Educația Financiară îți oferă șansa de a obține Independența Financiară

0
717

Asociația CFA România și Asociația Administratorilor de Fonduri din România susțin creșterea nivelului de alfabetizare financiară în rândul românilor. Educația financiară îți oferă șansa să economisești și să investești inteligent în timpul vieții active, ceea ce te poate ajuta să nu mai fii dependent financiar!

Educația financiară este înțeleasă greșit de către români

75% dintre români confundă educația financiară cu un comportament moderat din punct de vedere financiar, respectiv, obiceiul de a împrumuta bani doar dacă sunt siguri că îi pot înapoia. Pentru 95% dintre tineri, sursa educației financiare este familia,  după cum arată un studiu Erste, în vreme ce numai 9% își iau informațiile de la școală.

Doar 15% dintre români economisesc și investesc pentru vârsta pensionării

Un studiu derulat anual de către agenția Standard and Poor’s arată că doar 1 din 5 români este alfabetizat financiar. În ceea ce privește obiceiul de economisire și investire pe termen lung, doar 15% dintre românii chestionați depun eforturi în această direcție.

Conform specialiștilor în finanțe, nivelul scăzut al educației financiare, aflat sub media globală, pune România într-o situație nefavorabilă pe termen lung.

Alexandra Smedoiu, CFA – președinte Asociația CFA România declară: „Noi am lansat campania „Generația I” – generația independentă, pornind de la ideea că aceia dintre noi care nu luăm măsuri de economisire și investire în timpul anilor activi, riscăm să depindem de banii de la stat – sistemul public de pensii, sau devenim poveri pentru copiii noștri la bătrânețe. Conceptul “Generației I”, sau generației independente, s-a născut tocmai din faptul că nivelul de educație financiară în rândul românilor este foarte scăzut dar, printre noi, sunt și oameni care își doresc să obțina independența financiară. Prin intermediul informațiilor pe care le oferim ne dorim să aducem independența financiară mai aproape de oameni, să explicăm cum poate fi obținută, fără să pară copleșitor sau de neînțeles”. 

Horia Gustă – președinte AAF declară: ”Procesul de alfabetizare financiară este unul de durată în care pe lângă beneficiari, noi, jucătorii din industria financiar-bancară avem un rol esențial. Prin proiectul ”Economisește inteligent”, lansat anul trecut, și noi, Asociația Administratorilor de Fonduri din România ne-am asumat rolul de a fi parte din acest proces de învățare. Vrem să ajutăm cât mai mulți oameni să înțeleagă că educația financiară îți oferă șansa de a obține independența financiară și ne bucurăm să fim parteneri în acest demers cu Asociația CFA România. Chiar dacă sunt independente, proiectele noastre au același scop: un nivel mai bun de înțelegere a noțiunilor de economisire și investire”.

Asociația CFA România oferă resurse pentru creșterea gradului de educație financiară a publicului larg, în vederea obținerii independenței financiare pe termen lung, iar o serie de episoade ale podcast-ului educației financiare, episoade în care sunt abordate subiecte de bază, precum planul de economisire și investiții, bugetul lunar de cheltuieli sau riscul în investiții, pot fi ascultate pe website-ul www.generatiaindependenta.ro și pe platformele audio dedicate. Pe lângă podcast, cei interesați pot avea acces la materiale de educație financiară, semnate de către specialiștii certificați CFA®.

Asociația Administratorilor de Fonduri din România a lansat în 2020 proiectul ”Economisește inteligent!” cu scopul de a crește nivelul de informare a publicului larg cu privire la finanțe personale dar și concepte și instrumente specifice fondurilor de investiții. Pe parcursul mai multor luni, experți din piața de asset management au explicat în detaliu ce înseamnă calitatea de investitor în fondurile de investiții, ce instrumente și ce pași trebuie parcurși în acest scop, care sunt sumele minime de care are nevoie o persoană pentru a transforma economisirea în investiție, cât de importantă este disciplina și recurența dar și cum să-și seteze așteptările și obiectivele pe termen mediu și lung.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here