Fotbal si economie – Credite ipotecare 77 miliarde – Finantare start-up-uri 0 (zero)

0
1989

„Meditând la dezbaterile iscate în jurul legii dării în plată, mi-am amintit una din caracteristicile activității bancare contemporane: zero interes pentru finanțarea inițiativei antreprenoriale. În schimb, băncile sunt extrem de dornice să finanțeze achiziția de case. Acum, din punct de vedere economic, acest tip  de credit (ipotecar) este un credit de consum. Care este destinația imobilelor cumpărate de popor? Aceea de locuințe. Prin urmare nu este nici o diferență între creditul ipotecar, creditul auto sau creditul pentru cumpărarea unei mașini de spălat – că tot făcea referire M. Isărescu la aceste lucruri. Toate sunt credite de consum. Scopul creditului ipotecar nu este să injecteze capital într-o activitate care să aducă profit în viitor; scopul lui este să asigure cuiva un living decent, o baie cu spoturi în tavan și o bucătărie mobilată modern – hai, eventual și un loc pentru grătar.

Vedem, așadar, că băncile nu sunt interesate să finanțeze investițiile. În țara în care ne plângem că nu avem suficiente investiții, băncile sunt primele care ocolesc subiectul, deși în calitatea lor de intermediari ai capitalului ar trebui să fie cele mai interesate de valorificarea acestuia. Fără investiții, fără aport de capital în structura de producție a economiei, productivitatea nu are cum să crească. Prin urmare, este la mintea cocoșului că, la nivel de țară, creditul ipotecar nu face decât să urce îndatorarea pe termen lung, din moment ce societatea nu este preocupată de alocarea resurselor în așa fel încât să obțină randamente superioare. Creditul ipotecar nu sporește bunăstarea națiunii pentru acest simplu motiv: nu crește productivitatea. Doar creditele pentru investiții, adică alocarea capitalului către cele mai rentabile procese de producție, sunt de natură să mărească producția totală și nivelul de trai general.

Creditul ipotecar este o mare capcană. La nivel individual, fiecare persoană crede că în următorii 30 de ani va avea de unde să plătească ratele la bancă (adică de 3 ori valoarea creditului). El/ea mizează că, dintr-un motiv misterios, salariile vor crește inevitabil astfel încât vor rambursa cu ușurință. Și s-ar putea ca în multe cazuri particulare, abnegația, talentul și puterea de muncă să atragă după sine creșterea salariului în viitor. Dar în general, la nivel de țară, acest lucru nu se poate întâmpla! Există o singură cale de creștere a producției/locuitor: investirea eficientă a din ce în ce mai mult capital. Iar creditul ipotecar contrazice acest deziderat, deoarece deturnează capitalul dinspre investiții către satisfacerea nevoilor prezente (consum). Astfel, nu este întâmplător că gradul de îndatorare a tot urcat în ultimele decenii peste tot în lume: oamenii ajung pur și simplu să-și rostogolească creditele sau să și le multiplice pentru a avea cum să-și finanțeze datoriile. Traiul pe datorie ajunge modus vivendi.

Citeste si  ANALIZĂ KEYSFIN: PERFORMANȚA ECONOMICĂ A JUDEȚELOR ÎN 2019. CARE SUNT CELE MAI PUTERNICE ȘI CELE MAI SLABE JUDEȚE DIN ROMÂNIA, ÎN FUNCȚIE DE CIFRA DE AFACERI A COMPANIILOR ÎNREGISTRATE.

Cum se face că am ajuns aici? Ei bine, creditul ipotecar este șmecherie de marketing. Bancherii sunt la fel ca ceilalți negustori – toți se laudă că au ceva nemaipomenit de vânzare, doar-doar vor pune mâna pe banii tăi. Așa ajungem să ne cumpărăm ultimul tip de telefon (ați dat precomandă pentru Samsung S7?!) sau jaluzele cu picățele care să se asorteze cu mobila. Ați face credit ca să vă cumpărați un S7 sau jaluzele cu picățele? Probabil că nu. Vedeți, bancherii sunt mai șmecheri decât negustorii de telefoane sau de jaluzele – vă conving să faceți credit pentru o casă! Adică să vă îndatorați pentru o sumă de sute sau mii de ori mai mare, în esență tot pentru a vă asigura confortul personal.

Iar bancherii câștigă dublu: nu doar că au dresat publicul să tremure de dorință pentru a-și procura „Acum, casa de vis!”. Dar, în același timp, creditele ipotecare sunt foarte ușor de gestionat! De așa ceva se pot ocupa chiar și absolvenții sistemului modern de educație (care dă rateuri peste tot în lume, dar în România și mai și). Păi se compară un credit de investiții cu un credit ipotecar?! La creditul de investiții trebuie să studiezi planul de afaceri (say what?), să înțelegi provocările și oportunitățile unei activități specifice, ale unei nișe de piață… în fine, trebuie să te pui în locul antreprenorului. Foooaarte complicat. Pe când la creditul ipotecar nu trebuie decât să faci dosare, conform normativelor băncii centrale; riscul lui Popescu este cam același cu riscul lui Ionescu, garanție există… în fine, „noi muncim cu drag și spor pentru al țării viitor”.

Citeste si  Japonia – scaderea cea mai mare a PIB din ultimii 40 de ani - 7,8 %

Și dintre toate creditele pentru investiții, cele dedicate pornirii unei afaceri sunt cele mai grele. Fiindcă nu ai un istoric al firmei, nu știi dacă producția respectivă va avea piață, habar n-ai despre capacitatea managerială a întreprinzătorului (în afară de câteva hârtii din dosar). Bancherii ar trebui să muncească o grămadă pentru a decide dacă o afacere merită sau nu pornită. Și ar trebui să aibă talent la… descoperit antreprenori talentați. Ceea ce este chiar foarte greu fiindcă,vorba aia, dacă bancherii ar fi avut atât talent atunci s-ar fi făcut ei înșiși antreprenori și ar fi câștigat mai mulți bani. Dar, vedeți bine, bankingul nu este pentru antreprenori, ci pentru legiunile de absolvenți de finanțe-bănci.

Faza este că fără startup-uri economia nu se reînnoiește. Rămâne anchilozată în vechi procese de producție. Fără startup-uri nu există competiție autentică, iar fabricile existente pe piață ajung ușor să formeze carteluri și monopoluri. Și uite așa, fără credite pentru investiții și fără startup-uri, nu doar că ratăm creșterea productivității, dar vom vedea cum aceasta scade – fiindcă cartelurile sunt foarte puțin interesate de eficiență. Noroc că mai sunt oameni care economisesc și investesc pe cont propriu, noroc că mai există capital privat pentru investiții – acești oameni și acest capital duc economia înainte. Imaginați-vă însă cum ar sta lucrurile dacă chiar am avea un sistem bancar autentic, o bursă funcțională, concurență deschisă!

Înțelegeți acum de ce bancherii se opun atât de tare legii dării în plată? De puturoși. Din păcate, nici susținătorii legii nu dau pe-afară de virtuți. Nu vedem în cazul lor mai multă viziune pe termen lung decât populism, mai multă înțelegere a mecanismelor economiei decât aprecierea propriilor interese personale. S-ar putea ca unii dintre ei, mai inocenți, să suferă de sindromul Stockholm..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here