„Generația Z” în fața războiului: Cine să mai lupte? Și pentru ce?

0
1453

Președintele american Joe Biden a discutat cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, la scurt timp după ce Casa Albă a anunțat că Rusia ar putea să invadeze oricând Ucraina. CIA ar fi avansat chiar și o dată precisă pentru ofensiva rusă: miercuri, 16 februarie. Practic, dacă ar fi să ne luăm după informația CIA, preluată evident de toată mass-media, astăzi ar trebui să trecem de la o „ultima noapte de dragoste”, la „întâia noapte de război”. Asta, atenție, în condițiile în care România are cea mai lungă graniță cu Ucraina, cu o lungime de 650 km. 

Conform Ambasadei României din Ucraina „Comunitatea românească ar reprezenta a treia etnie ca pondere din Ucraina, după ucraineni și ruși, dacă nu ar fi divizată artificial în români (151.000 persoane) și <<moldoveni>> (258.600 persoane).” Deci, este cât se poate de clar că această invazie preconizată de CIA ne-ar afecta în mod direct. Întrebarea este, așadar, cum ne putem apăra?

Cum ne apăram?

Haideți înainte să trecem în revistă reacțiile cetățenilor, care sunt cât se poate de diverse. Evident, o parte nu cred în această invazie și consideră informația răspândită de CIA drept „fake news”. De acord. Dar adevărat este și faptul că în general, de-a lungul istoriei, majoritatea populației nu credea în iminența războiului, până când acesta nu începea propriu-zis. Mai departe, un pacient al Spitalului Județean din Galați poartă vestă antiglonț din cauza războiului care ar putea să izbucnească în Ucraina. Este și aceasta, ce-i drept, o reacție legitima. Vorbeam ieri cu câțiva prieteni apropiați, din generația mea, pe care îi consider cu inteligență mult peste medie. Mai în glumă, mai în serios, unul dintre ei a zis că va răspunde invaziei cu ajutorul armei de vânătoare a tatălui sau, iar altul a susținut că el ar fi mai bun la aruncat grenade. E de râs, dar cum să se pună problema oameni buni, dacă statul român a desființat armata obligatorie în 2006? Într-o zi de 23 octombrie, în 2006, România desființa serviciul militar obligatoriu, după 138 de ani de obligativitate. Alt prieten cu care am vorbit a spus că dacă ar fi război nu s-ar lupta: “nu am niciun atașament să-mi apăr țara asta, în care plătesc taxe ca să aibă alții ce să fure”. Și îi dau dreptate. Interesant aici accentul pe care l-a pus: „nu-mi apăr țara asta”, parcă nici nu ar recunoaște-o, nici nu s-ar dezice de ea.

Personal, eu m-aș lupta pentru țara asta, fizic. Însă nu pentru că am iluzia că, în punctul acesta, ar mai putea fi salvată. Asta nu o mai cred demult. O țară fără armată și sistem bancar proprii nu are cum să mai fie suverană! Dacă prin absurd însă, chiar vom intra în stare de asediu, m-aș lupta dintr-un singur motiv: din rușine. Rușine față de strămoșii noștri, care au vărsat sânge pentru granițele și cultura noastră. Nu aș suporta rușinea ca România să se dezintegreze „pe tura mea”. În fine, să nu dramatizăm. Ce vreau să subliniez este următorul lucru: nu mai putem să continuam așa. Și când zic nu se mai poate, chiar nu se mai poate! Generația mea, care acum are +- 25 de ani, este complet pierdută. Needucată într-un spirit național, și fără niciun orizont în propria țară. Fără niciun ideal. De ce nu vorbește nimeni în spațiul public de generația mea? Parcă nici nu existăm domnule! Ce moștenire ne lăsați? Domnilor de „la putere”, cetățeni respectabili ai României, ce moștenire ne lăsați? În condițiile în care vouă, părinții voștri care au trăit un comunism v-au lăsat țara cu datorie externa 0 și infrastructură de toate tipurile. Voi cum ne-o lăsați nouă? În pragul colapsului? În Elveția de pildă, dacă ești străin și nu ai o „recomandare” solidă, nu ai cum să iți închiriezi un apartament. Atenție, să închiriezi, nu să cumperi. Dacă nu mă credeți, interesați-va. La noi, se vând străinilor cu nemiluita terenuri agricole, hoteluri istorice (https://www.gandul.ro/stiri/ce-lovitura-ungaria-a-cumparat-hotelul-melody-din-cluj-napoca-suma-colosala-platita-de-maghiari-si-ce-activitati-ar-urma-sa-se-desfasoare-in-cladire-19493018), castele. Ne vindem țara, bucată cu bucată.

Ce e de făcut?

