Domnul GHEORGHE HUJA, primar al oraşului Cisnădie, prin el însuşi devenit Onorabil de Valea Argintului, ne ignoră!

6
3938

Vineri, 6 august 2019, la ora 17:26 a expirat termenul legal, de 10 zile, în care Onorabilul domn Gheorghe Huja, primarul oraşului Cisnădie, era obligat să ne răspundă la întrebările adresate în baza Legii 544/2001. Acest fapt ar putea să vorbească chiar mai mult decât şi-ar dori domnia sa, despre respectul pe care îl are faţă de semeni, faţă de presă şi nu în ultimul rând, faţă de lege. Demersul meu a fost unul sincer şi deschis, care a vizat doar binele comunităţii cisnădiene, lucru pe care mi-ar fi plăcut să-l fi înţeles şi primarul Cisnadiei, autoproclamatul Cetăţean de Onoare, Gheorghe Huja.

Domnule primar,

Aş putea să înţeleg că poate v-au deranjat întrebările punctuale pe care vi le-am transmis prin mail, în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, dar aveţi obligaţii pe care trebuie să le respectaţi. Mai jos găsiţi numai două articole din legea invocată, care fac referire directă la obligativitatea pe care o au autorităţile şi instituţiile publice de a furniza toate informaţiile solicitate. Nu am văzut nicăieri, în lege, nicio referire la faptul că dacă primarul este şi Cetăţean de Onoare, poate să refuze să răspundă.

„Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, consolidată 2009

Art. 6
(1) Orice persoană are dreptul să solicite şi să obţină de la autorităţile şi instituţiile publice, în condiţiile prezentei legi, informaţiile de interes public.
(2) Autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informaţiile de interes public solicitate în scris sau verbal.

(3) Solicitarea în scris a informaţiilor de interes public cuprinde următoarele elemente:
A) autoritatea sau instituţia publică la care se adresează cererea;
B) informaţia solicitată, astfel încât să permită autorităţii sau instituţiei publice identificarea informaţiei de interes public;
C) numele, prenumele şi semnătura solicitantului, precum şi adresa la care se solicită primirea răspunsului.

Art. 7
(1) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să răspundă în scris la solicitarea informaţiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcţie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare şi de urgenţă solicitării. În cazul în care durata necesară pentru identificarea şi difuzarea informaţiei solicitate depăşeşte 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiţia înştiinţării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile.
(2) Refuzul comunicării informaţiilor solicitate se motivează şi se comunică în termen de 5 zile de la primirea petiţiilor.
(3) Solicitarea şi obţinerea informaţiilor de interes public se pot realiza, dacă sunt întrunite condiţiile tehnice necesare şi în format electronic.”

Până la urmă, este vorba despre transparentă decizională, onorabile domn Huja dar, nu-i aşa că nu vă pasă? Probabil, consideraţi că sunteţi veşnicul stăpân al Cisnadiei şi nimic nu vă poate atinge, lucru uşor de înţeles din modul autocratic și discreționar  în care conduceţi comunitatea, datorat, în primul rând, „norocului de a avea majoritate în consiliul local”, dupa cum spuneati  într-un interviu acordat în anul 2017 publicaţiei Turnul Sfatului... „Toate proiectele de pe raza orașului Cisnădie sunt ideile mele. Nu am avut un strateg care să îmi spună ce să fac. Am vrut să închid centrul, am băgat buldozerul și am făcut-o. Am avut norocul că am avut o majoritate în Consiliul local și am putut să îi lămuresc”.  Mai limpede de atât, nici nu se putea!

Vă informez că, totuşi, câteodată, ar trebui să vorbiţi, atunci când vi se solicită informaţii despre modul în care au fost şi sunt cheltuiţi banii publici. Nu o spun eu… O spune LEGEA mai sus menţionată!

Un fapt, demn de a fi remarcat, este că după ce v-am transmis articolul şi întrebările prin email, aţi publicat pe site-ul primăriei, „Raportul de activitate al primarului oraşului Cisnădie, pe anul 2018”. Târziu, la sfârşit de Gustar, 2019, dar apreciez minima dumneavoastră reacţie. Vă mulţumesc!

Constat că sunteţi un om puternic şi hotărât, domnule Huja! Cand vreti ceva, „bagati buldozerul”, nu-i asa? Vă sugerez, pentru că sunteţi primar în al doilea mandat, cu o mulţime de realizări măreţe la activ, autoproclamat Cetăţean de Onoare şi nu în ultimul rând, pentru că deja aveţi cunoştinţe în lumea artelor, să realizaţi alte câteva statui, câte una pentru fiecare intrare în oraş. Acestea ar trebui să fie numai ale dumneavoastră, pentru ca să vorbească, veşnic, urmaşilor, despre realizările obţinute şi eforturile uriaşe pe care le-aţi depus… Astfel, vă propun ca statuile să vă prezinte abordând o atitudine hotărâtă, specifică omului care „promite şi face”, pe chipul căruia să se citească limpede „sunt mândru că sunt cisnădian”, cu pieptul vânjos, dezvelit, traversat doar de eşarfa tricoloră de primar, îmbrăcat cu short de baie şi încălţat cu patine de gheaţă. Dacă simţiţi că ţinută în short de baie, cu bustul gol, nu vă avantajează, puteţi să apăreţi îmbrăcat într-un frumos halat de baie. Tot la SPA te va duce cu gândul… În mâna dreaptă veţi ţine o minge de handbal în timp ce cu stânga veţi arăta spre Cisnădie, aşa cum statuia ecvestră a lui Mihai Viteazu, din centrul oraşului, arată spre Şelimbăr. Pentru ca statuile să nu fi bătute de soare, ploi şi viscol aţi putea să le acoperiţi cu câte o poartă maramureşeană la care să fie ataşate câte două boxe de mare putere, din care să răsune, continuu, înregistrările live ale concertelor Deliei, Loredanei, Corinei Chiriac sau ale trupelor Direcţia 5, Compact, Taxi și Carla’s Dream. Vă propun, de asemenea, ca piesă de referinţă, care să domine lineup-ul difuzat, să fie „Cine m-a făcut om mare” despre care dumneavoastră spuneţi în raportul pe anul 2018, că „a rememorat trecerea anilor” dar care, în opinia mea, dincolo de orice conotaţii, ar trebui să fie dedicată tuturor cisnădienilor care, cu adevărat, V-AU FĂCUT OM MARE, oferindu-vă două mandate de primar, pană acum. Astfel, toată lumea ar putea afla, fără putinţă de tăgadă, că oraşul are handbal, SPA, ştrand şi patinoar dar mai ales, cui i se datorează toate aceste măreţe realizări.

