Drept şi economie

0
1861
Drept şi economie

O normă juridică are două consecințe. Cea mai stringentă dintre ele se referă la identificarea celui care trebuie să plătească dacă regula este încălcată și determinarea sancțiunii care trebuie plătită. Astfel, s-ar putea descrie o lege împotriva excesului de viteză ca o regulă ce prevede că orice persoană care este prinsă conducând cu mai mult de 55 mile pe oră pe autostrada Dan Ryan, trebuie să plătească 50 dolari orașului Chicago. Privită în acest fel, o lege a vitezei este pur și simplu o modalitate de creștere a veniturilor și un „bilet” pentru viteză, un fel de factură fiscală specială. Dar nu acesta este motivul pentru care există cea mai mare parte a legilor împotriva vitezei. Scopul lor nu este acela de a impozita excesul de viteză, ci acela de a-l preveni. Aprobăm astfel de legi, deoarece credem că este mai puțin probabil ca o persoană să conducă un vehicul cu viteză în cazul în care una dintre consecințele acestui act este o amendă. Analiza economică a dreptului are de-a face cu norme juridice, adoptate de către parlament sau de către instanțele de judecată.

Acestea nu sunt privite ca o modalitate de a împărți recompense și pedepse pentru cei care le merită, ci ca un sistem de stimulente menite să afecteze comportamentul. Teoria economică este utilizată pentru a prezice modul în care indivizii raționali vor răspunde la aceste norme și care vor fi consecințele. Acest mod de a gândi în privinţa legii, precum și concluziile pe care le implică, sunt evidente în cazuri cum ar fi legea privind excesul de viteză. În alte cazuri, analiza și concluziile sunt mult mai puțin evidente.

Luăm în considerare o ordonanță care restricționează condițiile din contractele de închiriere. Să presupunem că administraţia oraşului Chicago interzice orice contract de închiriere a unui apartament care permite proprietarului să evacueze chiriașul fără a-i da un preaviz de cel puțin șase luni. O consecință evidentă este avantajarea chiriaşilor, deoarece aceștia au acum o garanţie de șase luni, în timp ce proprietarii sunt dezavantajați, deoarece este nevoie de mai mult timp pentru a evacua chiriașii nedoriți.

Cu toate că este evident, probabil că acest lucru nu este adevărat decât pe ​​termen foarte scurt. Argumentul omite efectul regulii asupra comportamentul proprietarilor și chiriașilor. Prin creșterea costurilor pe care proprietarii de apartamente trebuie să le suporte și prin majorarea valorii apartamentelor închiriate, regula crește chiria la nivelul corespunzător căruia numărul de apartamente oferite de către proprietari este egal cu numărul cerut de chiriași.

În cel mai simplu caz, în situația în care costurile de garanţie suplimentară sunt aceleași pentru toți proprietarii, iar beneficiile sunt aceleași pentru toți chiriașii, se poate demonstra că legea nu are nici un efect sau faptul că situația ambelor părți se va înrăutăți. În cazul în care beneficiile care decurg din garanţia suplimentară de care beneficiază chiriașii depășesc costurile pentru proprietari, regula nu are nici un efect. Proprietarii ar oferi garanția chiar și fără existența acestei norme, deoarece chiriașii sunt dispuși să plătească mai mult pentru aceasta decât l-ar costa pe proprietar. În cazul în care beneficiul garanţiei suplimentare pentru chiriași este mai mic decât costul acesteia pentru proprietari, regula conduce la o situație mai proastă pentru ambele părți. Proprietarii primesc o chirie mai mare, dar nu suficientă pentru a compensa costurile de asigurare a garanţiei. Chiriașii primesc garanţia, dar plătesc mai mult decât trebuie pentru aceasta.

Citeste si  De ce ar trebui ca România să intre în Uniunea Bancară chiar și fără a adopta moneda euro

Se pot imagina situații mai complicate dacă restricția avantajează chiriașii în detrimentul proprietarilor, sau proprietarii în detrimentul chiriașilor, sau unii proprietari (sau chiriași) în detrimentul altora, dar nu există nici un motiv special, să se dorească un astfel de efect. Rezultatul tipic al unei astfel de restricții privind condițiile contractelor, pentru locuințe de închiriat sau alte lucruri, este un cost net, plus redistribuirea mai mult sau mai puțin aleatorie a bogăției. Este ca şi cum o lege prevede ca toate autoturismele să fie echipate cu aer condiționat și casetofoane stereo. Rezultatul nu constӑ în faptul că indivizii obțin facilități suplimentare gratuit, dar în faptul că unii obțin și platesc pentru facilitățile pe care le-ar fi cumpărat oricum, în timp ce alții sunt nevoiți să cumpere bunuri care merită mai puțin decât au costat.

Deci, o implicație a analizei economice a dreptului este o prezumție în favoarea libertății contractului – norma legală care permite părților unui contract să stabilească orice condiții reciproc acceptabile și care vor fi puse în aplicare de către instanțele de judecată. Această prezumție nu este întotdeauna adevărată. Este posibil să se construiască argumente economice împotriva libertății contractuale în situații particulare. Dar aceste argumente depind de existența unor forme de eșec al pieței, cum ar fi o externalitate (o situație în care contractul lui A cu B, impune costuri pentru C). De exemplu, instanțele nu vor  pune în aplicare un contract care vizează comiterea unei crime.