Dacă vrem ca România să continue să fie un stat suveran, și să nu se dezintegreze peste o generație sau doua, executivul trebuie să adopte următoarele măsuri:

  1. Reintroducerea serviciului militar obligatoriu. De ce? După cum ziceam, o țara fără armată proprie nu are cum să fie suverană. Mai mult, în generația mea nu mai există sentimentul de solidaritate, care se dezvoltă puternic pe durata serviciului militar. În Austria, serviciul militar este obligatoriu. La fel în Danemarca, Elveția, Norvegia. În ceea ce privește Franța, Macron a decis reintroducerea obligativității acestuia in 2019. Cum cream noi „bărbați ai națiunii” care să ne apere în situații de criză? Un prieten mai în vârsta are o teorie foarte interesantă, teorie pe care îi voi cere voie să o expun amănunțit intr-un text viitor. Această teorie spune cam așa: renunțarea la serviciul militar obligatoriu este egală cu „omorârea prin îmbrățișare”, care va produce pe cale de consecință, o „generație castrată”. În sensul în care, în lipsa serviciului militar, bărbații nu se mai maturizează când ar trebui, iar atunci când o fac este deja prea târziu.
  2. Susținerea și promovarea culturii românești. Bugetul alocat culturii în 2022, este de 0,1% din PIB.  Dacă reintroducem serviciul militar obligatoriu, într-adevăr, vom avea armată. Vom mai avea însă ce să apăram? Care sunt de fapt interesele noastre comune, în afară de cele economice? Poate că nu suntem noi cei mai frumoși si cei mai deștepți, dar nici cei mai proști nu suntem. Fiecare țară face eforturi să-și promoveze cultura. Eu unul m-am săturat să stau în „poziția ghiocelul” să primesc lumină din vest. Avem și noi cultura noastră, care trebuie „hrănită” ca să se poată dezvolta. Atât de populație, cât și de stat. Atât prin subvenții directe (cum ar fi organizarea unui festival de muzică populara, de pildă), cât și prin subvenții indirecte (un exemplu concludent ar fi încheierea unui contract între Ministerul Culturii și posturile generaliste de TV și radio, care să promoveze opera lui Eminescu în data de 15 ianuarie, prin dezbatere în cadrul emisiunilor). Altfel, ce facem? Renunțăm la cultura noastră și aderăm la altă cultură? La cea americană de pildă? Strămoșii noștri ne-au lăsat o moștenire pe care trebuie să o apăram – și să o onorăm. Când i s-a prezentat lui Winston Churchill bugetul anual, având 0 lire sterline la cultură (Regatul Unit fiind în al Doilea Război Mondial), Churchill a reacționat: „Și atunci pentru ce luptăm?!”.
  3. Reinstaurarea meritocrației în administrația publică. Cum pot tinerii din generația mea să mai vrea să facă performanță în România, și pentru România? În mediul public nu mai au loc de așa ceva. Acolo e loc doar pentru „pilele” liderilor. Probabil că angajații din mediul public chiar s-ar coaliza împotriva celor care și-ar dori performanță, pentru ca asta i-ar demasca, sau le-ar tulbura mediocritatea în care se scaldă. Atunci, pentru elitele din generația mea, care vor într-adevăr să facă performanță, și nu sunt „de bani gata”, rămân 2 opțiuni: să plece din țară, sau să se angajeze la multinaționale. Prima opțiune atentează în mod direct la viitorul României, iar cea de-a doua în mod latent. În tot cazul, dacă nu există meritocrație, elitele nu sunt motivate să reprezinte și să consolideze țara care (încă) se numește România.

Guvernul României ar face bine să abordeze bărbătește aceste probleme cu care ne confruntăm, pentru că altfel, este cât se poate de clar că trădează interesul național în mod conștient. La fel cum trădează interesul național și președintele Iohannis. „Partenerul strategic” anunță invazia iminenta a Rusiei si președintele nu iese public cu un discurs în fața populației. De negocieri în favoarea României, cred că nu-l mai poate bănui nimeni. Cum este posibil ca președintele României să tacă într-o asemenea situație? Totuși, dacă el tace într-un mod cât se poate de agonizant pentru români, cum poate mass-media să nu zică nimic?! Cum poate Parlamentul să stea cu mâinile în sân și nici măcar să nu vorbească despre suspendarea președintelui, care nu mai vrea sau nu mai poate să-și săvârșească prerogativele? Dacă va veni o zi în care ne vom fi revenit ca țară, din mocirla în care trăim, acești indivizi vor trebui să plătească pentru situația extraordinar de gravă în care ne-au adus!

P.S.  În situația în care ne aflăm, cred că realmente doar un miracol poate să determine redresarea României și recâștigarea suveranității naționale. Doamne ajută!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here