Nu am înţeles ce legătură are Mihai Vitezu cu Cisnădia, mă gândesc că poate calul era de pe acolo, dar dumneavoastră sunteţi indisolubil legat de mirifica aşezare prin realizări vizibile la tot pasul, de la cimitir până la SPA, trecând pe la Sala Polivalentă şi pe la patinoarul, „la care se înghesuie şi sibienii”.

Pentru că am ajuns la patinoar, de care sunteţi tot atât de mândru ca de Sala Polivalentă, nu pot să nu vă întreb, bazat pe declaraţiile pe care le-ați oferit presei locale… Dumneavoastră realizaţi lucrări edilitare pentru localnici sau pentru sibieni, pe banii contribuabilului cisnădian? Mă gândesc că, la un moment dat, v-aţi spus… „Dacă domnul Johannis a plecat la Preşedinţie, lăsând oraşul fără patinoar, hai să fac eu unul pentru sibieni, că şi aşa Cisnădia este golită de tineretul care a luat calea străinătăţii!” Al cărui oraş, sunteţi primar, domnule Huja? Al Cisnadiei sau al Sibiului? Nu puteţi justifica o investiţie locală cu faptul că de aceasta beneficiază oameni din alte comunităţi.

Dacă tot am făcut referire la statuia lui Mihai Viteazu, sunteţi liniştit şi puteţi spune sincer că aceasta lipsea, cu adevărat, oraşului? Cred că umblau bieţii cisnădieni, de toate vârstele, trişti şi abătuţi, prin centrul oraşului, aşteptând cu nerăbdare momentul în care îl vor vedea pe marele domnitor, mândru pe calul său, arătând spre Şelimbăr… Probabil ca să ştie pe unde să meargă spre Dedeman, mă gândesc… Aş fi extrem de curios să văd nota de fundamentare bazată pe studiul de impact şi necesitate, care a generat acest proiect în valoare de 1.210.758 lei, aproximativ 270.000 euro, la cursul de schimb mediu, din anul 2018.

Revenind la handbal… Puternice, fetele aduse la C.S. Măgura! Merită din plin bugetul alocat!  În 3 ani au rupt porţile din moment ce anul trecut aţi achiziţionat altele. Asta este mai mult o glumă, suma nefiind foarte mare, 9.377 lei, adică vreo 2.000 de euro. Altceva mi-a atras atenţia şi anume suma de 92.400 lei alocată „reabilitării acoperişului Sălii de sport Măgura Cisnădie”. Este acelaşi lucru cu Sala Polivalentă? Dacă da, o astfel de alocare bugetară nu ar fi justificată, Sala Polivalentă, conform Legii nr. 163/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, se încadrează la categoria construcţii de importanţă B.

„II. Categoria de importanță B – Construcții de importanță deosebită

  1. Construcții cu funcții importante, a căror neîndeplinire implică riscuri majore pentru societate și natură, pe zone limitate.

Exemple: construcții din industria chimică; căi ferate, șosele, poduri, porturi și aeroporturi de interes național; baraje pentru acumulări mari de apă; construcții social-culturale cu aglomerări mari de oameni; stații de emisie de radio și televiziune.”

Conform aceleiaşi legi, aceste construcţii din categoria de importanţă B beneficiază de garanţie, din partea constructorului, timp de 5 ani.

„(3) Perioada de garanție se prevede în contractele încheiate între părți, în funcție de categoriile de importanță ale construcțiilor stabilite potrivit legii și va avea o durată minimă, după cum urmează:

 5 ani pentru construcțiile încadrate în categoriile de importanță A și B;

 3 ani pentru construcțiile încadrate în categoria de importanță C;

 1 an pentru construcțiile încadrate în categoria de importanță D. Perioada de garanție se prelungește cu perioada remedierii defectelor calitative constatate în această perioadă.”

Anul trecut Sala Polivalentă avea doar 3 ani de la inaugurare, iar anul acesta, abia 4… De ce nu aţi cerut ca reabilitarea acoperişului să se facă în baza garanţiei de bună execuţie, pe costurile constructorului? Sau acoperişul vine din 2004, când sala a făcut parte din proiectul cu cântec al celor 400 de Săli de sport construite de premierul Adrian Năstase? Când aţi realizat extinderea, pentru ca sală să devină „Templul handbalului Cisnădian”, nu s-a reabilitat şi acoperişul?

Un alt capitol interesant este Casa de Cultură, frumoasă, renovată și  cu statui… Şi de aici înţeleg că sunteţi un mare iubitor de sculptură… Aveţi gusturi alese, domnule primar! Şi aceste busturi, sunt convins că au fost cerute, cu insistenţă, mai ales de foştii angajaţi de la Textila Cisnădie, astăzi, pensionari.