În dreptul contractual, ca și în multe alte domenii ale dreptului, analiza economică afectează nu numai concluziile referitoare la ceea ce ar trebui să fie legea, ci întreaga formă a argumentelor pe care se bazează astfel de concluzii. Pentru a decide împotriva sau pentru legile care prevăd condiții „pro-chiriaș” în cazul închirierilor, un non-economist trebuie să știe doar dacă legea este în favoarea chiriașilor sau proprietarilor. Pentru economist acest lucru este aproape irelevant, deoarece odată ce efectul restricțiilor legale de tip „pro-chiriaș” asupra chiriilor este luat în considerare, nu există nici un motiv pentru care s-ar anticipa ca acestea să genereze beneficii pentru chiriaşi.

Acesta este un exemplu de aplicare a economiei pentru analiza normelor juridice. De-a lungul ultimilor douăzeci de ani, argumente economice au fost utilizate pentru a analiza consecințele unei varietăți de norme juridice, inclusiv standardele de probă, normele de probă, normele-daune pentru încălcarea contractului, norme de neglijență pentru prejudicii, și multe altele. Un important și controversat element al acestei lucrӑri este afirmația potrivit căreia normele juridice sunt, sau ar trebui să fie, concepute pentru a maximiza eficiența economică, adică pentru a face „plăcinta” cât mai mare cu putinţă (vezi Eficienţa). Judecătorul Richard Posner, de exemplu, a susținut că dreptul comun, set de doctrine juridice, care a evoluat din decizii date de către judecători, tinde să fie eficient, că multe din normele elaborate de către instanțe seamănă foarte mult cu cele propuse de către un economist pentru proiectarea unui sistem juridic pentru a maximiza eficiența economică.

Citeste si  ANALIZĂ KEYSFIN: PERFORMANȚA ECONOMICĂ A JUDEȚELOR ÎN 2019. CARE SUNT CELE MAI PUTERNICE ȘI CELE MAI SLABE JUDEȚE DIN ROMÂNIA, ÎN FUNCȚIE DE CIFRA DE AFACERI A COMPANIILOR ÎNREGISTRATE.

Luӑm în considerare, de exemplu, problema neglijenței. Să presupunem că am să iau unele măsuri care vor cauza daune pentru tine. În multe, dacă nu în toate situațiile voi fi obligat să plătesc pentru daunele provocate ţie numai dacă acțiunea mea a fost neglijentă. În conformitate cu definiția neglijenței propusă de judecătorul Learned Hand, eu sunt neglijent dacă aș fi putut împiedica accidentul la un cost care este mai mic pentru mine decât beneficiul așteptat prin prevenirea lui.

Să presupunem că, dacă nu am verificat frânele există o șansă de 10% ca mașina mea să derapeze și sa provoace daune de 1.000 $. Dacă am verificat frânele, șansa este redusă la zero, astfel încât beneficiul așteptat este de 0.10 × 1.000 dolari = $ 100. În cazul în care costul de verificare este mai mic de 100 dolari, atunci, conform regulii, eu sunt neglijent dacă nu am verificat frânele, și voi fi răspunzător pentru orice accident care ar rezulta. În cazul în care costul este mai mare de $ 100, atunci eu nu sunt neglijent și nu voi fi răspunzător. Acest lucru arată foarte mult ca o regulă destinată să producă rezultate eficiente. În cazul în care costul precauției este mai mare decât beneficiul, atunci, luând măsurile de precauție este mai rău, așa că nu ar trebui să fiu pedepsit pentru că nu am luat măsurile de precauție – chiar dacă rezultatul este un accident.

O analiză similară poate fi aplicată în cazul „biletelor” pentru excesul de viteză. Am susținut mai devreme că scopul legilor privind excesul de viteză nu a fost de a colecta bani, ci de a preveni excesul de viteză. Am fi putut face cu siguranță acest lucru mai eficient, dacă am fi aplicat pedepse mai severe. Dacă fiecare vitezoman ar fi spânzurat sau dacă fiecărui vitezoman i-ar fi confiscată mașina, numărul de vitezomani s-ar apropia rapid de zero.

O explicație a motivului pentru care nu urmăm o astfel de politică este că nu dorim să eliminăm orice exces de viteză – doar excesul „ineficient” de viteză. Pedepsim excesul de viteză, deoarece se impune un cost, dacă probabilitatea producerii unui accident este în creștere. În unele cazuri, acest cost merită să fie plătit.

Ceea ce sugerează aceste exemple este faptul că multe aspecte juridice pot fi analizate din punct de vedere economic, precum și faptul că normele juridice existente au de multe ori sens din punct de vedere economic. Desigur, o analiză economică completă a neglijenței sau amenzilor de circulație, sau o descriere completă a legii în cauză, ar fi mult mai complicată decât schița dată aici.

Economia a adus o contribuție substanțială la înţelegerea legii din punctul nostru de vedere, dar legea a contribuit de asemenea la înţelegerea economiei de cӑtre noi. Studiul legii oferă economiștilor o oportunitate de a îmbunătăți înțelegerea unora dintre conceptele care stau la baza teoriei economice. Exemplul cel mai notabil este lucrarea de la Universitatea din Chicago a economistului Ronald Coase. Acesta a primit Premiul Nobel pentru economie, în 1991, pentru folosirea ideilor bazate pe studiul dreptului faptelor condamnabile pentru a revoluționa zona corespunzătoare a economiei – teoria externalităților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here