Doar 6 bănci româneşti oferă dobânzi real pozitive. La restul, iei mai puţin decât ai depus

0
1106

Băncile din România încep să ridice dobânzile şi la depozite, dar nu cu aceeaşi viteză cu care s-au grăbit să mărească dobânzile la credite.

Însă, chiar şi aşa, în prezent doar 6 bănci dau o dobândă pozitivă. La celelalte, din cauza taxelor şi a comisioanelor, după un an clienţii retrag mai puţini bani, decât au depus.

Băncile mici, mai puţin cunoscute şi deci cu mai puţini clienţi, au început să mărească dobânzile oferite la depozite încă din primăvară.

Irina Chiţu, director FinZoom: “Dacă întâi băncile mici au crescut dobânzile de abia acum putem vedea şi băncile mai mari că încep să pună un 0,5 puncte procentuale la dobânzi”

În urmă cu un an doar 3 bănci ofereau dobânzi real pozitive, iar câştigul la un depozit de 1.000 de lei pe un an nu depăşea 15 lei. Acum sunt 6 bănci, şi câştigul ajunge la 30 de lei. Este adevărat, la băncile cu dobânzi negative, se pot pierde până la 89 de lei din o mie.

Şi asta pentru că uneori, chiar dacă dobânzile afişate de bănci sunt pozitive, taxele şi comisioanele “muşcă” din suma iniţială. În acest moment doar 6 bănci, din care una singură este în “Top 5″, dau dobânzi real pozitive între 15 şi 30 de lei la un depozit de o mie de lei pe un an. Adică o dobândă anuală efectivă, după scăderea taxelor şi comisioanelor, între 1,5 şi 3 la sută, mult sub inflaţia de 5 la sută din prezent.

Irina Chiţu: “Trebuie să mai luăm în considerare şi faptul că inflaţia este mai mare decât orice dobândă la depozit, chiar şi de acum. Pentru că inflaţia este de peste 5 la sută iar cea mai mare dobândă la un depozit este de 4 la sută.”

Totuşi, analiştii se aşteaptă ca inflaţia să scadă iar dobânzile la depozite să mai crească, astfel încât depozitele să aducă şi câştiguri reale, chiar dacă modeste.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here