Față de anul precedent, numărul salariațiilor din România a scăzut în 2016 cu 90.000

0
1464

Numărul salariațiilor din companiile care au depus situațiile financiare aferente anului 2016 a scăzut cu 90.000 la finalul anului 2016 față de anul precedent, de la 4 milioane în anul 2015 la 3,91 milioane anul trecut, se arată într-un studiu Creditinfo, companie specializată în furnizarea produselor și serviciilor de management al riscului comercial.

Majoritatea covârşitoare a companiilor din România (91,5%) o reprezintă micro-întreprinderile, adică au cel mult 9 angajaţi, 8,19% au între 10 şi 49 de angajaţi, 1,49% au între 50 şi 249 de angajaţi, iar 0,29% (puţin peste 1.600 de companii) au peste 250 de angajaţi.

Totul, în contextul în care numărul companiilor înregistrate în România care au desfăşurat activitate a crescut cu 19.000 faţă de anul precedent, ajungând la 556.000, faţă de 537.000 în 2015. A scăzut în schimb cifra de afaceri, de la 1,2 mii de miliarde lei în anul 2015 la 1,195 mii de miliarde lei în anul 2016, se mai arată în studiul citat.

Ponderea companiilor care au cifre de afaceri de până la 2 milioane lei este de 91%, într-o uşoară creştere faţă de anii precedenţi. A scăzut în schimb ponderea companiilor care au înregistrat cifre de afaceri de peste 49 de milioane lei, de la 0,53% în anul 2015 la 0,5% anul trecut.

Totuşi, deşi sunt mai puţine companii şi au mai puţini salariaţi, profitul înregistrat de ele se află pe un trend crescător: 96 de miliarde lei în 2016, faţă de 89 de miliarde în 2015 şi 83 de miliarde în 2014. Totodată, pierderile înregistrate de companiile româneşti au fost din ce în ce mai mici în ultimii trei ani: de la 54 miliarde lei în 2014, la 44 miliarde în 2015, respectiv 34 miliarde anul trecut.

Aurimas Kačinskas, CEO Creditinfo România, explică:

 „Profitabilitatea companiilor din România înregistrează un trend pozitiv, atât în cazul în care se ia în calcul doar profitul obţinut de acestea, cât şi atunci când în ecuaţie este introdusă şi pierderea înregistrată la nivel naţional. Scăderea pierderilor înregistrate de companiile din România, coroborată cu creşterea profitului şi cu o relativă stagnare a cifrei de afaceri, a făcut ca profitabilitatea acestora să se dubleze în anul 2016 (5,15%) comparat cu anul 2014 (2,55%)”.

În realizarea acestui studiu, Creditinfo România a luat în calcul toate companiile existente în România, cu câteva excepţii: persoanele fizice autorizate (PFA), Întreprinderile Familiale (IF) şi cele Individuale (II), care nu raportează indicatorii financiari sub forma bilanţurilor contabile; companiile din domeniul instituţiilor financiare bancare, non-bancare şi al asigurărilor; companiile de orice fel care nu au înregistrat activitate financiară (nu au înregistrat profit sau pierdere şi au 0 angajaţi); Companiile care, din diverse motive, nu au depus situaţiile financiare.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here