Fondul de investiţii “Alpha Quest” a cumpărat, până acum, peste 150 de milioane de puncte de despăgubire emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), de la foştii proprietari deposedaţi abuziv de regimul comunist

0
2881
Fondul de investiţii

Până acum s-au acordat 2,2 miliarde de puncte, echivalent a 2,2 miliarde de lei, în baza unei legi din 2013.

Cei care au primit titluri de despăgubire în puncte pot, începând de la 1 ianuarie, să ceară plata în numerar a despăgubirilor, în cuantum de 20% pe an. Recent, George Băeşu, preşedintele ANRP, ne-a spus că titlurile de plată în numerar vor începe să fie plătite din acest an.

Fondul a plătit, până acum, 40 – 42 de bani pentru un punct 

Unii au preferat însă să nu mai aştepte ani de zile plata în numerar şi şi-au vândut titlurile, cu discount.

Fondul “Alpha Quest” a achiziţionat puncte, până acum, la 40 – 42 de bani pentru un punct, conform domnului Fer,reprezentantul fondului.

Fondul este dedicat investitorilor foarte bogaţi şi instituţionali

“«Alpha Quest» este un fond SICAV – o schemă de investiţii pentru investitori profesionişti, respectiv HNWI (high net worth individuals) şi investitori instituţionali”, ne-a explicat reprezentantul fondului, adăugând: “Investitorii noştri sunt din Europa Centrală şi de Est. Nu avem niciun investitor din România, în afară de mine.

Nu suntem în proces de a aduna bani din România, nu avem nici o intenţie în sensul acesta, nu acesta este scopul fondului”.

Fondul este înregistrat în Malta şi este reglementat de MFSA, autoritatea financiară malteză.

Conform domnului Fer, în prezent, fondul este de 40 – 50 de milioane de euro, însă nu are în portofoliu numai puncte de despăgubire.

Domnia sa ne-a mai spus: “Pe fond, am achiziţionat cam 150 de milioane de puncte şi mai este loc să creştem exponenţial de 3 – 4 ori pe atât. Înainte să se înfiinţeze fondul, am mai tranzacţionat în nume personal. În total, am tranzacţionat cam la 10% din totalul punctelor emise”.

Preşedintele ANRP a estimat că aproximativ 15% din punctele emise s-au vândut. Intrebat dacă se teme de eventuale cercetări ale procurorilor, având în vedere istoria dosarelor ANRP legate de procesul de despăgubire, domnul Fer, ne-a declarat:

“Noi cumpărăm doar puncte, nu cumpărăm drepturi litigioase şi nu cumpărăm dosare. O eventuală anchetă a modului în care s-a făcut despăgubirea pe un anumit dosar trebuie să-l privească pe cel care a beneficiat de restituirea în sine, pe cel care, eventual, a cumpărat dreptul litigios.

Noi facem tranzacţiile la notar şi, în general, nu facem tranzacţii de două ori cu aceeaşi persoană. Din punctul acesta de vedere, noi dormim foarte liniştiţi. Aşa a fost cazul şi când am cumpărat acţiuni la Fondul Proprietatea şi am făcut warranturi, atunci când eram la Wood&Co (n.r. Ovidiu Fer este fost broker la Wood&Co din Cehia).

A fost acelaşi lucru, cumpăram doar acţiunile. Nu este meseria noastră să ne uităm în spate să vedem cum au fost obţinute aceste dosare. Din câte ştim noi, oricum, nu prea mai sunt scandaluri legate de lucrurile acestea şi chiar dacă ar fi nu ne privesc”.

În interviul acordat recent, George Băeşu ne-a explicat că nu este nimic litigios în vânzarea şi cumpărarea de puncte, însă domnia sa a ridicat problema impozitării câştigurilor din aceste tranzacţii. Domnia sa a spus:

“După ce noi am stabilit numărul de puncte, nu mai este nimic în litigiu. Aici este vorba de o valoare deja stabilită, pe care statul urmează să o achite, într-un număr de ani. Nu mai este nimic asupra căruia s-ar putea interveni.

