şi achiziţiile din România. La noi, preţul gazelor a avut însă o componentă foarte importantă, respectiv taxele plătite de producători către bugetul de stat, după ce Guvernul a pretins un impozit pentru veniturile suplimentare obţinute din liberalizarea pieţei, pentru un preţ de referinţă de 72 de lei pe MWh. Aşa că producătorii interni nu au putut micşora preţul sub acest prag. În acelaşi timp, ruşii au coborât constant preţurile, ajungând ca, în toamna trecută, să vândă cu 68 de lei pe MWh, câştigând masiv piaţă de la producătorii români.
Capacitatea depozitelor de gaze va creşte
Pentru a reduce cât mai mult dependenţa de gazele ruseşti, autorităţile vor să crească capacitatea depozitelor de înmagazinare. În acest sens, Romgaz are două proiecte pe lista prioritară de finanţare din banii de la Bruxelles. Și anume, extinderea depozitului de gaze de la Sărmăşel cu 650 de milioane de metri cubi şi construcţia unui depozit nou în Moldova, zona Fălticeni, cu o capacitate de 200 de milioane de metri cubi. Odată cu realizarea celor două proiecte, capacitatea de stocare a companiei va ajunge la 3,7 miliarde de metri cubi. Potrivit informaţiilor de pe site-ul propriu, compania este în faza elaborarii studiilor de prefezabilitate ale acestor proiecte, Sărmăşel şi Fălticeni, care vor fi înaintate către CE, pentru a fi analizate şi stabilit procentul de cofinanţare. Uzanţa Comisiei Europene este de a finanţa cu până la 50% proiecte de acest gen, considerate prioritare, după cum este şi cazul gazoductului BRUA, care va tranzita, pe o lungime de 550 de kilometri, România. Romgaz are toate şansele să primească finanţare de la Bruxelles, având în vedere că cele două proiecte au fost deja incluse pe o listă preliminară a priorităţilor UE în intervalul 2017-2020.
Deocamdată, nu este avansat un termen de finalizare a celor două proiecte, dar ce este clar e că, odată incluse în lista de prioritate a UE, acestea se vor face, repede şi parţial finanţate cu fonduri nerambursabile. Mai ales că, scopul lor este să livreze, la cerere, gaze şi către vecinii României şi, mai departe, către Vest. Depozitul din zona Fălticeni va fi utilizat şi pentru creşteea securităţii energetice a Republicii Moldova, care în prezent are o dependenţă totală faţă de Rusia. Republica Moldova este legată de România prin conducta Iaşi-Ungheni, deocamdată nefuncţională.
În prezent, Romgaz operează şase depozite de înmagazinare gaze: Bilciureşti, Urziceni, Bălăceanca, Sărmăşel, Gherceşti şi Cetatea de Baltă, cu o capacitate activă totală de 2,92 miliarde de metri cubi. Alţi 300 de milioane de metri cubi mai pot fi stocaţi la Depomureş, operat de francezii de la ENGIE. Deci, capacitatea totală de stocare gaze a României este acum de 3,22 miliarde de metri cubi. Cu cei 850 de milioane de metri cubi suprlimentari de la Sărmăşel şi Fălticeni, capacitatea de stocare gaze va creşte cu peste un sfert, depăşind patru miliarde de metri cubi. În această iarnă, au fost stocaţi 2,4 miliarde de metri cubi de gaze în depozitele Romgaz şi ENGIE. Acum, mai sunt circa 1,3 miliarde de metri cubi rămaşi. România are un consum anual de 11-12 miliarde de metri cubi de gaze, din care 85% reprezintă producţie Romgaz şi Petrom iar 15% importuri de la ruşi.
