Guvernul a adoptat un proiect de ordonanţă de Urgenţă prin care reduce cerinţele absurde de capital pe care voia să le impună administratorilor de fonduri de pensii Pilon II

0
825

Cerinţele erau suspendate până la 31 mai, iar dacă nu se modificau, până la 31 decembrie administratorii ar fi trebuit să vină cu banii de acasă.

Guvernul a adoptat proiectul de ordonanţă de urgenţă în şedinţa de joi. Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a declarat după şedinţa de Guvern, că a fost decis creşterea capitalului social total al fondurilor de pensii cu 75 milioane de euro, până la 136 milioane de euro. În medie, pentru un administrator capitalul social creşte cu 10 milioane de euro. Eugen Teodorovici a precizat că noile modificări privind Pilonul II de pensii au fost adoptate în urma unui „dialog constructiv cu administratorii de pensii privte în vederea identificării celei mai bune soluţii”, care s-au găsit şi cu susţinerea Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Când ele vor intra în vigoare, administratorii vor trebui ca până la finalul anului să vireze banii.

Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) susţine că noile modificări aduse Ordonanţei 114 sunt un pas în direcţia bună.

Întrebat dacă mai există riscul ca administratorii de pensii private din Pilonul II să iasă din piaţă, Teodorovici a răspuns: „Nu, nu văd un astfel de risc. Această propunere s-a făcut în urma discuţiei avute cu reprezentanţii ASF şi cei ai administratorilor de pensii. Chiar există o solicitare formală în acest sens, cu această propunere, pe care am modificat-o în Guvern. Este o propunere pe care dânşii au agreat-o, nu văd niciun fel de problemă. S-a închis discuţia legată de Pilonul II de pensii”.

La finalul anului trecut, prin Ordonanţa 114, Guvernul a stabilit că fondurile de pensii trebuie să majoreze substanţial capitalul social, de aproximativ 11 ori peste nivelul actual, proporţional cu activele pe care le administrează. Mai precis, cei şapte administrator trebuia să aducă „de acasă” în total 3,5 miliarde lei. Iniţial, prima tranşă trebuia să fie virată până la jumătatea anului, dar Guvernul a decis ulterior să amâne aplicarea tuturor cerinţelor până la 31 mai.

Guvernul a venit cu un nou proiect de ordonanţă de Urgenţă, prin care suspendă cerinţele de capital până la 31 decembrie 2019, dar le şi reduce, potrivit Profit.ro. Executivul susţine că, „în vederea reducerii impactului negativ asupra stabilităţii financiare a administratorilor de fonduri de pensii, prin OUG 19/2019 a fost suspendată aplicarea dispoziţiilor art. 60 alin. până la data de 31 mai 2019 privind cerintele de capital, fapt ce impune necesitatea reglementării unor cotele de capital minim obligatoriu necesare a fi constituite începând cu data de 1 iunie 2019”. 

Executivul explică urgenţa modificării astfel: „Necesitatea clarificării modului de calcul privind cerinţele de capital pentru administratorii de fonduri de pensii pilon II derivă din apropierea datei de 31 mai 2019, respectiv data la care ia naştere obligaţia administratorilor de a aduce capital suplimentar. Chiar dacă aceasta obligaţie este exigibilă la data de 31 Decembrie 2019, ea va avea impact negativ asupra indicatorilor de solvabilitate ai administratorilor şi ai grupurilor financiare din care aceştia fac parte încă de la data apariţiei acesteia”.

„Astfel, capitalul social minim necesar la 31 decembrie a anului în curs este echivalentul în lei a 8% din contribuţiile virate în anul calendaristic precedent diminuate proportional cu ponderea investiţiilor în infrastructură (PPP, fonduri de investitii specializate in infrastructura) în total active la sfărşitul anului precedent”, arată proiectul de ordonanţă de urgenţă.

Fondurile de pensii vor putea investi pâna la maxim 15% din valoarea totală a activelor în acţiunile şi obligaţiunile emise de societăţile de proiect care construiesc prin parteneriat public-privat sau în fonduri de investiţii specializate în infrastructură.  Este introdusă şi posibilitatea de a investi în fonduri imobiliare, precum şi în capitalul firmelor private. Totodată, în proiect se mai propune şi creşterea investiţiilor maxime pe care administratorii le pot face pe acţiunile unui singur emitent de la 10% la 15%.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here