După doi ani de inflaţie negativă, indicele preţurilor de consum a revenit puternic pe plus în 2017

0
1384

Acest lucru s-a întâmplat în special în a doua parte a anului, în principal din cauza impactului cumulat al scumpirii alimentelor şi carburanţilor şi deprecierii leului în raport cu euro. Inflaţia anuală s-a încadrat anul trecut în coridorul-ţintă al Băncii Naţionale a României pentru prima dată din 2013. Pentru acest an, BNR reiterează că principalele riscuri în privinţa ţintei de inflaţie vin din direcţia cererii interne şi nu exclude noi creşteri de dobândă.

Rata anuală a inflaţiei a crescut, în luna decembrie, la 3,3%, de la 3,2% în noiembrie. În decembrie 2016, indicele preţurilor de consum raportat la decembrie 2015 a fost negativ, de minus 0,5%. Alimentele s-au scumpit, anul trecut, cu 4,07%, carburanţii cu 5,85%, iar energia electrică, gazele şi energia termică cu 7,73%.

BNR a decis, în şedinţa din 8 ianuarie, majorarea ratei dobânzii de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, la 2%, motivând decizia prin creşterea “cvasigenerală” a preţurilor de consum

Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR:

“Anul trecut ne-am încadrat în ţinta de inflaţie. Politica monetară dusă de banca centrală ajutat în mod firesc acest lucru, mai ales prin faptul că nu a reacţionat la diverse şocuri interne şi externe la care a fost supusă. Nu a fost modificată rata dobânzii de politică monetară nici atunci când a fost acţionat unul dintre cei mai puternici stimulenţi: reducerea TVA dublată de creşterea salariilor. Nici la şocurile temporare generate de creşterea preţurilor la alimente sau creşterea preţului petrolului pe plan internaţional, BNR nu a reacţionat direct printr-o creştere a ratei dobânzii de politică monetară. Toate aceste decizii au condus, în timp, la atingerea ţineti de inflaţie pe anul 2017”.

“În schimb, BNR a crescut la timp rata dobânzii de politică monetară, as spune eu, şi cred că e posibil să o mai crească în acest an. Atunci când anticipaţiile inflaţioniste au început să crească, BNR a majorat dobânda. Politica monetară este cea care a ajutat la menţinerea inflaţiei în ţintă şi mă aştept ca acest lucru să îl constatăm şi la finalul lui 2018”, a mai adăugat Lucian Croitoru.

Acesta a precizat, însă, că atingerea ţintei de inflaţie din acest an depinde de politicile macroeconomice, dar dacă vor exista şocuri în cererea agregată din alte politici decât cea dusă de BNR, sarcina de a atinge ţinta de inflaţie propusă pentru 2018 va deveni din ce în ce mai grea.

Ţinta de inflaţie a BNR este, începând din anul 2013, de 2,5% plus/minus 1 punct procentual. Marja de plus sau minus 1 punct vizavi de ţinta de 2,5% este o regulă stabilită de fiecare ţară în parte, în cazul României, coridorul fiind stabilit prin legea din august 2005 privind regimul de întărire al inflaţiei.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here