“Economiile” unor români din…Pana…m(e)a

0
4470

Noi nume de politicieni și oameni de afaceri descoperiți în scandalul Panama Papers, așa cum a fost denumită scurgerea de informații din paradisul fiscal, descoperiți în urma unei investigații Digi 24.

Nicolae Badea şi Fathi Taher, doi dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din România, a căror avere totală ajunge la aproape 100 de milioane de euro, controlează împreună firma GRIRO SA. Fabrica face echipamente grele pentru rafinării şi are comenzi doar pentru export.

Om de afaceri de origini iordaniene, Fathi Taher a cumpărat în 2004 fosta fabrică de utilaj greu Griviţa și achiziția de 12 milioane de euro a fost făcută prin intrermediul companiei iordaniene Quatron International Investment CO. În 2006, în acţionariatul companiei care a devenit GRIRO SA a fost cooptat, printr-o majorare de capital, un offshore din Panama, Rhapsody Services Limited. Societatea anonimă din Panama deţine 31,84% din acţiunile GRIRO, iar Quatron International Investment CO – 35,2%.

„Rhapsody din Panama nu e din Panama, proprietarul e din Dubai. Dumneavoastră aţi văzut Panama, mergeţi mai departe şi o să găsiţi că proprietarul offshore-ului din Panama e o firmă din Dubai. Relaţia cu Dubai e domnul Badea”, a spus Fathi Taher.

Nicolae Badea, fostul ginere al liderului comunist Ion Dincă, zis Teleagă, are afaceri în alimentaţie, IT, imobiliare și industria hotelieră. Acesta a devenit cunoscut după ce a fost acţionar şi administrator la clubul de fotbal Dinamo Bucureşti. Sotia lui, Livia Oana Badea, avocat, apare la Registrul Comerţului ca reprezentant al offshore-ului Rhapsody Services Limited. Contactat de Digi24, Nicolae Badea nu a negat că ar fi în spatele off-shore-ului panamez. (…)

Offshore-ul panamez Rhapsody Services Limited este acţionar și în alte 12 firme româneşti: GRIRO SA, GRIRO Tower, Electrotrade România SRL, KlimaTech Distribution SRL, Dinamic Construction Design SRL, ASGO Telecom SRL, Sphera Software SRL, Expotek SRL, ALL COM Servicii SA, Info Rural SA, Elicom SRL şi Elicom Connect SRL. Companiile activează în domenii diverse precum construcţii grele, imobiliare, telecomunicaţii, internet, construcţii, comerţ cu electronice şi electrocasnice. În cadrul firmelor apare, direct sau ca reprezentant al altor acţionari, Nicolae Badea.

(…) INTEGRAL PUTEȚI GĂSI INVESTIGAȚIA DIGI 24 AICI

Khalil Abi Chahine este născut în Liban, are cetăţenie canadiană şi locuieşte în România.

Romanel International Group SA. ocupa locul doi în topul firmelor româneşti cu acţionari panamezi, iar in 2014 a avut o cifră de afaceri de aproape 19 milioane de euro.

Compania, funcţionala din 1993, este al doilea mare producător de lemn alb şi lemn de fag din România. În 2004, în acţionariatul firmei erau două off-shore-uri cu nume similare – Universal Trading Company SAL din Liban, cu 96,62%, şi Universal Trading Company T.S Corp, din Panama, cu 2,16%. Restul de acţiuni erau deţinute de trei oameni de afaceri libanezi – Michel Abi Chahine, Khalil Abi Chahine, tată şi fiu, şi Hassan Faisal Sinno, reprezentant al uneia dintre cele mai vechi familii din Liban.

Pe 17 mai 2006, Khalil Abi Chahine renunţă la offshore-ului panamez si tatăl lui se retrage de tot din afacerea Romanel. Aşa se face că toate acțiunile offshore-ului panamez ajung la familia Sinno și la Sulaiman A.Al Muhaidib. La acel moment, averea lui era estimată la 3,4 miliarde de dolari.

