Povestea școlii a început dintr-o nevoie concretă identificată în comunitatea din Otopeni,
identificată de Pătrașcu Valentina, fondatoarea Școlii Primare ALEXANDER: lipsa unei școli primare care să îmbine rigoarea academică cu siguranța emoțională și continuitatea educațională pentru copiii proveniți din sistemul privat sau de stat. Alexander a fost gândită ca un proiect solid, construit temeinic, nu ca o inițiativă de moment. Fiecare decizie — de la spațiul educațional, la selecția echipei și la structura curriculară — a fost luată cu responsabilitatea pe care o implică educația ca investiție pe termen lung în societate.
Ce presupune, din punct de vedere investițional, dezvoltarea unei școli private?
O provocare importantă o reprezintă cheltuielile curente, în special costurile de chirie, amplificate de contextul economic actual. Școala funcționează într-o clădire modernă, special adaptată cerințelor ciclului primar, situată în Otopeni, pe strada 23 August, nr. 133–135, investiție care include un spațiu exterior de aproximativ 1.000 mp, dedicat activităților educaționale în aer liber. Aceste dotări implică costuri semnificative, dar sunt esențiale pentru crearea unui mediu educațional de calitate. În imediata apropiere se află Grădinița cu Program Prelungit ALEXANDER, care, odată cu noua conducere, a beneficiat de investiții în infrastructură și în dezvoltarea unei viziuni educaționale moderne, asigurând astfel continuitatea și coerența parcursului educațional, de la antepreșcolar la școlar.
Dezvoltarea unei școli private presupune investiții consistente, nu doar financiare, ci și de timp, energie și asumare. Infrastructura și dotările sunt esențiale, însă cea mai importantă investiție rămâne echipa. O școală se construiește prin oameni care împărtășesc aceleași valori: excelență, integritate, responsabilitate și respect.
La Alexander, am pus accent pe crearea unui mediu luminos, sigur și adaptat particularităților de vârstă ale copiilor din ciclul primar, dar și pe formarea continuă a cadrelor didactice.
De ce Școala Primară Alexander este diferită de alte școli private?
Diferența este dată de abordarea profund centrată pe copil. Fiecare elev este privit ca o persoană în dezvoltare, cu propriul ritm, propriile nevoi și potențial. Educația nu este standardizată rigid, ci adaptată, astfel încât performanța academică să vină natural, dintr-un climat de siguranță emoțională și valorizare autentică. Punem accent pe dezvoltarea autonomiei, a gândirii critice și a competențelor de viață: comunicare, cooperare, responsabilitate și participare activă la viața socială.
Pe lângă activitățile din timpul anului școlar, Școala Primară ALEXANDER rămâne deschisă și pe perioada verii, prin programul „Școala de Vară”, care le oferă copiilor vacanțe pline de aventură, excursii, tabere de drumeție și activități interactive ce combină învățarea cu joaca, consolidând astfel dezvoltarea lor armonioasă și pasiunea pentru școală.
Cum ați construit echipa de cadre didactice?
Selecția a fost riguroasă. Am căutat profesori care, dincolo de pregătirea profesională, au empatie, echilibru emoțional și deschidere către educația modernă. Colaborarea, respectul reciproc și dorința de formare continuă sunt valori cultivate constant, pentru că relațiile din interiorul echipei se reflectă direct în climatul clasei.
































