Forin Cîţu: Rata inflaţiei ar putea ajunge la 12%, la finalul anului 2018

1
1606

Puterea de cumpărare a fost, în ianuarie, cea mai mică din ultimii 3 – 4 ani, a afirmat deputatul PNL, considerând că, dacă se va păstra acest ritm, la sfârşitul anului vom avea o inflaţie de 12%.

Deputatul PNL, Florin Cîţu, consideră că românii au cheltuit prea mult anul trecut, cu speranţa că le vor creşte substanţial veniturile, dar rezultatul a fost doar o creştere economică bazată pe consum, care a sfârşit într-o rată a inflaţiei prea mare.

„O explică şi Comisia Europeană, şi Banca Naţională şi INS. Din această crestere economică de 7%, 6,6% din acel 7% reprezintă consum şi 1,8% aproape îl reprezintă investiţii. Astea sunt cifrele pe care le dă INS. De ce a crescut consumul? Aici putem să discutăm mai mult. Din primele cifre, consumul a crescut, şi de aceea va fi greu să vedem acelaşi lucru în viitor, pe baza unor promisiuni. Oamenii au consumat crezând mesajul că veniturile vor creşte. Chiar în aceste zile lucrez la o analiză asupra economiei şi vă pot spune una dintre concluzii. E adevărat că în prima parte a lui 2017 puterea de cumpărare a crescut, dar se vede foarte bine cum, în timpul anului, puterea de cumpărare începe să scadă. Şi ajungem în ianuarie 2018 cu o putere de cumpărare cea mai mică la nivelul ultimilor 3-4 ani. Dacă această dinamică continuă, la sfârşitul anului o să vorbim de o rată a inflaţiei de 12%, ceea ce ar fi catastrofal”, a spus Florin Cîţu.

România a înregistrat în februarie cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei din Uniunea Europeană, de 3,8%, de trei ori mai ridicată faţă de inflaţia de 1,3% consemnată la nivelul UE, potrivit datelor publicate de biroul european de statistică, Eurostat. Eurostat calculează rata anuală a inflaţiei ca variaţie a indicelui armonizat al preţurilor de consum într-o lună, comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, în timp ce rata lunară compară indicii din ultimele două luni.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), rata anuală a inflaţiei din România, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna februarie la 4,72%, cel mai înalt nivel din iunie 2013, când a fost 5,37%, în condiţiile în care citricele s-au scumpit cu 5,98% faţă de ianuarie.

Un nivel ridicat al inflaţiei au mai înregistrat luna trecută Estonia şi Lituania, ambele de 3,2%. În zona euro, rata anuală a inflaţiei a atins 1,1% în februarie, după 1,3% în ianuarie. Cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei au fost înregistrate luna trecută în Cipru (-0,4%), Grecia (0,4%), Danemarca şi Italia (ambele de 0,5%). Comparativ cu luna ianuarie, inflaţia a încetinit în 18 state membre, a rămas stabilă în două şi a accelerat în şapte. Faţă de luna ianuarie, România a înregistrat în februarie o rată a inflaţiei de 0,2%.

1 COMMENT

  1. Sunt sigur ca nici CATU nu crede ce spune !!! Apropo, poti crede orice…este o mare diferenta intre a crede si a fi sigur de ceva !!!

Leave a Reply to Gigi Cancel reply

Please enter your comment!
Please enter your name here