Sulaiman A.Al Muhaidib, preşedinte al conglomeratului saudit Abdul Kadir Al Muhaidib & Sons, fondat acum 70 de ani, este specializat și în servicii financiare, imobiliare și deține acțiuni la companii strategice din Arabia Saudită și Orientul Mijlociu. Sulaiman A.Al Muhaidib face parte și din consiliul director al Saudi Arabian Bank (SABB), banca afiliată holdingului britanic bancar HSBC.
(…)

La trei săptămâni după ce Sulaiman A AL Muhaidib intră în acţionariatul offshore-ului panamez Universal Trading Company T.S Corp, Michel Abi Chahine şi fiul său încep să-şi vândă acţiunile de la firma românească Romanel către societatea anonimă.

Din ianuarie 2007 până în august 2015, Universal Trading Company T.S Corp din Panama îşi majorează participaţia la Romanel cu aproape 10 milioane de dolari. Offshore-ul din Panama preia controlul firmei Romanel: ajunge să deţină 86,4% din acţiuni. Universal Trading Company SAL din Liban rămâne cu 13,5%, iar familia Sinno mai are sub 1 la sută.(…)

Contactaţi de reporterii Digi 24, reprezentanții Romanel International Group SA nu au oferit niciun punct de vedere.(…)

Khalil Abi Chahine a fost acţionar minoritar şi în această firmă.

Omul de afaceri libanez apare, în 2014, în dosarul Microsoft. El ar fi intermediat o mită de câteva milioane de dolari printr-un alt offshore, Menedil Associated SA.
(…)

Contactat de reporteri de la Digi 24, Khalil Abi Chahine nu a dorit să ofere un punct de vedere.
(…)

Lucian Despoiu este unul dintre cei mai importanţi consultanţi politici implicaţi, în ultimii zece ani, în campaniile online ale unor lideri PNL și PSD.

Printre politicienii pentru care a lucrat grupul său de firme se numără foştii lideri de partid Călin Popescu Tăriceanu şi Crin Antonescu, foştii primari Radu Mazăre şi Andrei Chiliman şi mai mulţi parlamentari. Unul dintre ei, senatorul Tudor Chiuariu, este cel a cărui societate de avocatură a găzduit o vreme sediul social al companiei Kondiment Communication.

Firma înfiinţată în 2010 de un offshore din Hong Kong reprezentat de Lucian Despoiu figurează astăzi sub numele Posada Global Invest SRL si are sediul într-un apartament din centrul Capitalei. Din 2011, un offshore panamez deţine jumătate din acţiunile firmei.

BENROSE INVESTMENTS CORP a fost înființata de firma de avocatură Mossack Fonseca și este condusa, oficial, de o femeie din Panama, Leticia Montoya.

După ce a cedat panamezilor 50% din acţiuni, Lucian Despoiu a rămas cu 45%. Al treilea partener din POSADA GLOBAL INVEST este Alina Teodorescu, sora lui Lucian Despoiu şi administratorul companiei româneşti.

În termeni financiari, cifra de afaceri a SRL-ului de la Bucureşti în care activează 6 angajaţi a crescut constant în perioada 2010-2014, concomitent cu pierderile declarate. De la zero, volumul afacerilor derulate a urcat în cei cinci ani până la 1,4 milioane de lei. Pierderile asumate în bilanţurile depuse la Fisc au ajuns, însă, să depăşească cifra de afaceri de mai bine de două ori, până la 3,5 milioane de lei.

În ciuda situaţiei financiare, firma nu a fost închisă, ci cooptată în alte afaceri: o reţea de ecrane publicitare din staţiile de metrou şi din aeroporul Otopeni, o agenţie de publicitate şi un portal de licitaţii publice.

Înainte de a înfiinţa Posada Global Invest, Lucian Despoiu s-a numărat printre fondatorii portalului eJobs şi a făcut comerţ online în parteneriat cu fotbalistul Adrian Mutu.

În 2015, pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru reţinerea la sursă şi neachitarea la timp către buget, în perioada 2010-2013, a unor taxe şi impozite pe care una dintre firmele sale le datora statului. Ca administrator al firmei Kondiment eGov, titulară a mai multor contracte cu statul, Lucian Despoiu a fost trimis în judecată, însă procesul a fost oprit după ce Curtea Cosntituţională a eliminat răspunderea penală în astfel de cazuri.

Din poziţia de director general al unei alte companii specializate în comunicare politică online cu subsidiare în Statele Unite, în Hong Kong şi în Filipine, Lucian Despoiu refuză o discuţie pe tema offshore-urilor care controlează companii româneşti.

