Presiunea moralei

0
2289

Vizita pe insula Lesbos a Papei Francisc, a Patriarhului ecumenic Bartolomeu şi a arhiepiscopului Ieronim al Atenei, sâmbăta trecută, reprezintă un semnal de alarmă adresat în primul rând politicienilor europeni.

Întâlnirea unor importanţi lideri ai lumii creştine cu imigranţi în majoritatea lor musulmani este, fără îndoială, un eveniment unic. Chiar dacă citim exclusiv în cheie profană, tot despre ceva fără precedent este vorba. Gestul ca atare, dezbrăcat de interpretările miopismului nostru postmodern corect politic, se arată în splendoarea lui nemijlocită. După un mileniu de la schisma dintre Orient şi Occident, cele două emisfere creştine se reunesc întru umanitate, făcând astfel un pas către Dumnezeu.

Imaginea prânzului celor trei ierarhi într-un container metalic, alături de imigranţi creştini şi musulmani, este mai puţin o lovitură de imagine, un rezultat al consultanţei, cât mai curând o icoană – în sens genuin – a normalităţii. Adică exact ceea ce lipseşte evident politicienilor care se întâlnesc oriunde, dar mai niciodată în proximitatea celor care suportă consecinţele deciziilor pe care aceştia le iau. În fapt, tocmai această înstrăinare de oameni este cauza profundă, oricât de banală pare, a politicilor oscilând cu putere între cinism şi stupiditate.

Vizita a avut menirea de a scoate în evidenţă inclusiv eroismul cotidian al locuitorilor unei ţări lovite de ani de zile de o severă criză economică şi socială. Cum ne aducem aminte, cei din Lesbos au fost propuşi pentru Premiul Nobel pentru Pace tocmai pentru a onora disponibilitatea, generozitatea şi spiritul de sacrificiu al unor europeni obişnuiţi.

Dincolo de orice, problema imigranţilor este un examen de proporţii prin care se validează (sau nu) valorile unui întreg continent. Indiferent de cultură sau credinţă.

Sigur, vizita de câteva ore nu a schimbat fundamental datele problemei celor care au eşuat, la propriu şi la figurat, pe insulă. Şi totuşi: faptul că a avut loc, că nu a fost pregătită prea mult, că s-a derulat cât se poate de simplu, departe de pompa descinderilor pontificale, că a avut o dimensiune inter-confesională şi inter-religioasă deopotrivă, că a arătat cum se face politică aplicată, întărind primatul realităţii asupra ideologiei şi crescând astfel presiunea moralei – toate acestea transformă vizita într-un exemplu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