Doi din trei români nu și-au putut plăti o vacanță anul trecut, însă, comparativ cu 2012, numărul celor care nu-și pot permite financiar un concediu a scăzut

0
1503
concediu romani

Acest lucru reiese dintr-o publicație a Institutului Național de Statistică remisă ieri.

,,În anul 2015, din punct de vedere al incapacității de a plăti o săptămână de vacanță pe an sau al imposibilității, din punct de vedere financiar, de a face față unor situații neprevăzute, 67,6% și, respectiv, 51,4% din populația României s-a aflat în una din aceste două situații.

Mult mai bine decât în 2012

Comparativ cu anul 2012, se observă o scădere semnificativă a numărului persoanelor care nu-și pot plăti anual o săptămână de concediu, cu 7,8 puncte procentuale, dar și a celor care, puși într-o situație imprevizibilă, nu pot face față unor cheltuieli din resursele proprii (2,5 puncte procentuale). Tot față de anul 2012, ponderea persoanelor care au restanțe la plata chiriei, a utilităților sau a ratelor a înregistrat o scădere pronunțată în anul 2015 (12,6 puncte procentuale)’, se arată în document.

74,5% au avut lipsuri

În totalul populației din România, persoanele care în anul 2015 au suferit de una sau mai multe lipsuri de natura deprivării economice au avut o pondere foarte mare, de 74,5%, prezentând o tendință de scădere în ultimii patru ani. ‘Comparativ cu anul 2012, deprivarea materială a scăzut cu 6,1 puncte procentuale. Situațiile care se întâlnesc cel mai frecvent sunt cele în care persoanele afectate declară existența a două probleme (26,4%) sau existența unei singure probleme (21,5%). Dificultăți sporite prezintă cazurile persoanelor care se confruntă cu trei, patru sau cinci probleme economice, acestea reprezentând mai mult de un sfert din totalul persoanelor deprivate’, menționează sursa citată.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here