Analizând cifrele obţinute în urma activităţii desfăşurate la Casa de Cultură am constatat, parcurgând raportul, că majoritatea manifestarilor organizate au generat pierderi! Adica, veniturile au fost mai mici decât cheltuielile! Despre ce fel de management vorbim, domnule primar? Nu ar trebui să existe o preocupare permanentă de maximizare a veniturilor din resurse proprii?  Îşi permite Cisnădia să-i plătească aproximativ 16.000 euro (72.920 lei) prin Casa de Cultură, Deliei Matache, pentru un concert în aer liber, de două ore? Delia este o mare artistă şi merită fiecare bănuţ, ca şi Loredana sau băieţii de la Carla’s Dream dar şi-a rezolvat Cisnădia toate problemele ca să invite şi să plătească onorariile acestora? Dacă dumneavoastră aveţi convingerea că totul este în regulă, putem spera că, în curând, îi veţi invita, să concerteze în Cisnădie, pe Robbie Williams, Metallica sau Armin Van Buuren, pentru că tot a declarat la Cluj, la Untold, că este îndrăgostit de România? Pe când Joe Bonamassa, care nu a concertat niciodată în România. Aţi putea înregistra o adevărată premieră! Ar putea să vă afle tot mapamondul!

Cele mai mari alocări bugetare merg către Cheltuieli cu personalul din Primărie, 9.032.027 lei şi catre Cheltuieli cu bunuri şi servicii – Primărie, 14.344.589,00 lei. Urmează handbalul, SPA-ul,  și așa mai departe. Dumneavoastră înşivă aveţi un salariu de bază, lunar de 13.520 lei (aproximativ 2.864,41 euro, la cursul de astăzi) iar viceprimarul Danuţ Mihai Filip, 11.440 lei (aproximativ 2.423,73 euro, la cursul de astăzi). La acestea, probabil, se adăugă diverse sporuri şi alte beneficii.

Din punct de vedere salarial, nici restul aparatului de conducere din Primăria Cisnădie, nu stă rău, ori, în aceste condiţii, nu credeţi că ar trebui să fiţi mult mai eficienţi, în beneficiul cetăţeanului cisnădian?

Citiți aici:

Transparenta veniturilor - 31.03.2019

V-aţi gândit, măcar o clipă, pentru că spuneţi că „toate proiectele de pe raza orașului Cisnădie sunt ideile dumneavoastră”, să construiţi un cămin pentru îngrijirea bătrânilor, din bani de la bugetul local, sau în parteneriat public-privat dacă la fonduri europene nu îndrăzniţi să apelaţi? Oare toţi aceşti bani cheltuiţi pe concerte, care se topesc, dispar, în două-trei ore, nu ar fi fost mai bine să fie direcţionaţi către o investiţie care i-ar ajuta pe seniorii cisnădieni rămaşi singuri acasă? O astfel de investiţie ar genera noi locuri de muncă şi sunt convins că v-ar aduce recunoştinţa oamenilor. Vă sugerez să luaţi în calcul şi această idee, ca alternativă, atunci când vă propuneţi organizarea unui nou concert. Cântăriţi, calculaţi şi vedeţi cum ar fi mai bine pentru comunitatea în slujba căreia vă aflaţi!

Vă aduc în atenţie, în acest sens, exemplul primarul oraşului Ştefăneşti din Judeţul Botoşani, Florin Butura, care a decis să nu mai organizeze Zilele Oraşului şi să folosească banii astfel economisiţi pentru cofinanţarea a numai puţin de 6 proiecte europene, accesate de administraţia locală pentru dezvoltarea oraşului.

Citiți aici:

https://adevărul.ro/locale/botoşani/primarul-romania-decis-foloseasca-banii-distractie-localnicilor-asfaltarea-strazilor-nu-mai-organiza-zilele-orasului-1_5d6d1f78892c0bb0c63a8551/index.html

Aţi înţeles, domnule Huja? Un primar de oraş (fostă comună, până în anul 2004), din Judeţul Botoşani, tot de la PNL, ca şi dumneavoastră, a întocmit 6 proiecte europene pentru dezvoltarea comunităţii! Oare cum o fi reuşit?! Nu sunteţi curios? Acest om a realizat că festivităţile organizate cu diverse prilejuri înseamnă doar bani aruncaţi şi a decis să îi folosească pentru investiţii în folosul comunităţii. Aceasta este atitudinea corectă şi responsabilă pe care trebuie să o aibă un ales aflat în slujba cetăţenilor care i-au dat votul! Sunteţi de acord, domnule primar, Cetăţean de Onoare al Cisnadiei?! Sunt bune si petrecerile, nimeni nu neaga acest lucru, dar dupa ce s-o gătat toată treaba. Întâi munca ș- apoi distracția, cum spune ardeleanul.

Am văzut că aţi alocat, anul trecut, Casei de Cultură, printre altele, un buget de 45.810 lei destinat achiziţionării unui grup electrogen. Asta îmi arată că aveţi, în viitor, planuri mari de concerte şi vreţi să vă asiguraţi backup-ul în cazul în care cade curentul, pentru că, probabil, nu au mai rămas bani şi pentru reabilitarea reţelelor electrice. Nu contează, cântec, joc şi voie bună, să fie! Fără număr şi mai ales, fără întreruperi, nu-i aşa?! Nu am nicio îndoială că anul viitor veţi candida pentru un nou mandat şi că deja aţi pregătit o adevărată explozie de manifestări cultural-artistice, pe gustul cisnădianului. În aceste condiţii, nu se ştie niciodată când veţi avea nevoie de grup electrogen. Îmi place că vă gândiţi la toate, domnule primar. Sunteţi un organizator de petreceri publice, desăvârşit, dar modul dumneavoastră de a face administrație se apropie mai mult de modelul „Las Fierbinți” decat de cel al unui „oraș european, din toate punctele de vedere”, așa cum spuneți ca va fi Cisnadia, în anul 2023, dupa implemetarea grandioasei strategii!

