Acele împrumuturi au fost la un nivel de 6%, așa cum arată Mihai Ion, CFO la una din bancile din Romania.
Mărul discordiei dintre Ministerul Finanţelor și băncile comerciale de risc sistemic din România, costul împrumuturilor subordonate, este un diferend care poate fi rezolvat prin înţelegearea Fiscului cu banca sau prin înţelegerea fiscului român cu cel din ţara de origine a băncii.
Împrumuturile subordonate sunt credite contractate de bănci care vin în completarea capitalurilor proprii pentru constituirea necesarului de fonduri proprii solicitat de reglementator, în cazul nostru BNR și Banca Centrală Europeană pentru băncile de risc sistemic. Procentul din fondurile proprii care poate fi acoperit cu împrumuturi subordonate este stabilit tot de reglementatori, în funcție de dimensiunea băncii și de necesarul acesteia de capital. Cea mai scumpă sursă este capitalul social, a cărui finanțare este un risc asumat de furnizorii de capital, acțiunile sunt cele mai riscante, iar împrumuturile subordonate sunt mai ieftine decat capitalul social dar mai scumpe decât acțiunile.
“Costul efectiv al împrumuturilor subordonate contractate de în 2015 a fost de 6%, în contextul în care dobânda pe interbancar era aproape de zero. Dar împrumuturile subordonate au un regim special, autoritatea de reglementare stabilind clar că aceste fonduri vor acoperi fondurile în caz de bailing. În plus, tot reglementatorul stabilește că, din acest motiv, că împrumuturile subordonate nu pot fi rambursate anticipat”, a mai declarat Mihai Ion. Acesta a precizat că sunt chiar persoane fizice române care au cumpărat obligațiuni subordonate de cu 6% dobândă pe termen de 5 ani.
În acest context împrumuturile contractate de subsidiarele din România de la băncile mamă, datorită primei de risc de țară sunt ușor mai scumpe, de circa 1-1,5% peste nivelul la care s-a împrumutat banca mamă. În medie, băncile plătesc pentru împrumuturile subordonate 7,5% dobândă.
Bancherii arată că Fiscul român nu ar trebui să fie supărat de nivelul mai înalt al costurilor acestor împrumuturi , deoarece riscul acestora este mai mare fiind folosite la o adică pentru acoperirea pierderilor în cazul în care o bancă are probleme și nici nu pot fi rambursate anticipat pentru că acestea sunt cerințele reglementatorului.
Menționăm că, de câțiva ani, supravegherea băncilor de risc sistemic din România este făcută de către BCE.
În plus, dacă băncile de la noi ar primi împrumuturi la dobânzi mai mici decât cele la care băncile mamă au contractat acest tip de împrumuturi, Fiscul din țara de origine poate spune că banca a subestimat profitul pe care îl putea obține și atunci diferendul se mută într-o altă țară. Așa cum arată Steven van Groningen, președinte de bancă, dacă diferendele nu se pot rezolva în țară, între bancă și Fisc, este foarte probabil ca următorul nivel de discuție să fie între cele două ministere de finanțe din cele două țări.
În plus, pe fondul unor cerințe suplimentare de capital pentru toate băncile din Uniunea Europeană, de la 1 ianuarie 2019 va intra în vigoare o cerință nouă, aceea de constituire a minimum required eligible liabilities, (MREL), în baza cărora băncile din România vor emite la rândul lor obligațiuni în sistem similar împrumuturilor subordonate.
