Externalizarea în cloud pentru instituțiile financiare

0
782

Accelerarea procesului de digitalizare, în contextul pandemiei, implică eforturi semnificative din partea tuturor organizațiilor, inclusiv a instituțiilor financiare, pentru adoptarea și implementarea tehnologiilor necesare derulării activității la distanță, dar și pentru conformarea la legislația în vigoare.
În același timp, autoritățile de supraveghere și reglementare sunt supuse presiunii pentru adaptarea cadrului legal la noile evoluții, astfel încât noile proceduri de lucru să fie poată fi implementate în deplină legalitate.

Pentru a afla mai multe informații pe această temă vă invităm la webinarul “Externalizarea în cloud pentru instituțiile financiare”, pe 15 iulie 2021, în intervalul 10:00 – 11:00.

Participarea la eveniment este gratuită și se face exclusiv pe bază de invitație și prin înscriere la acest link. Înscrierea este posibilă până la data de 14 iulie, ora 18:00. Nu există o limită a numărului de participanți din partea unei companii. Dezbaterile vor fi susținute în limba română.

15 iulie 2021

10:00 – 11:00

Agenda:

  • Implicații juridice în contractarea serviciilor de cloud
  • Aspecte cheie de avut în vedere în contractul de externalizare
  • Securitatea datelor și continuitatea afacerii
  • Provocările tehnice asociate migrării în cloud
  • Cerințe și așteptări din partea autorităților de supraveghere și reglementare asupra procesului de externalizare
  • Sesiune de întrebări și răspunsuri
Lectori:
  • Silvia Axinescu, Senior Managing Associate, Reff & Asociaţii | Deloitte Legal
  • Andreea Șerban, Senior Managing Associate, Financial Services Regulatory, Reff & Asociaţii | Deloitte Legal
  • Andrada Tănase, Senior Manager, FSI Risk and Regulatory, Deloitte România
  • Claudiu Constantinescu, Senior Manager, CyberSecurity Governance, Deloitte România
  • Emil Constantinescu, Senior Specialist Lead, Cloud Technology, Deloitte România

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here