Gabriel Comănescu, omul de afaceri constănțean care și-a construit imperiul energetic pe spatele statului român, a devenit, în ultimele două decenii, simbolul unei tranziții economice disfuncționale.
Un caz-școală despre cum privatizarea strategică, politizarea ANAF și tăcerea instituțională pot transforma un colos industrial cum a fost Upetrom 1 Mai Ploiești, într-o ruină economică și fiscală.
La aproape 25 de ani de la achiziționarea fabricii de utilaje petroliere 1 Mai din Ploiești, uriașul industrial, fondat în 1908, a fost scos din circuitul economic. A lăsat în urmă datorii de aproape 90 de milioane de lei către stat, sute de muncitori disponibilizați și o amintire amară despre cum se poate fura pe tăcute un patrimoniu industrial întreg.
Intrat în afaceri la finalul anilor ’90, după ce a absolvit Institutul de Marină din Constanța, Gabriel Comănescu a preluat controlul asupra Foserco Târgu Ocna în 1998 și, în 2001, a cumpărat Upetrom 1 Mai.
Cei care lucrau atunci în fabrică își amintesc discursurile pompoase despre „renaștere”, „capital românesc” și „planuri ambițioase pentru viitor”. Doar că viitorul a însemnat faliment.
Privatizarea a fost, ca multe altele, lipsită de transparență. Nu este clar, nici azi, de unde a avut Comănescu banii pentru achiziții. Dar ceea ce este clar este că Upetrom a fost trasă la fund.
Din 2004, activitatea a început să fie delocalizată către alte entități din grupul nou format, Grup Servicii Petroliere (GSP), fondat de Comănescu în 2004. Upetrom 1 Mai Manufacturing Ploiești devine, în mod deliberat, un simplu decor, fără comenzi, fără investiții și cu datorii crescânde. În final, faliment!
După achiziția a șase platforme petroliere de la Petrom (vândută OMV), Gabriel Comănescu și-a extins imperiul. Banii au venit dintr-un credit de 125 de milioane de dolari de la BCR și Anglo-Romanian Bank, iar platformele au fost apoi închiriate chiar înapoi către OMV Petrom.
Astfel s-a închegat Grup Servicii Petroliere, o rețea stufoasă de firme, multe în insolvență, dar care au contracte de miliarde cu statul. Comănescu devine rapid jucător dominant în offshore-ul românesc și unul dintre cei mai influenți oameni de afaceri din Constanța, conectat politic la toate regimurile care i-au permis.
În ianuarie 2023, patru firme-cheie ale grupului GSP (Offshore, Logistic, SRL și Shipyard) aveau datorii la stat de 113 milioane de euro.
Sumele apăreau în evidențele oficiale ale ANAF, defalcate astfel:
- GSP Offshore: 386 milioane lei
- GSP Logistic: 21 milioane lei
- Grup Servicii Petroliere SRL: 139 milioane lei
- GSP Shipyard: 17 milioane lei.
În mod miraculos, în 2025, toate aceste companii figurează cu zero datorii. Ministerul Finanțelor a refuzat să explice cum s-au stins restanțele fiscale, invocând „secretul fiscal”. Nici grupul GSP nu a oferit vreo clarificare, iar la telefonul oficial nu răspunde nimeni.
Mai mult, bilanțurile contabile pentru anul 2024 lipsesc de pe portalul ANAF. Opacitate completă într-un sistem în care micii contribuabili sunt hăituiți pentru câteva sute de lei.
Nu este prima dată când GSP scapă basma curată. În perioada 2016-2017, regimul Dragnea i-a șters o datorie de 1 milion de euro, după ce fostul ministru Ionuț Mișa a eșalonat restanțele și apoi a renunțat la executare.
La acel moment, ANAF devenise temporar proprietar pe o navă a grupului. Situația s-a repetat în 2023, însă în tăcere totală, fără date publice și fără control parlamentar.
Ultimele bilanțuri contabile disponibile (2023) arată o prăbușire financiară sistemică:
- GSP Offshore: cifră de afaceri 600 mil. lei, profit de 1,3 mil. lei, datorii de 2,3 miliarde lei (în insolvență, termen pe 12 august 2025)
- GSP SRL: cifră de afaceri 16 mil. lei, pierdere 7,7 mil. lei, datorii 321 mil. lei
- GSP Logistic: cifră de afaceri 15 mil. lei, profit 100.000 lei, datorii 116 mil. lei
- GSP Shipyard: pierdere 17 mil. lei, datorii 237 mil. lei (insolvență din iulie 2025).
În paralel, alte firme controlate de Comănescu sunt în faliment sau insolvență: Upetrom 1 Mai (87 mil. lei datorie), GSP Catering, Tehnoconstruct, Vega Turism, SPG Emergencies, GSP Engineering, Comproiect 92, Onyx Line, GSP Shipmanagement.
În ultimii ani, Comănescu a reușit să obțină contracte generoase de la stat, inclusiv un contract cadru de 1 miliard de lei cu OMV Petrom (valabil până în 2027) și proiecte PNRR de 600 milioane euro (blocate ulterior de protestele publice).
Conexiunile sale politice sunt vechi și adânci. De la PSD-ul lui Liviu Dragnea (prin Ionuț Mișa, Florin Ciocănelea și Gheorghe Constantin), la PNL-ul lui Vergil Chițac, fostul său student și protejat electoral, până la Eximbank, banca de stat care i-a acordat credite de sute de milioane.
Potrivit RISE Project, în 2022, Comănescu a cerut un nou credit de 46 milioane euro de la Eximbank, în contextul în care avea deja restanțe de peste 400 milioane lei. Asta în timp ce firmele sale erau în insolvență, iar salariații nu își primeau salariile de luni întregi.
În februarie 2024, sute de angajați GSP Offshore declarau că nu mai fuseseră plătiți de luni bune. Unii nu aveau acces la servicii medicale sau la pensie, deoarece nu mai figurau ca angajați.
În 2020, 17 muncitori de pe platforma Uranus au intrat în grevă. În 2021, sindicatele acuzau întârzieri salariale de 6 luni, neplata orelor suplimentare și lipsa tichetelor de masă.
Gabriel Comănescu nu e un simplu antreprenor. Este o interfață între mediul de afaceri și structurile politice care îi protejează interesele. Iar tăcerea Ministerului Finanțelor și a ANAF, care refuză să spună cum au fost șterse peste 100 de milioane de euro din datoriile grupului său, ridică suspiciuni grave de complicitate instituțională.
Cazul Comănescu este un exemplu despre cum statul român a fost transformat într-un colac de salvare pentru marii datornici, într-un mecanism prin care eșecul economic este transferat pe umerii contribuabilului cinstit.
Adevărul este simplu… Gabriel Comănescu nu a salvat Upetrom. A folosit-o ca trambulină. Și când a terminat cu ea, a lăsat-o să moară cu datorii, cu muncitori concediați și cu tăcerea complice a statului.
