Societatea mixtă include o fabrică auto, cu o capacitate de 150.000 de vehicule pe an. Deja Renault poate produce în Iran 200.000 de unități pe an. Rivalul Renault, grupul PSA Peugeot Citroen, a semnat un acord cu compania iraniană SAIPA pentru a investi 300 de milioane de euro în dezvoltarea și producerea a trei modele Citroen. Anul trecut, vânzările Renault pe piața iraniană au crescut cu 56%.
Revenirea mai multor companii
Companiile auto importante își pregătesc revenirea pe piața din Iran, după acordul istoric de la Viena privind programul nuclear iranian în schimbul eliminării sancțiunilor. Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piața auto europeană.