Horia Ciorcilă, preşedintele Băncii Transilvania: “Suntem deschişi şi interesaţi de eventuale achiziţii”

0
2420
Horia Ciorcilă, preşedintele Băncii Transilvania:

Horia Ciorcilă, preşedintele Băncii Transilvania: “Suntem deschişi şi interesaţi de eventuale achiziţii”

Horia Ciorcilă, Preşedintele Consiliului de Administraţie BT, a declarat: “2016 a însemnat o nouă etapă de consolidare a Grupului BT şi suntem mulţumiţi că a fost un an în care am depăşit din nou promisiunile făcute acţionarilor noştri. Cred că procesul de consolidare a pieţei va continua şi suntem deschişi şi interesaţi de eventuale achiziţii, dar orice decizie de acest tip va fi raţională, va trebui să facă sens pentru noi, respectiv să fie complementară şi să adauge valoare”.

Solvabilitatea BT, luând în considerare profitul pe anul 2016 este de 18,52% (fără profit este de 15,69%).

Evoluţia profitului net în 2016 faţă de 2015 este una favorabilă, de +60,6%, potrivit lui Nicu Grigoraş, director de operaţiuni la “Intercapital Invest”.

Activele Grupului au ajuns la finalul anului 2016 la 51,95 miliarde lei, fiind în creştere cu 9,19% faţă de nivelul înregistrat la finalul anului anterior.
Brokerii apreciază că rezultatele TLV sunt peste aşteptări şi estimează aprecierea cotaţiei, în continuare.

Activele BT le-au depăşit pe cele ale BRD, la finalul anului trecut, atât la nivel de grup, cât şi la nivel de bancă. Astfel, Banca Transilvania devine a doua bancă din România, după active.

Activele TLV erau, la data de 31 decembrie 2016, de 51,95 miliarde de lei, la nivel de grup, şi de 51,77 miliarde de lei la nivel de bancă, potrivit datelor financiare pe anul trecut.

Activele BRD, la nivel de grup, erau de 51,88 miliarde de lei, iar la nivel de bancă, de 50,65 miliarde de lei, potrivit datelor financiare pe anul trecut.

Rezultatele financiare au fost primite foarte bine de piaţă, titlurile TLV apreciindu-se cu peste 2% la jumătatea şedinţei de tranzacţionare, pe un volum destul de ridicat. Dacă trendul ascendent continuă atât pe plan extern, cât şi pe intern, titlurile TLV pot reatinge zona maximelor istorice de anul trecut, maxime atinse în perioada anterioară datei de înregistrare.
Profitul net al Băncii Transilvania la nivel de grup a crescut cu 253% în trimestrul al patrulea 16 faţă de trimestrul al patrulea 15, în pofida reducerii veniturilor operaţionale în trimestrul al patrulea 2016, faţă de 2015, cu 34%. Astfel, avansul a fost determinat cel mai probabil de reducerea costului riscului.

Banca Transilvania a raportat rezultate financiare solide pentru 2016, an în care a devenit a doua bancă din sistem după active, consideră Georgiana Androne, Investment Analyst Tradeville, care a spus:

“Deşi veniturile nete din dobânzi au scăzut, acest lucru a fost compensat de creşterea veniturilor nete din speze şi comisioane, dar şi de câştigul din vânzarea de active, îndeosebi deţinerile la Visa Europe. Astfel, per ansamblu, veniturile operaţionale au crescut cu 2,47%.

Profitul brut a scăzut cu 55,63%, însă, ajustând pentru câştigul din preluarea sucursalelor Volksbank din 2015, profitul brut ar fi crescut cu 63,25%. La nivelul bilanţului, notăm că rata creditelor neperformante s-a înjumătăţit faţă de 2015 şi rămâne semnificativ sub media sistemului bancar din România, în timp ce rata de acoperire a creditelor neperformante din provizioane şi din garanţii este la un confortabil 117%.

Considerăm că şi perspectivele pentru 2017 sunt favorabile. Contextul macroeconomic local, cu o creştere economică estimată la 4,4% de către Comisia Europeană, susţinută de consum şi de creditare, ar trebui să conducă la o bună performanţă a băncilor, inclusiv a Băncii Transilvania”.