Consultantul apare însă acționar în doar două firme românești, una dintre ele fiind chiar Posada Global Invest. A doua, cu același profil, se declară de asemenea în pierdere în singurul bilanț depus la Fisc. Lucian Despoiu a reprezentat, în schimb, de-a lungul timpului, entități cu asociați ascunși înregistrate în Hong Kong, dar majoritare în SRL-uri din România. Din 2015, este Consul Onorific în București al Republicii El Salvador, o altă jurisdicție offshore.

Tot o companie panameză cu acționari ascunși apare în parteneriat cu un alt important jucător din piața de publicitate online.

Dragoș Stanca este director general al Thinkdigital Internet & Advertising SRL și asociat în această agenție cu offshore-ul din Panama GLOBAL INTERNET MEDIA SA. Nu a dorit să apară într-un interviu filmat pe această temă.
(…)

Societatea anonimă deține doar 21% din SRL-ul românesc, însă reprezentantul său, Adrian Stănescu, este atât membru al Consiliului de Administrație al Thinkdigital Internet & Advertising SRL, cât și fondatorul agenţiei de publicitate.

Intrat în afaceri în anul 2002 în parteneriat cu liberalii Sebastian Vlădescu şi Cristian Boureanu, într-o firmă care organiza spectacole, Adrian Stănescu a activat în ultimii 14 ani în domeniul consultanţei, al imobiliarelor şi al publicităţii. Din 2012 , apare în companii româneşti ca împuternicit al unui offshore din Cipru, iar din 2014 este cel care reprezintă GLOBAL INTERNET MEDIA SA din Panama.
Adrian Stănescu a refuzat, de asemenea, un interviu filmat, dorind, în schimb, să-şi precizeze în scris rolul în offshore.(…)

DNA: Destiny Development INC, firmă din Panama a lui Viorel Hrebenciuc
Viorel Hrebenciuc, fostul lider PSD, parlamentar de Bacău timp de 14 ani, fost şef de campanii prezidenţiale ale social democraţilor, ar avea şi el un offshore în Republica Panama cu sediu social în Elveţia, conform procurorilor DNA.
Informaţiile apar în dosarul Poşta Română.

„Din conturile Real Phone SRL, Emmanouil Sorillos a făcut plăţi pentru consultanţa către Destiny Development INC., o firmă din Panama a lui Viorel Hrebenciuc, cu sediul social în Elveţia (8 Place Bel Air, PO Box 1092, 1260 Nyon 1, Elveţia ), înfiinţată de Miruna Ana Klaus (Aceasta e cea care s-a ocupat de operaţiuni de cont prin paradisuri fiscale ale familiei Hrebenciuc). Destiny Development INC a desfăşurat operaţiuni bancare externe (plăţi/ încasări) în relaţia cu Domeniile Viticole Tohani SRL, Real Phone SRL, RO-Lion Foods SRL. Destiny Development INC a avut ca împuternicit în România pe Ionuţ Bogdan Niţă, vărul primar al lui Andrei Hrebenciuc”, se arată în rechizitoriul DNA.

Destiny Development INC este o societate anonimă înfiinţată în Panama în 2008 şi acţionară din 2011 a fabricii din Bacau Ro Lion Foods SRL. Societatea se ocupă cu producţia şi conservarea carnii, în special a celei din vită, şi exportă conservele în Europa, Africa și Orientul Mijlociu. Fabrica din Bacău are ca acţionar principal, cu 56%, offshore-ul D.C.D Limited înregistrat în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, iar societatea anonimă din Panama deţine 19% din acţiuni.
Dacă în perioada 2011-2013, datele oficiale aratau că Ro Lion Foods SRL din Bacău a avut piederi de peste 500.000 de euro, anul 2014 a fost pentru fabrica de conserve din Bacău, cu 54 de angajaţi, singura perioadă cu profit declarat: 5557 de euro.

În februarie 2015, fabrica din Bacău a demarat un proces în justiţie pentru a-şi exclude asociatul Destiny Developement INC, offshore-ul din Panama, din firmă. Speţa este pe rolul Tribunalului Neamţ.