Vedeţi câte lucruri interesante reies din raportul dumneavoastră de activitate? În mod normal toate aceste investiţii, pe care le-aţi făcut, ar trebui să intre în atenţia autorităţilor statului, a Curţii de Conturi în primul rând, care, în urma unui control riguros, ar putea valida justa necesitate a lucrărilor şi modul judicios în care aţi cheltuit banul public. Această oportunitate ar trebui să vă bucure pentru că, astfel, aţi putea închide, definitiv, gura detractorilor. Sperăm ca birourile de presă ale autorităţilor, care monitorizează toate publicaţiile, să se autosesizeze şi să vă ajute, în acest sens, iar nouă sa ne ofere raspunsuri la întrebarile adresate la care, dumneavoastră, ați refuzat sa ne raspundeți .

Am ajuns iar, la obsesia mea care ar trebui să fie şi a dumneavoastră, domnule primar… Accesarea fondurilor europene! Am văzut în raportul pe anul 2018 că postul de consilier pentru compartimentul de specialitate a rămas tot vacant. Constat că nu există niciun fel de preocupare, din partea dumneavoastră, în acest sens… Vă mulţumiţi să trageţi pompieristic de bugetul local pentru a acoperi găuri sau pentru a realiza lucrări de mare anvergură, extrem de costisitoare, destinate doar activităţilor recreative: handbal, concerte şi festivităţi de tot felul, ştrand, SPA, patinoar, casă de cultură şi… statui. Am uitat şi îmi cer scuze! V-aţi mai ocupat de cimitir şi de capelă. Este drept, acestea nu intră la activităţi recreative… Câţi dintre cei care v-au făcut om mare, domnule primar, beneficiază direct, de toate acestea? Nu mă refer, aici, la cimitir, unde, mai devreme sau mai târziu, vom ajunge, pe rând, fiecare… Aţi făcut și un calcul economic? Vă bazaţi, în prognozele de management şi pe aportul sibienilor care „se înghesuie”? Câţi sunt aceştia? Zeci? Sute? Mii?

Dincolo de orice glumă, mai mult sau mai puţin amară, domnule primar, vă îndemn, încă odată, să accesaţi fonduri europene pentru realizarea lucrărilor de mare anvergură! Oferiţi o infrastructură solidă, implementată pe baza unui plan serios, iar după ce aceasta va fi finalizată, cu siguranţă, nu vor întârzia să apară şi marii investitori privaţi. Conduceţi o aşezare minunată, la numai 15 minute de Sibiu şi de Păltiniş. Este păcat să nu fructificaţi acest atu. Cisnădia ar putea deveni un loc de mare atracţie pentru investitori şi pentru turişti, deopotrivă!

Au fost foarte multe comentarii, după primul articol… Dumneavoastră, domnule primar, nu aţi dorit să ne răspundeţi la întrebările puse, conform legii, dar oamenii din Cisnădie au vorbit. Pe site-ul nostru, la articol, puteţi citi câteva mesaje extrem de interesante, în care oamenii îşi strigă nemulţumirile, cu subiect şi predicat. Nu cunosc aceste cazuri punctuale, eu, nefiind din Cisnădie, dar din mesaje răzbate tristeţea şi disperarea… Sunt adevărate strigăte de durere pe care, din câte se pare, nimeni nu vrea să le audă…

Alte mesaje, foarte multe, au fost postate pe Facebook de cei care au citit articolul. Le mulţumesc, cu căldură, tuturor celor care au reacţionat! În afară de unul singur, care mă acuză de campanie electorală, în favoarea cui, nu ştiu, restul au fost aprecieri şi din păcate, alte şi alte nemulţumiri legate de felul în care administraţi oraşul.

Ca să elimin orice speculaţie… Nu candidez şi nici nu susţin vreun candidat! Nici măcar nu cunosc care sunt aceştia! Din Cisnădie, cunosc doar 12 persoane: 5 care trăiesc acolo şi 7 care sunt în diaspora. Cei 5 localnici nu sunt afiliaţi politic şi nu au nicio ambiţie în acest sens iar ceilalţi 7, trăiesc de foarte mulţi ani afară, având situaţii materiale solide, fără gânduri de întoarcere pe plaiurile mioritice. Este de înţeles pentru că au văzut şi simţit cum funcţionează în ţările civilizate societăţile şi administraţiile serioase iar, prin comparaţie, din păcate, aici, nu există nimic care să-i aducă înapoi. Tot ce am scris s-a bazat pe lucruri văzute de mine, ca turist iar pentru documentare am folosit strict materialele publicate, de dumneavoastră, pe site-ul primăriei Cisnădie. M-am păstrat echidistant, fără a intra în disputele locale, necunoscând exact fondul problemelor.

La finalul acestui articol, îmi permit să fac o apreciere, bazată pe cele prezentate anterior… Din câte mi-am dat seama, domnule primar, dumneavoastră, până acum, aţi oferit cercei, inele şi coliere cu diamante scumpe, unei superbe fete, căreia i-ar fi trebuit mai degrabă, haine, pentru că ale ei sunt rupte, pantofi, pentru că cei pe care îi poartă sunt scâlciaţi, şampon şi săpun, ca să se spele şi nu în ultimul rând, mâncare… Pentru că este îi este  foame, de proiecte si realizari adevarate! Dacă ar primi toate aceste lucruri, credeţi-mă, superba fată care este Cisnădia, n-ar avea nevoie de diamante pentru a străluci în lumina propriei frumuseţi.


Update

Publicăm, mai jos, în baza dreptului la replică, adresa transmisă Primăriei Cisnădie, în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi pe cea de răspuns, la întrebările adresate, primită din partea domnului primar Gheorghe Huja.