Rezultatele preliminare publicate de Banca Transilvania sunt în concordanţă cu ultimele estimări ale BRK Financial Group şi demonstrează faptul că fuziunea cu Volksbank a fost benefică, potrivit analistului Ioana Sechel.
Aceasta miza pe o creştere a valorii activelor totale ale băncii peste 50 de miliarde, iar acest lucru s-a şi întâmplat, valoarea activelor totale raportate la final de an fiind de 51,77 miliarde de lei.

“Din această perspectivă, Banca Transilvania depăşeşte BRD şi devine a două bancă din România după valoarea activelor”, ne-a precizat doamna Sechel, adăugând: “De altfel, acesta era unul din obiectivele Băncii Transilvania pentru anul 2016.
Profitul net al băncii în 2016 a fost raportat la 1,23 miliarde de lei, uşor peste estimările noastre care mizau pe 1,21 miliarde de lei. Apreciem politica prudenţială a Băncii Transilvania în ceea ce priveşte creditarea şi considerăm că pe termen lung va aduce beneficii substanţiale acesteia.

În ceea ce priveşte evoluţia preţului din piaţă al acţiunilor TLV, la un prim calcul, ne aşteptăm ca acestea să crească până la 2,68 lei/acţiune în perioada imediat următoare. Acţiunile TLV rămân în vizorul nostru iar rapoartele şi analizele asupra acestora pot fi urmărite pe site-ul nostru”.

Deja a devenit o tradiţie ca Banca Transilvania să surprindă piaţa în mod pozitiv, consideră Cristina Boicu, Head of Equity Sales Raiffeisen Bank România. Domnia sa a spus: “Astfel, pentru ultimul trimestru al anului 2016, deşi media aşteptărilor analiştilor se situa la 211 milioane lei, profitul ajustat cu rezultate extraordinare a fost de 243 milioane lei, iar profitul neajustat cu astfel de elemente a fost de 584 milioane lei”.

Creşterea consistentă de profit înregistrată în ultimul trimestru din 2016 a fost determinată în principal de cheltuielile mai mici, în condiţiile în care dobânzile bancare continuă să rămână la minime istorice, iar creşterea creditării are un ritm destul de lent, a mentionat.

Marius Pandele, Analist Financiar “Prime Transaction”. Domnia sa a adăugat: “La nivelul întregului grup, cheltuielile cu provizioanele pentru credite neperformante au scăzut la mai puţin de jumătate, de la 336,5 milioane lei în T4 2015 până la 151,2 milioane lei în T4 2016.

În aceeaşi perioadă, cheltuielile cu personalul au scăzut de la 226,1 milioane lei la 180,3 milioane lei, iar poziţia «Alte cheltuieli din exploatare» a scăzut de la 235,3 milioane lei la 147,7 milioane lei.

Banca Transilvania a înregistrat pentru al doilea an la rând un venit din impozitul pe profit, în T4 2016 acesta fiind de 341,3 milioane lei, comparativ cu 210,9 milioane lei în 2015″.
Marius Pandele a mai precizat că indicatorul P/E (n.r. price to earnings) după publicarea raportărilor financiare este de doar 7,15 luând în considerare preţul de închidere de marţi, 14 februarie: “Este unul dintre cei mai mici din piaţă, chiar dacă preţul acţiunilor TLV este la noi maxime istorice.

Având în vedere şi perspectivele pozitive ale sectorului bancar în condiţiile unor creşteri de dobândă pe care le anticipăm pentru finalul acestui an sau anul viitor, se poate spune că Banca Transilvania rămâne una dintre acţiunile interesante de la BVB, chiar dacă vine după creşteri consistente ale preţului.”

Veniturile din dobânzi ale băncii au scăzut cu 10,4%, la 1,71 miliarde lei, anul trecut, în timp ce veniturile din comisioane au urcat în acelaşi interval cu 11,3%, la 509,5 milioane lei.
Banca avea, la finalul lui 2016, un portofoliu de credite acordate clienţilor de  27,2 miliarde lei, în creştere cu 8,4% faţă de decembrie 2015.

Depozitele atrase de la clienţi au urcat cu 9% în 2016, raportate la nivelul din decembrie 2015, până la 41,85 miliarde lei. Creditele neperformante, cu restanţe mai mari de 90 de zile, au coborât la 4,62% la finalul anului 2016, de la 9,75% la finalul anului anterior.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here