FOTO-VIDEO. EXCLUSIV Paginademedia. Cea mai mare schimbare de la înfiinţarea postului B1 TV. Canalul de ştiri trece la emisia HD şi îşi schimbă total studiourile. Paginademedia.ro a fost în noile platouri ale B1 TV şi vi le prezintă într-o serie de materiale video şi galerie foto.
Noile studiouri, care se află fix deasupra celor actuale, în clădirea de pe Calea Victoriei, diferă complet de actualele platouri de la B1 TV. Construcţia lor s-a întins pe o durată de un an (şi din motiv de pandemie) şi a costat în jur de un milion de euro, bani accesaţi printr-o linie de credit.
Octavian Basoc, managerul de proiect (cu ani de experienţă în Intact, înainte de B1 TV), a fost “ghidul” Paginademedia în noul studio.
B1 TV va trece la emisia din noile studiouri, în HD, sâmbătă, 8 mai.
Înainte de video şi foto, câteva detalii despre noile studiouri:
– sunt împărţite în două platouri: unul pentru talk-show şi unul pentru jurnalele de ştiri
– platoul pentru talk-show-uri, pe albastru/bleu, este modular şi permite mai multe variante de cadrare şi setup-uri
– marea provocare au fost geamurile speciale reglabile. Direct de la mixerul de lumini, geamurile de deschid sau se “întunecă”, pentru a echilibra lumina din studio cu cea de afară.
– studiourile au fost proiectate de scenografa Delia Ristovski, unul dintre cei mai căutaţi designeri de platouri TV (a semnat, printre altele, actualul studio Antena 3, platourile Metropola TV şi studioul Starea Naţiei cu Dragoş Pătraru).
– unul dintre ecranele din studio, spune Tavi Basoc, are “cea mai bună rezoluţie dintre ecranele TV din platourile din România”. În termeni tehnici, “distanţa dintre pixeli este de 1,5 milimetri”
– camerele au fost schimbate: aproximativ 25.000 de euro costă un “set” complet cameră (Panasonic), trepied, sisteme de reglaj, obiective, accesorii
– odată cu studioul, se schimbă şi grafica staţiei
– B1 TV are şi o nouă regie de emisie, complet HD
– şi vechiul studio va fi păstrat, dar va fi refăcut complet
VIDEO 1. Cum arată noile studiouri B1 HD
Noile studiouri HD sunt amplasate un etaj mai sus de platourile de acum. În imagini, cum arată cele două zone: platoul de talk-show (cu mai multe variante de cadrare) şi platoul de ştiri, în care elementul central este o masă în forma literei “b”.
O nouă regie de emisie a fost construită, cu echipamente complet noi, toate full HD. O scurtă vizită în regia de emisie, cu explicaţiile de la Tavi Basoc, managerul de proiect.
VIDEO 2. Noua regie de emisie B1 HD
Actualul studio de la B1 TV va fi complet refăcut. Demontat şi reconstruit. În actualul spaţiu, după reconstruitea unui nou platou va fi un studio din care se vor face talk-show-uri.
VIDEO 3. Ce se întâmplă cu vechiul studio
Sursa: Paginademedia.ro