Nici Viorel Hrebenciuc, nici Cristinel Munteanu, reprezentantul Ro-Lion Foods SRL, nu au dorit să ofere un punct de vedere.

Legătura dintre fiul lui Adrian Năstase și Panama

Fiul cel mare al fostului premier Adrian Nastase, Andrei, a fost legat de o afacere ajunsă în Panama.

Pe 14 ianuarie 2009, RODRAG.TRADE.CO. SRL era o firmă relativ veche în România. Îşi schimbase denumirea de două ori şi avusese, de-a lungul celor 13 ani de activitate, 10 acţionari. Se ocupase, pe rând, de producţia agricolă, comerţ sau import-export en gros și en detail. Firma a avut sediul social pe Șoseaua Nordului la numărul 7, pe malul lacului Herăstrău.

Pe 15 ianuarie 2009 , la Registrul Român al Comerţului apare un act prin care pachetul de acţiuni se împarte în mod egal între Andrei Năstase și Horia Miron Constantinescu, un prieten al lui.

Noii acţionari cer mutarea sediului social tot pe Șoseaua Nordului, dar la numărul 1. Încep construcția Bonton Palace – un restaurant exclusivist, exact pe marginea lacului. Autorizația de construire, emisă pe 8 ianuarie 2010, este semnată de primarul Andrei Chiliman.

Clubul este menţionat într-un raport din 2011 al Inspectoratului de Stat în Construcţii, care arată că Rodrag Trade Co SRL ar fi făcut ilegal lucrări de amenajare.

„Dacă îl găseaţi pe Ivan Turbincă în locul mamei mele, atunci da… Mama mea pentru mine este sfântă. Cu ea am început să lucrez în viaţă, cu ea am început să construim. Este un profesor universitar care trăieşte dintr-o pensie mare dată de statul român, undeva la 900 sau 1000 de RON, și noi am plecat împreună. N-am altcuiva cui să las şi n-am pe cine să las pe altcineva decât familia mea lângă mine”, spune Horia Constantinescu, om de afaceri.

Pe 22 aprilie 2009, Andrei Năstase se retrage din firmă şi îşi cesionează acţiunile Corneliei Maria Petreanu, mama partenerului său de afaceri, Horia Constantinescu. Ea avea, la data tranzacţiei, 68 de ani. O săptămână mai tîrziu, la adresa din Şoseaua Nordului mai sunt înregistrate două firme. Amândouă o au printre acţionari pe viitoarea soţie a lui Horia Constantinescu.

Restaurantul Bonton funcţionează acum prin una din aceste firme, Maison de Karin Nordului SRL. Această companie are 200.000 de lei datorii la ANAF şi e, teoretic, în procedură de executare silită.(…)

În prezent, potrivit Registrului Comertului, societatea Rodrag Trade Co SRL este administrată doar de Horia Constantinescu. Acţionar principal este un offshore din Panama – Prival Consultants S.A. Firma a fost înregistrată în 2012 de Bufete MF&CO – societate de avocatură parte a grupului Mossack Fonseca.

În octombrie 2014, în structura Prival Consultants S.A. intră Ilinca Sofia Callau (preşedinte), Laura Cristina Ciortea (secretar) şi Cornelia Maria Petreanu (trezorier).
Cu un an înainte, în octombrie 2013, potrivit Registrului Comertului din Romania, Cornelia Maria Petreanu şi Horia Constantinescu îşi cesionaseră acţiunile offshore-ului din Panama, care ajunsese să deţină astfel 100% din RODRAG.TRADE.CO. SRL.(…)

De un off-oshore din statul Panama este legată şi societatea Agrement Serv SRL, controlată tot de prietenului lui Andrei Năstase, Horia Constantinescu.
La fel ca în cazul societăţii care administrează Restaurantul Bonton, în aceeaşi zi, 23 octombrie 2013, în structura Agrement Serv SRL apare un offshore înfiintat tot de Mossak Fonseca.

Adswood Holding S.A. îşi schimbă structura acţionariartului în Panama, tot în octombrie 2014, ca şi Prival Consultants SA. Şi în această firmă sunt Ilinca Sofia Callau (preşedinte), Laura Cristina Ciortea (secretar) şi Cornelia Maria Petreanu (trezorier).