Răspunsul primit miercuri, 11.09.2019, ora 13:23

Catre dl. Florian Schiponca

Pentru o mai bună înţelegere publicăm şi întrebările noastre trimise pe adresa [email protected], marţi, 27.08.2019, ora 17:26

Buna ziua, domnule primar Huja,

De curand am vizitat Cisnadie, orasul pe care il conduceti. In urma celor cateva zile petrecute acolo am scris articolul pe care il puteti citi accesand urmatorul link:

https://www.sfin.ro/recomandari/cisnadie-judetul-sibiu-romania-uniunea-europeana-anul-2019/

Tot ce am scris reprezinta cateva impresii si pareri, sincer exprimate ca jurnalist specializat pe domeniul economic al unei publicatii care este total libera si echidistanta, departe de orice influenta politica sau de alta natura. Citind articolele noastre veti intelege, cu siguranta, acest lucru.

Toate informatiile folosite in acest articol au fost culese de pe site-ul oficial al primariei, www.cisnadie.ro.

In cele ce urmeza, va rog sa aveti amabilitatea de a-mi raspunde la cateva intrebari pe care vi le adresez in baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de inters public, dupa cum urmeza:

  1. Care este in acest moment situatia juridica a cladirii fostei fabrici de covoare Textila Cisnadie?
  2. Ce actiuni concrete ati intreprins sau sunt in curs de derulare pentru indepartarea ruinei fostei fabrici, pentru ca despre reabilitare nu cred ca mai poate fi vorba, in situatia actuala?
  3. Ati angajat, pana in prezent, un consilier pentru Compartimentul de accesare fonduri Europene? In Raportul dvs. de activitate pe anul 2017, publicat pe site-ul primariei, www.cisnadie.ro, declarati ca postul este vacant.
  4. Daca raspunsul dumneavoastra este afirmativ, ce proiecte aveti in lucru pentru a fi depuse in vederea accesarii de fonduri europene?
  5. Care este valoarea individuala a contractelor jucatoarelor echipei de handbal Magura Cisnadie?
  6. Cat au costat transferurile realizate anul acesta?
  7. In cadrul CS Magura Cisnadie exista si o sectie de handbal pentru copii si juniori?
  8. Cand veti publica pe site-ul primariei Raportul de activitate al primarului orasului Cisnadie pe anul 2018?

In incheire va asigur de toata disponibilitatea noastra de a publica integral raspunsurile duneavoastra.

Astept, cu mare interes, sa aflu punctul dumneavoastra de vedere.

Cu stima,

Florian Schiponca
Senior Editor

Domnule primar al oraşului Cisnădie,

Vă mulţumesc pentru că v-aţi îngăduit timpul necesar în vederea formulării unui răspuns la adresa noastră, transmisă către Primăria Cisnădie, marţi, 27.08.2019, ora 17:26, înregistrată, după 6 zile, sub numărul 11372/02.09.2019. Aici, nu pot să trec mai departe fără să fac o scurtă remarcă… Să înţeleg că o săptămână nu s-a uitat nimeni pe mail-ul Primăriei?!

După cum vedeţi, ne-am ţinut cuvântul dat şi am publicat atât răspunsul dumneavoastră cât şi întrebările noastre. Considerăm că toate opiniile, pe un anumit subiect, trebuie să fie aduse în atenţia cititorilor noştri pentru justa şi echidistanta lor evaluare.

Vă repet, nu am avut nici cea mai mică intenţie de ingerinţă în viaţa politică sau socială a Cisnadiei dar este dreptul dumneavoastră să vă îndoiţi şi să aveţi o opinie contrară. Fiecare dintre noi are dreptul la opinie şi la respectul cuvenit acesteia.

După cum am relatat, am ajuns în Cisnădie, am vizitat, am văzut şi am scris… De asemenea, ca şi dumneavoastră, am dreptul de a-mi exprima liber opiniile şi de a descrie în cuvinte ceea ce am văzut. Până la urmă în aceasta constă dreptul la liberă exprimare iar din confruntarea de idei pot fi găsite căile corecte, demne de urmat, pentru mai binele comunităţii. Pertinenţa spuselor mele rezidă tocmai în faptul că am spus lucrurile exact aşa cum le-am văzut eu, în oraş şi în documentele de pe site-ul Primăriei. Nu am deformat absolut nimic, ba mai mult, am adăugat şi link-urile către documentele la care făceam referire. Pertinenţa mea a fost direct proporţională cu cea a respectivelor documente. Am mai explicat aceste lucruri în ambele materiale publicate dar, evident, sunteţi liber să credeţi şi să înţelegeţi ce vă convine.

Nu cred că este cazul să vă victimizaţi plângându-vă de agresivitatea scrierii mele prin faptul că v-aş fi adresat jigniri sau că aş fi folosit expresii arogante. Dumneavoastră interpretaţi pamfletul, folosit pe alocuri, drept agresivitate. Aici, cu tot respectul, faceţi o gravă confuzie! Pamfletul reprezintă o creaţie publicistică cu caracter satiric menit să aducă culoare şi tuşe distincte, textului publicat. Face parte din arsenalul folosit adesea de publicişti pentru captarea atenţiei cititorului. Satira n-ar trebui să deranjeze pe nimeni, mai ales pe cei care sunt convinşi şi liniştiţi în privinţa justeței deciziilor pe care le-au luat. Deţin complet proprietatea cuvintelor mele şi le folosesc în deplină cunoştinţă de cauză. Nu v-am jignit cu absolut nimic, tonul folosit în adresările directe, către dumneavoastră, a fost cât se poate de respectuos. De asemenea am făcut referire doar la stări de fapt, exact aşa cum se prezintă ele sau mai bine zis, aşa cum le-aţi prezentat dumneavoastră în documente oficiale. Haideţi să înţelegem corect sensul semantic al cuvintelor! Sunteţi de ani buni în administraţie şi aţi ştiut de la bun început că intraţi într-un joc dur, în sensul că veţi primi o mulţime de întrebări şi că deciziile dumneavoastră vor fi analizate în amănunt, atâta timp cât sunteţi persoană publică, aleasă să conducă, vremelnic, o comunitate. Sănătos ar fi să vă feriţi de cei care vă fac un laudatio continuu. Vă induc în eroare creându-vă false impresii.

