Dobânda ROBOR cu scadenţă la trei luni, în funcţie de care se calculează ratele la creditele Prima Casă, a depăşit ieri pragul de 0,95% pentru prima dată în ultimul an şi şapte luni

0
1434
Grafic financiar

În ultimele zile acest Indicator a crescut accelerat şi se îndreaptă spre 1%, nivel atins ultima dată în ianuarie 2016

Comparativ cu începutul acestui an, indicatorul s-a majorat cu 0,1 puncte procentuale, ceea ce se traduce printr-o creştere cu circa 18 lei a ratei lunare la creditele în lei, dacă debitorul se află în prima etapă de plată a împrumutului, când dobânda cântăreşte cel mai mult în rata lunară.

De la sfârşitul lunii octombrie a anului trecut, când indicele a atins un nivel minim istoric, şi până acum dobânda s-a apreciat cu aproape 0,3 puncte procentuale. Calculele specialistilor arată că la fiecare 0,1 puncte procentuale de creştere a ROBOR, ratele creditelor care variază în funcţie de acest indicator cresc cu peste 10 lei lunar. Astfel, în ultimul an, ratele românilor cu credite în lei s-au majorat cu mai bine de 30 lei.

Evoluţia din această perioadă poate fi extrem de periculoasă, în special pentru românii care s-au îndatorat la maxim la dobânzile minime din trecut.

O dublare a dobânzii anuale efective (DAE) ar putea creşte ponderea ratei lunare spre 40% din veniturile unei familii cu câştiguri medii, zonă din care se ajunge rapid spre supra-îndatorare. În cazul popularelor credite Prima Casă, DAE este format din marja băncii de 2% plus ROBOR la trei luni. Indicatorul ROBOR este rata medie a dobanzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei.

Scenariul unui DAE dublu faţă de cel practicat acum de bănci ar presupune revenirea ROBOR la valorile din urmă cu patru ani. Mai exact, dacă astăzi băncile acordă credite Prima Casă la un DAE de circa 3,4%, dublarea sa ar reprezenta urcarea ROBOR la o valoare de circa 4,8%, care s-a înregistrat ultima dată în primăvara anului 2013. Revenirea la această situaţie este foarte probabilă pe termen mediu.

O echipa de economişti prognozează o creştere substanţială a dobânzii ROBOR cu scadenţă la trei luni. Indicatorul ar urma să ajungă la 1,7% la finalul anului 2019, după estimările economiştilor.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here