Zece puncte fac zece lei. Unii le-au vândut cu 3 lei, cu 4 lei, cu 5 lei. Cei care au cumpărat au rămas să aştepte să îşi ia banii, în rate. Eu nu spun nici că e bine, nici că e rău, dar, din punctul meu de vedere, nu este nimic ilegal în faptul că unii vor face venituri din cumpărarea şi vânzarea de puncte. Ar trebui ca aceste tranzacţii să stârnească interesul statului, sub aspectul impozitului. Dar, în rest, atât timp cât tranzacţiile acestea se desfăşoară la vedere, nu văd o problemă”.

Ovidiu Fer se aşteaptă ca punctele să aibă mereu un discount semnificativ, din cauza riscului ca plăţile să se amâne. Domnia sa ne-a explicat: “Titlurile de plată încă nu s-au emis. Am văzut un interviu recent cu domnul Băeşu, în care zicea că nu sunt toate sumele prinse în momentul de faţă, în buget, dacă ar fi ca toţi să îşi ceară banii. Dar, din păcate, vedem că ritmul de cerere a banilor este foarte lent.

 O mie de oameni au cerut banii, din probabil 20 de mii, pentru că sunt emise 7.000 de dosare, dar eu spun că pe fiecare dosar sunt cel puţin două-trei persoane. Eu aş spune că undeva la 5% din oameni şi-au cerut banii, până acum. Astfel, se pare că prima tranşă de plată va fi ok (n.r. din punct de vedere al impactului bugetar).

 În ceea ce priveşte anii următori, plata în numerar va fi influenţată de două lucruri – de bugetul de stat, dar şi de cât de mult se va aloca de către ANRP. Dacă ANRP păstrează ritmul actual, deşi este posibil să îl crească, înseamnă că va fi o povară destul de ridicată pe bugetul de stat. Deci, putem spune că riscul ca sumele acestea să nu fie prinse în buget, de la an la an, va creşte. Tocmai de aceea, punctele vor avea, tot timpul, un discount semnificativ, pentru că există riscul să se amâne plăţile, dar să se şi modifice diverse lucruri în lege, aşa cum s-a şi întâmplat de patru-cinci ori deja”.

Domnul Fer spune că fondul nu are o durată determinată de viaţă: “Vom fi prezenţi (n.r. în această piaţă) atâta timp cât se vor emite punctele şi investitorii vor considera că tranzacţionează la un discount care să aibă sens. Nu avem nişte cifre clare în cap. Depinde foarte mult de contextul internaţional, dar şi al României.

 Mai mult, dacă bugetul arată rău şi plata punctelor se întinde pe o perioadă mai mare de cinci ani, atunci este normal ca presiunea pe preţ să fie mare. În principiu, aşa cum arată lucrurile acum, sperăm că vom fi în procesul acesta până la capăt, până se va emite şi ultimul punct”.

În 2013, Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament pentru proiectul de lege privind despăgubirile pentru imobile naţionalizate, care stabileşte că foştii proprietari ai caselor naţionalizate care nu pot fi despăgubiţi în natură vor primi puncte în valoare nominală de un leu, raportat la valoarea casei, cu care vor putea achiziţiona prin licitaţie alte imobile sau le vor preschimba în bani, după 2017.

Pentru a se putea desfăşura licitaţiile pentru terenuri, era nevoie să fie înfiinţat un Fond naţional care să înglobeze terenuri de la Agenţia pentru Domeniile statului şi alte instituţii ale statului.

George Băeşu este de părere că statul ar trebui să acorde numai despăgubiri în bani, în rate, şi să renunţe la sistemul de valorificare a punctelor prin participarea la licitaţii, estimând că sumele totale de plată sunt mult mai mici faţă de cele calculate de Guvernele precedente

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here