Este o noua criza financiara iminenta?

1
4534

Se vorbește din ce în ce mai mult despre declanșarea unei noi crize economice și financiare la nivel mondial. Factorii care ar contribui decisiv la aceasta ar fi scăderea dramatică a prețului petrolului, încetinirea ritmului de creștere a economiei chineze și devalorizarea competitivă. Ultimul Forum Davos și-a axat în bună parte tematica pe problematica unei viitoare crize, preluând accentele apocaliptice ale dezbaterilor începute din a doua parte a anului trecut pe ideea iminenței unei noi crize din a doua jumătatate a anului 2016.

Deși nu mai este de bon ton să se citeze din lucrările lui Karl Marx, trebuie totuși remarcat că ideile marxiste sunt preluate „pe tăcute” și reevaluate în opinii ce se autointitulează neoliberale sau de orice altă orientare. Un exemplu relevant este celebra lucrare a lui Thomas Piketty „Capitalul în secolul XXI” care preia ideea rolului inegalităților în apariția contradicțiilor, schimbând doar soluția lui Marx de atenuare a luptei de clasă prin revoluția proletară cu implementarea unui impozit global. Observ și în cadrul opiniilor despre criză o preluare nedeclarată a ideii ciclului economic formulate de către Marx, conform căreia criza este doar o fază a unui ciclu cu patru stadii diferite: criza, depresiunea, înviorarea și avântul. Un reprezentant al acestei preluări este însuși proorocul macroeconomic Nouriel Roubini.

Este foarte probabil că anul 2016 va aduce condițiile unei noi perioade nefaste, pe care o putem numi criză. Admițând o abordare ciclică, vom putea considera această perioadă ca fiind temporară, adică atât timp cât se vor menține condițiile negative specifice (menționate mai sus), fiind liberi să sperăm că dacă aceste condiții vor dispărea, economia se va relansa pe principiul „criza vine, criza pleacă, criza revine etc., etc., etc.”.

Există însă și un alt mod de abordare pe care nu avem dreptul să-l subestimăm. Este punctul de vedere conform căruia nu se poate vorbi de „criză ciclică”, ci de intrarea economiei mondiale într-o stare de „decadență” (în sens de declin, decădere, regres) generată de epuizarea capacității modelului actual de dezvoltare economică de a mai eficientiza factorii de producție (muncă, resurse naturale, capital). Este o stare generalizată și pe termen lung, care nu poate fi atenuată decât prin schimbarea modelului actual de dezvoltare.

Citeste si  Conform ultimei statistici, publicata astăzi, în luna mai, economia britanică a crescut mai puțin decât se așteptau specialiștii

O foarte recentă lucrare, devenită bestseller (Robert J. Gordon: „The Rise and Fall of American Growth”, Princeton University Press, Jan/2016), arată cum se poate explica intrarea în stare de decadență a economiei, precizând că pe o perioadă lungă economia mondială se va afla într-un declin gradual. Criza, în sensul ei ciclic, va deveni un fenomen permanent cu efecte de amploare diferită de la o zonă economică la alta, dar omniprezent în spațiul economic mondial. Este o teorie terifiantă, negând practic posibilitatea revenirii pe termen lung la ratele de creștere economică dinainte de perioada 2000-2005. Care sunt argumentele acestei teorii?

Un argument este acela al trendului prelungit de degradare a indicelui productivității globale a factorilor de producție, explicat prin tendința, de asemenea pe termen lung, de scădere a potențialului progresului tehnic de valorificare din ce în ce mai eficientă a factorilor de producție. Un autor francez adept al acestei teorii, Patrick Artus, arată în sprijinul demonstrației că „smartphonul sau tableta au schimbat radical modul nostru de viață, dar nu au influențat, din punct de vedere statistic, cu nimic indicele productivității globale”. Concluzia este clară în analizele susținătorilor „decadenței”: cea de-a treia revoluție industrială a avut efecte mult mai mici asupra productivității globale în comparație cu prima și cu cea de a doua fază a revoluției industriale. Această situație ar bloca creșterea economică a unor țări ca Germania, Franța, Italia, SUA sau Marea Britanie la doar 0% pentru viitorii 20-25 de ani.

Alt argument este acela al efectelor perverse pe care procesul prelungit de reducere a gradului de îndatorare le are asupra creșterii economice. Înainte de perioada 2000-2005, băncile au acordat o masă supradimensionată de credite pentru investiții care au condus la apariția bulelor imobiliare, bursiere sau financiare. Inevitabil, acestea au explodat, marcând momentul subprime. În astfel de condiții, apare necesitatea unui proces de reducere a gradului de îndatorare care este îndelungat și diminuează considerabil potențialul investițional. Analiștii în cauză argumentează și prin referiri istorice (1929-1933), susținând că în fazele prelungite de reducere a gradului de îndatorare sunt imposibil de evitat fenomenele de stagnare economică.

Citeste si  Pericolul izolării Chinei

Un alt argument este acela al „necesității vitale” pe o perioadă îndelungată de a investi în politici de mediu și climă la nivel global. Acestea sunt considerate investiții vitale pentru umanitate, dar nerentabile pe termen scurt. Efectele lor apar în timp, pot crea locuri de muncă, dar reduc sau chiar limitează creșterea economiei reale, accentuând trendul descrescător. Problematica COP21 este prezentată ca un argument de ultimă oră.

Criza poate fi ciclică sau de orice alt fel, dar, indiferent de acestea, ea există și va apărea aproape sigur în a doua jumătate a lui 2016 și în România.

Omului de rând îi va fi indiferentă explicația, dar nu-i vor fi indiferente efectele crizei asupra vieții sale. Pentru decidenții politici, situația este diferită. Ei ar trebui să fie atenți și la explicații, căci numai așa ar putea înțelege ce au de făcut.

Sursa: Economistul.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here