SRI a precizat ca 443,2 milioane de lei, pentru anul 2017, reprezinta suma alocata de la bugetul de stat pentru plata pensiilor militare de stat din cadrul Serviciului Român de Informaţii (SRI).
Schimbarea modului de calcul al pensiilor speciale şi numărul record de cereri de pensionare depuse de o mare parte dintre cei care ar beneficia de asemenea venituri, a stârnit un imens scandal si un val de nemulţumiri atât în rândul cetăţenilor, cât şi al mediului de afaceri, respectiv al analiştilor economici.
Analiştii economici sustin ca sistemul de pensii speciale este unul nejustificat, inechitabil şi defavorizant.
13% din fondul de pensii reprezintă pensiile speciale, care cuprind pensiile militare (Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale şi Serviciul Român de Informaţii) şi pensiile de serviciu (care ţin de Ministerul Muncii, Camera Deputaţilor şi Senatul României).
MApN a transmis că are 270 milioane de lei lunar pentru pensiile speciale, în timp ce MAI a precizat a avut un buget de 1,59 miliarde de lei, pe primele şase luni.
Casa de Pensii Sectorială a SRI a transmis că, doar în perioada ianuarie-august 2017, au intrat în evidenţa sa 840 de noi beneficiari de pensii militare.
De asemenea, potrivit datelor furnizate, numărul pensionarilor militari aflaţi în plată, în evidenţa Casei de Pensii Sectoriale a Serviciului Român de Informaţii, era, la nivelul lunii iulie 2017, de 10.410.
Recent, premierul Mihai Tudose a declarat că bugetul de stat poate susţine pensiile şi salariile, însă consideră că banii aceştia erau acordaţi unor categorii de persoane într-un mod nedrept.
Mihai Tudose a anunţat că legea pensiilor va regla aspectele legate de cumulul pensie-salariu.Totodată, domnia sa a precizat că stoparea creşterii pensiilor odată cu creşterea salariilor, şi schimbarea modului de calcul a acestora, prin indexarea lor cu rata inflaţiei, reprezintă un prim pas spre eliminarea inechităţilor din sistem.
Întrebat dacă va mai fi posibil ca o persoană care iese la pensie să se reangajeze “a doua zi” la stat şi să câştige, cumulat, zeci de mii de lei din pensie şi salariu, Premierul a precizat: “Încă este posibil. A fost un prim pas această stopare a creşterilor nebuneşti şi a acelui procent faţă de ultimul salariu în plată. Pe legea pensiilor, în această toamnă, doamna ministru Olguţa Vasilescu va regla şi aceste lucruri”.
Premierul a mai declarat şi că obligativitatea de optare între pensie şi salariu va fi, de asemenea, inclusă în legea pensiilor.
La nivelul Camerei Deputaţilor sunt, în prezent, 485 de beneficiari ai indemnizaţiilor pentru limita de vârstă (acordate foştilor deputaţi – pensionaţi), potrivit Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, iar suma lunară necesară pentru plata acestor drepturi este de 2.315.000 lei, aceasta fiind suportată din bugetul Camerei Deputaţilor, ne-a informat forul legislativ.
Cifrele oficiale arată faptul că discrepanţele dintre pensiile speciale şi cele ale celorlalţi pensionari sunt uriaşe, mulţi dintre beneficiarii pensiilor speciale alegând să se reangajeze la stat, imediat după pensionare.
Totodată, deficitul la bugetul de stat, de unde sunt plătite aceste pensii, este, de asemenea, foarte mare, şi nu mai poate susţine acest sistem, iar unele pensii speciale ajungeau să fie mai mari decât salariile, motiv pentru care s-a decis schimbarea modului de calcul, prin indexarea acestora cu rata inflaţiei, fapt susţinut şi de ministrul Finanţelor Ionuţ Mişa, în declaraţiile sale recente.