Disputa privind viitorul buget multianual al Uniunii Europene intră într-o etapă politică sensibilă, după ce 17 state membre au cerut public protejarea finanțărilor pentru agricultură și politica de coeziune. Italia și România se află în fruntea grupului care contestă perspectiva reducerii acestor alocări și critică poziția Germaniei în negocieri.
Mesajul a fost transmis printr-o scrisoare adresată premierului irlandez Micheál Martin. Președintele României, Nicușor Dan, a confirmat sâmbătă participarea țării la această inițiativă, precizând că documentul urmărește menținerea fondurilor europene destinate fermierilor și regiunilor.
Miza nu este una strict contabilă. Pentru statele din sudul și estul Europei, banii europeni pentru agricultură și coeziune reprezintă două dintre principalele instrumente prin care sunt finanțate investiții în infrastructură, modernizarea exploatațiilor agricole, dezvoltarea locală și reducerea diferențelor economice dintre regiuni.
O alianță a statelor beneficiare
Prin poziția comună, cele 17 guverne încearcă să transmită că reducerea acestor programe nu poate fi tratată ca o simplă ajustare tehnică a bugetului european. Politica agricolă comună și fondurile de coeziune au beneficiari direcți în economie: agricultori, administrații locale, companii de construcții, furnizori de echipamente și firme implicate în proiecte finanțate din fonduri europene.
România are un interes major în menținerea acestor linii de finanțare. Agricultura românească depinde în bună măsură de plățile europene, iar proiectele de infrastructură și dezvoltare regională sunt susținute frecvent prin fonduri de coeziune. O diminuare a alocărilor ar putea restrânge spațiul financiar pentru investiții publice și ar pune presiune suplimentară pe bugetele naționale și locale.
Același argument este valabil pentru Italia, unde diferențele de dezvoltare dintre regiuni fac din politica de coeziune un instrument esențial. Poziția comună a Romei și Bucureștiului arată că state cu structuri economice diferite pot avea un interes convergent atunci când sunt în joc finanțările pentru agricultură și dezvoltare regională.
De ce poziția Germaniei complică negocierile
Germania se opune menținerii fondurilor la nivelul solicitat de grupul celor 17 state, potrivit informațiilor prezentate în cadrul negocierilor. Poziția Berlinului reflectă presiunea exercitată asupra marilor contributori la bugetul Uniunii Europene, într-un moment în care Bruxelles-ul trebuie să găsească resurse pentru noi priorități.
UE are de finanțat simultan tranziția energetică, competitivitatea industrială, securitatea și sprijinul pentru Ucraina. Extinderea acestor angajamente creează tensiuni între statele care cer bani pentru programele tradiționale și guvernele care susțin redirecționarea unei părți mai mari a bugetului către priorități noi.
În acest context, agricultura și coeziunea riscă să devină principalele zone asupra cărora se va exercita presiunea pentru economii. Statele care apără aceste programe încearcă să evite ca noile priorități europene să fie finanțate prin reducerea sprijinului acordat fermierilor și regiunilor mai puțin dezvoltate.
Efectele posibile pentru companii și contribuabili
O eventuală reducere a fondurilor europene ar avea efecte dincolo de sectorul agricol. Companiile care participă la proiecte finanțate prin politica de coeziune ar putea întâmpina o concurență mai dură pentru contracte și un volum mai mic de lucrări. Administrațiile publice ar trebui să selecteze mai strict investițiile, iar unele proiecte ar putea fi amânate sau transferate către bugetele naționale.
Pentru contribuabili, consecința ar putea fi o presiune mai mare asupra finanțelor publice. Dacă sprijinul european se reduce, statele membre ar trebui să acopere o parte mai mare din investiții din surse proprii, prin împrumuturi sau prin realocarea cheltuielilor. În cazul României, acest lucru ar interveni într-un moment în care spațiul bugetar este deja limitat.
Negocierile pentru bugetul european pe următorii șapte ani vor trebui să împace aceste interese divergente. Scrisoarea semnată de cele 17 state marchează una dintre primele confruntări politice majore în jurul viitoarei arhitecturi financiare a Uniunii: cât din buget va continua să fie direcționat către agricultură și regiunile mai puțin dezvoltate și cât va fi transferat către noile priorități strategice ale Europei.
