Impulsionaţi de o cerere în creştere şi de lipsa produselor imobiliare noi, vânzătorii de apartamente aşteaptă preţuri tot mai mari pentru ofertele cu care ies în piaţă

0
997
asigurare_locuinte

Se estimează că locuinţele se vor scumpi cu 10% anul acesta.

„Din trimestrul doi al anului 2014, când s-a înregistrat punctul minim al preţului la locuinţe (după criza economică n.red.), avem doar creşteri de preţ până astăzi. Începând de anul trecut, creşterea preţurilor s-a accelerat“, a declarat Dorel Niţă, şeful departamentului de analiză imobiliară a portalului de anunţuri imobiliare.ro, în cadrul unui eveniment de specialitate organizat de revista Business Review.

Datele imobiliare.ro, care se bazează pe preţurile medii cerute de proprietari, arată că în Cluj-Napoca şi Bucureşti s-a depăşit pragul de 1.200 de euro/mp util în primul trimestru al acestui an. În Timişoara preţurile au trecut de 1.000 de euro/mp, nivel peste care se estimează că va trece şi Constanţa până la finalul anului.

În cazul Bucureştiului, cele mai mari creşteri de preţ au fost în zonele Decebal, Tei şi Parcul Carol, cu majorări de peste 6% în primele trei luni din an.

Primul trimestru a adus surprize, în opinia lui Niţă, prin faptul că oraşele Baia Mare, Oradea şi Zalău au consemnat scumpiri cu peste 10% la apartamente, comparativ cu datele de final de an 2016. În aceeaşi perioadă, preţurile au scăzut uşor în Râmnicu Vâlcea şi Alexandria.

Motivul scumpirilor este dat de ofertele tot mai puţine din piaţă. În ultimul an, proprietarii din cele mai mari şase oraşe ale ţării au scos la vânzare cu 30% mai puţine apartamente şi case. Spre exemplu, în Bucureşti toate ofertele din piaţă din primul trimestru al acestui an au fost cu 35% mai puţine decât în perioada similară a anului trecut. În Cluj-Napoca cu 29% mai puţine, în Timişoara cu 32%, în Iaşi cu 25%, în Constanţa cu 37%, iar în Braşov cu 31%, potrivit datelor imobiliare.ro. Numărul de oferte de vânzare de pe portalul imobiliare.ro, din cele şase oraşe, este de circa 15.000 de apartamente şi case, în timp ce ofertele de închiriere sunt la circa 17.000 de unităţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here