Dacă este să vorbim despre etică, în general şi despre cea a profesiei de jurnalist, în special, consider că am obligaţia ca, de fiecare dată când constat anumite lucruri, să fac vorbire despre acestea. Eu aşa procedez, deschis şi la obiect cu dorinţa sinceră de a ajuta. Nu am denaturat subiectele şi nu le-am mutat în planuri personale sau de altă natură. Într-un cuvânt, nici aprecierea dumneavoastră că aş fi “interesat de cancan” nu se susţine. Nu v-am propus să intraţi în niciun fel de joc ci doar să avem un dialog deschis şi constructiv pe problemele reale ale comunităţii cisnădiene. Din acest motiv v-am adresat o mulţime de întrebări, în cuprinsul articolelor, dar nu aţi binevoit să le luaţi în seamă…

Răspunsul pe care l-aţi primit de la Zacaria Business Center, actualul proprietar al site-ului fostei fabrici Textila Cisnădie, din care mi-aţi citat un fragment, este exact cel pe care l-am anticipat în primul articol. Nu mi-aţi spus nimic nou! Cu toate acestea, iată că se nasc alte întrebări… De când zace fosta clădire a Textilei Cisnădie în starea deplorabilă în care se află acum? Pe site-ul companiei www.zacaria.ro, spaţiul fostei fabrici de covoare redenumit Hermann Industrial Park, apare ca fiind achiziţionat în noiembrie 2015! Când, în ce dată, i-aţi interpelat pe proprietari, în mod oficial, pentru a le pune în vedere remedierea situaţiei? Când, în ce dată, aţi primit răspunsul plin de promisiuni ale celor de la Zacaria Business Center? Când, în ce dată, s-au angajat că:” Vom demara în cel mai scurt timp acoperirea peretelui demolat şi vom continua lucrările de curăţare a site-ului”? La ce an se referă când spun: “Sperăm ca la începutul anului să avem toate expertizele clădirilor, gata şi master planul aprobat de acţionari pentru a vă prezenta spre autorizare noul proiect şi a demara lucrările în decursul anului viitor.” V-a mulţumit acest răspuns, mai mult decât ambiguu, prin care, de fapt, Zacaria Business Center nu se angajează cu absolut nimic, din moment ce doar “speră”? Iată că în noiembrie, anul acesta, se împlinesc 4 ani de la momentul achiziţiei. O companie atât de mare, aşa cum se prezintă a fi Alf Mizzi & Sons, cea care deţine Zacaria Business Center, cu o tradiţie de “102 ani de business la nivel multinaţional”, după patru ani de la achiziţia unui obiectiv aflat pe teritoriul oraşului pe care îl conduceţi, “doar speră” iar dumneavoastră “doar aşteptaţi” să li se îndeplinească dorinţele?

În legătură cu accesară fondurilor europene îmi aduceţi în atenţie acelaşi proiect:” Reabilitare şi dotare cu aparatură medicală a Ambulatoriului integrat de specialitate din cadrul Spitalului Orăşenesc Cisnădie” despre care am făcut şi eu vorbire în primul articol, deşi eu v-am întrebat când veţi angaja un consilier specializat pe acest domeniu care să ocupe postul vacant din schema de organizare a Primăriei.

Da, aveţi dreptate, am văzut că respectivul contract despre care dumneavoastră, în răspunsul formulat, îmi spuneţi că “există”, a fost semnat.

În preambulul comunicatului de presă emis de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru, în data de 16 iulie 2019, se arată: “La sediul Consiliului Județean Sibiu, domnul Simion Crețu, director general ADR Centru a semnat – alături de doamna Daniela Câmpean, Președinte CJ Sibiu, împreună cu primarul orașului Avrig, domnul Adrian-Dumitru David, în prezența administratorului public al orașului Cisnădie, doamna Otilia Man și a managerului Spitalului Județean Sibiu, Cornel Benchea – trei noi contracte de finanțare nerambursabilă cu fonduri REGIO 2014-2020. Este vorba despre alocarea de fonduri pentru proiectele ” Dotarea ambulatoriului Spitalului Clinic județean de Urgență Sibiu”, în valoare totală de peste 4,3 milioane lei, ” Construire creșă în orașul Avrig, împrejmuire imobil și drum de acces”, în valoare totală de aproape 8 milioane lei și ” Reabilitare și dotare cu aparatură medicală a Ambulatoriului integrat de specialitate din cadrul Spitalului Orășenesc Cisnădie”, în valoare totală de peste 19,7 milioane lei. Fondurile sunt alocate prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 pentru proiectele din domeniul medical și Axa prioritară 10, pentru proiectul în domeniul educațional.” Dumneavoastră nu a trebuit să semnaţi acest contract care „există”? Nu aţi fost invitat să participaţi la un moment atât de important pentru Cisnădie? A fost suficient faptul că documentele au fost semnate „în prezenţa administratorul public al oraşului Cisnădie, doamna Otilia Man”?

 În comunicatul ADR Centru apar şi declaraţii ale celor responsabili, pentru fiecare proiect în parte… Numai proiectul din Cisnădie, care are cea mai mare valoare, este prezentat succint şi sec, fără nicio declaraţie. Cred că v-aţi dorit foarte tare acest proiect, mai ales că include şi o valoare neeligibilă în sumă de 8.999.910,07 lei, inclusiv TVA, pe care va trebui să o acoperiţi din bugetul local. Fix sumele, pe doi ani, pe care le alocați echipei de handbal! Nu este nici jignire, nici aroganţă, nici agresivitate şi nici cancan… Este doar o constatare bazată pe un simplu calcul aritmetic. Dacă acest contract „există” semnat de la jumătatea lunii iulie, aţi demarat lucrările de reabilitare? Aveţi banii necesari pentru finanţarea acestor lucrări până la momentul decontării din fondurile europene, în baza contractului care „exista”? Dar pentru acoperirea valorii proporţionale din suma neeligibilă? V-aţi asigurat din toate punctele de vedere că vă veţi încadra în termenul de implementare al proiectului care se încheie la data de 30 iunie 2021, când ambulatoriul va trebui să fie dat în folosinţă?