Agrement Serv SRL administează din 2002 fostul ştrand Străuleşti şi terenul aferent. Perimetrul se suprapune cu planurile de extindere ale Magistralei 4 de metrou in zona de nord a Capitalei cu încă două stații – Laminorului și Străulești.
Exproprierea impusă de stat este subiectului unui proces la Tribunalul Bucureşti intentat în 2013 de Agrement Serv SRL. Societatea susține că preţul oferit de Metrorex este prea mic şi cere, pentru terenul aferent viitorului depou Străuleşti şi a parcării publice aferente, 2,5 milioane de euro.
(…)
Agrement Serv SRL, al cărui administrator este Horia Constantinescu, are în concesiune şi o parte din plaja Costinesti.
Agrement Serv SRL are 11 angajați şi, potrivit Ministerului de Finanțe, în 2014 a înregistrat datorii de peste 6,5 milioane de lei. Societatea figurează ca fiind în procedură de executare silită, declanşată de ANAF, pentru neplata asigurărilor sociale. Suma pe care trebuie să o recupereze statul este de aproape 200.000 de lei.
Horia Constantinescu ar fi şi în spatele BonTon Chalet, construit în 2012 la baza pârtiei Azuga. Hotelul este controlat de societatea Bonton Chalet SRL, în structura căreia este unic acţionar Elena Constantinescu, soţia lui Horia. Conform datelor oficiale, hotelul are un singur angajat şi nu are profit.
În 2014, BonTon Chalet a raportat o pierdere de aproape 250.000 de lei. Pe pagina oficială a hotelului sunt postate fotografii de grup de la petreceri, inclusiv de la Revelionul trecut, în care apar, pe lângă Horia Constantinescu, Andrei şi Mihnea Nastase. Contactat de Digi24, Andrei Năstase a refuzat să acorde un punct de vedere.

Românii care se ascund în Panama

Inigo Herrera Martinez de Campos este un celebru om de afaceri, avocat și politician spaniol. A fost deputat al Partidului Popular al premierului Mariano Rajoy, timp de trei legislaturi, și trezorier al partidului. Politicanul este fiul unui marchiz, este căsătorit cu fiica unui baron și are reședința în Punta del Este, Republica Uruguay. El este acţionar într-o firmă românească de imobiliare, alături de cinci offshore-uri panameze, toate înfiinţate de celebra firma de avocatură Mossack Fonseca.

ERH Grup Holding SRL a fost înființată în 24 ianuarie 2005 de doi bucureşteni, la parterul unei case. O lună mai târziu, cei doi cedează toate acțiunile catre șase offshore-uri înființate de Mossack Fonseca cu maximum patru luni înainte.
În 2008, două dintre cele șase offshore-uri panameze încep să vândă acţiunile de la ERH Grup Holding SRL unor firme şi persoane cu cetăţenie spaniolă. În ERH Grup Holding SRL mai rămân astfel doar cinci offshore-uri, care au 55% din firmă. Restul de 45% sunt deţinute de trei firme spaniole şi două persoane din Spania. Politicianul Inigo Herrera Martinez de Campos este unul dintre acționarii ERH Grup Holding SRL, din care deţine 10 procente, pe care le-a cumpărat de la unul din offshore-urile Mossack Fonseca.

În 2014, ERH Grup Holding SRL a avut o pierdere de peste 26.000 de euro, avea datorii de peste 2 milioane de euro şi niciun salariat. La sediul societăţii comerciale îşi desfăşoară activitatea o firmă de IT care a închiriat întreg imobilul încă din 2013. Contactaţi de Digi 24, reprezentanţii ERH Grup Holding SRL nu au dorit să ofere niciun punct de vedere.

În România mai există încă alte patru offshore-uri înfiinţate de Mosak Fonseca. Împreună cu cele cinci societaţi anonime acţionare ale ERH Gruop Holding SRL, cele nouă offshrore-uri înfiinţate de Mossak Fonseca deţin cinci firme românești.
Majoritatea sunt conduse prin aceiaşi şapte interpuşi, persoane sau alte societăți anonime panameze: Letitia Montoya, Francis Perez, Marta Edghill, Imogene Wilson, Yvette Rogers, Dulcan INC și Winsley Inc.
(…)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here