Farmec Cluj castiga un proces de 57 milioane RON impotriva ANAF

0
2546

Radu Tudor a publicat pe site-ul sau o stire potrivit careia Curtea de Apel Cluj a dat câstig de cauză producătorului de cosmetice Farmec într-un proces cu Agentia Natională pentru Administrare Fiscală (ANAF), pentru contestarea unei sancţiuni de 57 milioane lei impuse de autoritate.

Suma ar fi reprezentat, conform deciziei de impunere emise de autoritătile fiscale din cadrul ANAF, accize, dobânzi si penalităti de întârziere aferente alcoolului denaturat folosit, în perioada 2007 – 2011, la fabricarea a trei produse – aerosoli Airwick, Nufăr si Triumf.
“Decizia Curtii de Apel Cluj certifică faptul că Farmec si-a respectat întotdeauna obligatiile fiscale si angajamentele fată de partenerii săi si se află la zi si cu plata tuturor impozitelor, taxelor si contribuiilor datorate statului. Să sperăm că astfel de incidente nefericite, aceste interpretări complet eronate ale prevederilor legislatiei în vigoare, venite chiar din partea autoritătilor fiscale, care ar trebui să fie cei mai buni cunoscători ai legislatiei fiscale din România, nu se vor mai repeta”, a declarat într-un comunicat
directorul general al Farmec, Mircea Turdean.
Farmec este cel mai mare producător de cosmetice din România. Compania deţine marca Gerovital şi exportă în peste 30 de ţări, principalele piee fiind Japonia, Ungaria, Polonia, Republica Moldova, Irak, Kuwait, Grecia si Canada.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here