Citiți aici: http://regio-adrcentru.ro/sibiu-educatie-sanatate-regio/

*Citiți și fișa de proiect atașată la finalul comunicatului ADR Centru.

Tot din comunicatul ADR Centru aţi copiat şi cele patru paragrafe referitoare la fondurile europene pe care mi le-aţi transmis în răspunsul formulat, fără a le pune ghilimele de rigoare. Aici am constatat un copy-paste, sănătos! Aceiaşi practică am observat-o şi în Raportul de activitate al primarului oraşului Cisnădie… 2018 este copy-paste după 2017, la partea literară. V-au trebuit 8 luni pentru ca să înlocuiţi cifrele, din moment ce raportul a fost publicat la început de septembrie 2019!

Într-un articol publicat pe site-ul www.tribuna.ro , in data de 15.07.2019, se vorbeşte despre semnarea acestui contract atât de important pentru spitalul orăşenesc, dar, îmi cer scuze pentru insistența mea, nu văd numele primarului Cisnadiei, nicăieri… Oare, din acest motiv v-aţi limitat la a spune, în adresa de răspuns, că: „În legătură cu fondurile europene există semnat un contract de finanţare…”, în loc de „am semnat un contract de finanţare”?

Citiți aici: https://www.tribuna.ro/stiri/eveniment/19-milioane-lei-pentru-spitalul-din-cisnadie-cladirea-din-anii-40-va-fi-modernizata-extinsa-si-dotata-145431.html

Fraza de încheiere a răspunsului dumneavoastră este de-a dreptul consternantă prin modul în care evitați să furnizaţi informaţiile cerute în legătură cu echipa de handbal. Mă trimiteţi, pur şi simplu, la plimbare, la clubul sportiv, în condiţiile în care preşedintele acestuia este adjunctul dumneavoastră, viceprimarul Danuţ Mihai Filip. Chiar nu ştiţi nimic legat de echipa de handbal? O finanţaţi cu 1 milion de euro pe an şi nu ştiţi pe ce se duc aceşti bani? Sunt multe întrebări care îmi încolţesc în minte, în acest moment, dar prefer să mă opresc aici… Pe rând, poate în viitorul interviu…

Vă mulţumesc pentru invitaţia adresată de a realiza, “la sediul primăriei, un interviu sincer, despre situaţia reală din Cisnădie. În măsura timpului pe care îl voi avea la dispoziţie, intenţionez să dau curs invitaţiei dumneavoastră dar va fi nevoie de programarea unei deplasări pe mai multe zile pentru că situaţia reală din Cisnădie nu se compune doar din imaginea văzută de la nivelul Primăriei… Un material serios va trebui să conţină şi opiniile cisnădienilor, ale cisnădiorenilor, ale celor din Cartierul Arhitecţilor şi nu în ultimul rând, ale factorilor de decizie din Consiliul Judeţean Sibiu. Dinspre toate aceste componente ale comunităţii cisnădiene, am primit o mulţime de mesaje despre care nu am făcut vorbire în articolele mele, tocmai pentru a nu intra în disputele locale, pe care nu le cunosc şi pentru a nu fi acuzat de subiectivism. Nu ar fi etic din partea mea să nu ţin cont şi de opiniile acestor oameni în construcţia unui „material real despre Cisnădie”, asa cum va doriți. Din toate aceste motive, invitaţia dumnevoastră este binevenită şi mă bucură. Vă mulţumesc, încă o dată!

La final, cu permisiunea dumneavostră, aş dori să fac o scurtă recapitulare…

Răspunsul dumneavoastră conţine un preambul în care mă acuzaţi de interes pentru cancan şi de abordare lipsită de etică şi pertinenţă prin jignirile şi expresiile arogante folosite. Nu ati probat niciuna dintre aceste acuzații! Au urmat doua citate, unul din răspunsul primit de la Zacaria Business Center, cu ghilimele şi altul, din comunicatul ADR Centru, fără ghilimele, just copy-paste!. La final, cireaşa de pe tort… O „etică şi lipsită de aroganţă” trimitere la plimbare, către Clubul Sportiv Măgura Cisnădie… Este corectă o asemenea abordare, în răspunsul dumneavoastră, domnule primar, Cetăţean de Onoare, Gheorghe Huja?!

6 COMMENTS

  1. In viziunea primarului nu conteaza daca locuitorii din Cartierul Arhitectilor circula pe pamant sau pe asfalt atata timp cat in opinia sa strazile inguste, neasfaltate si fara trotuare reprezinta adevarate “ magistrale”.

    Turnul sfatului : GH:”Apoi, pe partea cealaltă vine să ceară să facem drumuri, iluminat stradal… Păi eu ar trebui să mut câțiva ani bugetul orașului acolo ca să fac toate străzile, iluminatul și așa mai departe. Vin oamenii să spună că plătesc impozit. Stai un pic, plătești impozit pentru teren și casă și nu scrie nicăieri că imediat trebuie să vin eu să îți fac strada pe unde ai construit tu.
    G.H.: Nu am bază legală. Certificatul trebuie predat dacă se demonstrează că este asigurat accesul. Acum, că dacă e acces pe asfalt sau pământ, asta nu contează. Și în Sibiu sunt locuințe construite pe străzi neasfaltate.
    Când o să fie un loc de joacă în Cartierul Arhitecților amenajat de Primărie?
    G.H.: Eu am văzut o zonă pe unde trec niște magistrale și unde nu se poate construi. Nu este al nostru terenul, dar dacă am primi de la proprietari acordul sau ce formă juridică este necesară, mâine aș face un loc de joacă acolo. Dacă îmi pun ceva în cap, eu numai de aia mă țin. Vreau să văd lucrurile făcute cum vreau eu, am experiență de atâția ani, știu despre ce vorbesc. Acel loc de joacă într-o săptămână ar fi făcut.
    Dacă nu veți găsi teren, ar fi o variantă să cumpărați un astfel de teren pentru un loc de joacă?
    G.H.: Pentru un loc de joacă, nu e așa simplu de cumpărat. De la 70 de euro în sus e metrul pătrat de teren în zonă. Își permite Primăria?

    Si aici sunt banii locuitorilor:
    Dispozitia primarului – nr. 412 /31.07.2019 –prin care isi majoreaza indemnizatia cu 15%.
    10.000 euro 4 statii de autobuz , pe un singur sens de mers – fara transport in comun si fara cea mai mica speranta ca va exista in urmatorii ani..Pe celalalt sens nu se pot amenaja statii de autobuz fiind in executie pista de biciclete.

  2. Cat din bugetul anual al orașului se duce la echipa de handbal a lui Huja? Aproape de 15%.
    Și atunci ce rost are sa vorbim aici de investiții, lucrări, studii de impact… Omul e haiduc pe tarlaua lui și se pare ca cisnadienii nu au nimic împotriva. O astfel de persoana nu putea fi nici recepționer la hotel (departe de mine gândul de a-i jigni pe cei care practica aceasta meserie) într-o tara civilizata.

    Dacă mai iese încă o data un astfel de om primar, înseamnă că ne meritam soarta cu desăvârșire și ultimul ar trebui sa stingă lumina.

  3. Pentru cei din primaria Cisnadie, respectarea prevederilor legale este facultativa si nu obligatorie.Avem dovada scrisa care confirma ca prin procedura interna pot stabili daca respecta sau nu prevederile legale.
    Ingradirea accesului la informatii de interes public este o practica constanta.Intarzierea raspunsului asteptat este deliberata.Nu pot justifica cu argumente legale investitiile si sumele cheltuite.
    Primaria editeaza si ziarul “Cisnadie azi” pe care il distribuie gratuit doar in centrul orasului.Acolo se regasesc toate realizarile si promisiunile primarului. Pana in ianuarie 2019 acesta era publicat pe site pentru a avea acces si locuitorii din Cartierul Arhitectilor. In prezent nu se mai regaseste pe site.
    Procesele verbale ale sedintelor Consiliului Local sunt publicate cu intarziere incalcand prevederile art 138 alin 17 din Codul administrativ.
    Taxa pe legea liberului acces la informatii de interes public este o practica obisnuita a celor din primaria Cisnadie. Nu gasesti pe site o informatie de interes public conform prevederilor legale ( exemplu o autorizatie de constructie cu anexele aferente), esti invitat la primarie sa soliciti in scris o copie. Revii la primarie dupa ce s-a aprobat emiterea copiei pentru a plati si contravaloarea copierii( taxa abuziva).Este exclus a ti se emite in format electronic.

  4. Genial articol. A surprins comportamentul abuziv al primarului ( “sunt la putere”, “ fac ce vreau”), aroganta fara limite venita din supraevaluarea propriei valori ( se crede superior altora si isi afiseaza sentimentul de superioritate)
    Mai avem o sansa .Coruptia poate fi invinsa!

  5. Genial articol .Aroganta primarului : ”eu sunt la putere”, ”fac ce vreau”
    Grandomania: fiecare gest al primarului este unul ”istoric”, pe pagina oficiala a primariei vedem doar realizări mărețe, în premieră sau unice.Totul este la superlativ si doar dupa ideile primarului..Adevarul este ca nimeni din Consiliul Local nu este dispus sa puna frână dezmatului pe bani publici. Consilierii locali,fac front comun cu “eminenta cenusie” a orasului “si voteaza pe banda rulanta toate proiectele.Rapoartele de activitate arata clar ca nu prea au cu ce se lauda.Haosul din Cartierul Arhitectilor poarta si amprenta inactiunii si dezinteresului consilierilor locali.O singura luna de zile , mutati intr-un apartament din Cartierul Arhitectilor, cu intreaga familie, ar fi suficient sa dea piept cu crunta realitate.

  6. Huja, primarul Cisnădiei: “Eu ce proiecte încep, le duc toate până la capăt!” Star sibian -azi 11.09.2018
    Continua enumerarea maretelor realizari
    “Pe primarul Gheorghe Huja l-am găsit în inspecţie de dimineaţă. Se turna asfaltul la noua pistă de biciclete ce leagă Cisnădia de Cartierul Arhitecţilor şi Sibiu. Utilaje, muncitori, poliţie care asigura traficul şi primarul. L-am întrebat care sunt cele mai importante realizări din punctul său de vedere în actualul mandat de primar. “Sunt multe!” a fost prima sa reacţie. Apoi a început să le înşire: pista de biciclete Cisnădie – Cisnădioara, Parcul Măgura reabilitat complet inclusiv iluminat, SPA-ul, modernizare Casa de Cultură, drumuri de piatră şi un drum asfaltat în Cartierul Arhitecţiilor, iluminatul pistei de biciclete în Cartierul Arhitecţiilor, Cimitirul Ortodox modernizat, statuia din centru, reparatii la drumuri si asfaltari in Cisnadioara, reparatii la drumuri in Cisnadie. L-am oprit din insiruire pentru a detalia unele proiecte.”

Leave a Reply to optimist Cancel reply

Please enter your comment!
Please enter your name here